The Negotiator. Negociatorul

veni in ajutor, s?au transmis mesaje prin sistemul de teleimprima­toa­re al Agentiei de aplicare a legii din tara catre toate ramurile acesteia: departa­men­tele de politie orasenesti, bi­rourile serifilor, sefii posturilor de politie federala si patrulelor de circulatie. Acestea erau insotite de fotografia lui Quinn. „Acoperi­rea' folosita era ca il urmareau in legatura cu un im­portant furt de bijuterii.

Un buletin de punere in urmarire generala e un lucru; dar America e o tara uriasa, cu o multime de locuri unde sa te poti ascunde. Delincventi urmariti mai ramasesera si altadata in liber­tate cale de ani de zile in ciuda alertei nationale pentru prinde­rea lor. In plus, urmarirea era dupa Quinn, cetatean american, cu numarul de pasaport si cel al carnetului de conducere auto cunoscute. Nu era urmarit un cetatean canadian de orgine fran­ ceza pe nume Lefevre, cu documente de identitate perfecte, cu o tunsoare diferita, cu ochelari cu rama de baga si cu o barba scurta. Quinn isi lasase sa?i creasca barba dupa acel ultim ras de la amba­­sa­da sovietica din Londra si, chiar daca nu era prea mare, ii acoperea acum in intregime partea de jos a fetei.

Intors in cabana sa din munti, lasa comitetul de la Casa Alba sa fiarba vre­me de trei zile asupra scrisorii deliberate catre Sam Somerville si apoi porni sa ia legatura cu ea pe acuns. Cheia statea in ceva ce?i povestise ea la Antwerp. „Fiica unui predicator din Rockcastle', asa se intitulase.

O librarie din St. Johnsbury ii puse la dispozitie un atlas care arata ca existau trei Rockcastele in Statele Unite. Dar unul era foarte departe in sud, altul in vestul indepartat. Accentul lui Sam era mai aproape de Coasta de Est. Cel de?al treilea Rockcastle era in comitatul Goochland din Virginia.

Cercetarile de la telefon il descoperira. Exista un Reverend Brian Somerville din Rockcastle, Virginia. Era singurul mentio­nat ortografia comparativ neobis­nuita a numelui il facea sa se deosebeasca de Summervilli si Sommervilli.

Quinn isi parasi iarasi birlogul, lua un avion de la Montpelier la Boston si de acolo la Richmond, aterizand la Byrd Field, in prezent rebotezat cu un glorios optimism Aeroportul interna­tional Richmond. Cartea de telefon de la aeroport isi avea obis­nuitele pagini galbene la sfarsit si arata ca reverendul era inca in func­tie la biserica Sf. Maria din Smyrna de pe soseaua Square nr. 3, dar isi avea rese­dinta pe soseaua Rockcastle nr. 290. Qu­inn isi inchirie un mic automobil cu care parcurse cele 36 de mile de pe Ruta 6 spre vest pana la Rockcastle. Reve­ren­ dul So­merville veni chiar el sa raspunda la usa.

In salonul din fata, predicatorul linistit cu parul argintiu il servi cu ceai si ii confirma ca da, fiica sa era intr?adevar Samantha si lucra la FBI. Apoi asculta ce avea de spus Quinn. In timpul povestirii deveni grav.

— De ce credeti ca fiica mea este in primejdie, domnule Quinn? intreba el.

Quinn ii explica.

— Dar sub supraveghere? Chiar a Biroului? A facut ceva rau?

— Nu, domnule, nu a facut. Dar exista unii care o banuiesc pe nedrept. Si ea nu stie. Eu nu vreau decat sa o previn.

Blajinul batran se uita la scrisoarea din mana lui si ofta. Qu­inn ridicase un colt de perdea si ii dezvaluise o lume cu totul necunoscuta. Se intreba ce ar fi facut in locul sau raposata lui sotie: ea fusese intotdeauna cea dinamica. Decise ca ea i?ar fi transmis mesajul copilei lor aflate la ananghie.

— Foarte bine, spuse el. Am sa ma duc sa o vad.

Si se tinu de cuvant. Isi lua automobilul vechi, conduse fara graba pana la Washington si isi vizita fiica acasa la ea in aparta­ment fara s?o anunte. Asa cum fusese indrumat, mentinu con­versatia la fleacuri si ii intinse unica foaie de har­tie. Aceasta spunea simplu: „Continua sa vorbesti natural. Deschide plicul si citeste in tihna. Dupa aceea arde?l si urmeaza instructiunile. Quinn.'

Sam aproape ca se sufoca la vederea cuvintelor, dandu?si seama ca ceea ce voia sa?i spuna Quinn era ca avea apartamentul ascultat. Era ceva ce ea facuse altora in exercitiul functiunii, dar nu se astepta niciodata sa i se faca si ei. Se ui­ta in ochii in­grijorati ai parintelui ei, continua sa vorbeasca natural si lua plicul pe care i?I intindea. Cand reverendul pleca pentru a se in­toarce la Rockcastle, il insoti pana la masina si il saruta prelung.

Scrisoarea din plic era la fel de scurta. La miezul noptii tre­buia sa stea langa telefoanele de vizavi de platformele de imbar­care in Amtrack H si J la Gara Uniu­nii si sa astepte. Un tele­fon avea sa sune; de la Quinn.

Primi telefonul pe care i?l dadea de la o cabina din St. Johnsburg exact la miezul noptii. Ii povesti despre Corsica, si Lon­dra, si scrisoarea falsa pe care i?o trimisese, convins ca avea sa fie redirijata catre comitetul de la Casa Alba.

— Dar Quinn, protesta ea, daca Orsini chiar nu ti?a dezva­luit nimic, s?a terminat, asa cum ai spus chiar tu. De ce sa pretinzi ca a vorbit daca nu?i asa?

Ii vorbi despre Petrosian care si atunci cand era pierdut, cu rivalii uitan­du?se pe tabla de sah, izbutea sa?i convinga ca avea o lovitura de maestru in maneca si ii obliga sa faca greseli.

— Cred ca ei, oricine ar fi, vor iesi la iveala datorita scriso­rii, ii spuse el. In ciuda faptului ca am afirmat ca n?am sa mai iau legatura cu tine, esti totusi singurul lor fir posibil daca poli­tia nu reuseste sa ma gaseasca. O sa te sun la fiecare doua zile, la miezul noptii, la unul din numerele acestea.

Dura sase zile.

— Quinn, il cunosti pe un individ cu numele de David Weintraub?

— Da, il cunosc.

— E la Companie, nu?

— Da. E director. De ce?

— A vrut sa se intalneasca cu mine. A spus ca a aparut ceva. Repede. El nu intelege, crede ca tu ai putea.

— V?ati intalnit la Langley?

— Nu, a zis ca e prea expus. Ne?am dat intalnire intr?o ma­sina a Companiei, undeva pe langa Tidal Basin. Am vorbit in timp ce mergeam.

— Ti?a spus ce?