The Negotiator. Negociatorul

— Du?te dracului, ii spuse Quinn.

Drept raspuns, Moss chi­coti, cu rasuflarea suierandu?i prin nasul strambat.

— Pesemne ca frigul ti?a degerat creierul, Quinn. Sa?ti spun ce am de gand. Te ducem pe tine si pe fata pe malul raului. Ni­meni care sa ne deranjeze ni­meni cale de kilometri intregi. Pe tine te legam de un copac si tu te uiti, Quinn, te uiti. Ma jur ca o sa dureze doua ore pana sa crape fata si in fiecare secunda o sa se roage sa crape mai repede. Acuma hai sa ne conduci.

Quinn reflecta la luminisul din jungla, taranul cu incheietu­rile mainilor, coa­telor, genunchilor si gleznelor sfaramate de alice moi de plumb, scancind ca nu era decat un taran, ca nu stia ni­mic. Atunci de?abia isi dadu seama ca anche­tatorul cel bondoc stia deja, stia de mai multe ceasuri, ca el fusese cel care?l trimi­sese cu un pumn direct in salonul de ortopedie.

Singur, ar fi incercat sa lupte chiar daca nu avea nici o sansa, ar fi murit direct cu un glonte in inima. Dar cu Sam... Incuviinta din cap.

McCrea ii separa, ii lega lui Quinn mainile la spate cu catu­sele, facu la fel si cu Sam. McCrea se urca la volanul Renegadei cu Quinn langa el. Moss venea in urma lor cu Ramul in spatele caruia zacea Sam.

In West Danville lumea se misca pe strazi dar nimeni nu acorda nici o aten­tie celor doua masini de teren care se indrep­tau spre Johnsbury. Un barbat isi ridica mana in semn de salut, salutul tovarasesc al celor care supravietuiau gerului naprasnic. McCrea ii raspunse cu chipul luminat de zambetul lui priete­nos si la Danville o lua spre nord catre Lost Ridge. La Cimitirul papistas Ouinn ii indica o alta cotitura la stinga, in directia Muntelui Ursului. In urma lor Ramul, fara lanturi de zapada, avea probleme.

Acolo unde se termina drumul pavat, Moss abandona Ra­mul si se catara in spatele Renegadei, impingand?o pe Sam inaintea lui. Ea era alba ca varul si tremura de spaima.

— Chiar ai vrut sa ti se piarda urma, zise Moss cand ajun­sera la cabana.

Afara erau 30° sub zero dar interiorul cabanei era inca pla­cut si cald asa cum il lasase Quinn. El si Sam fura fortati sa se aseze la distanta unul de celalalt pe un pat cazon dintr?un un­gher al zonei de locuit in plan deschis care forma principala in­capere a cabanei. McCrea ii tinu in continuare sub amenintarea armei in timp ce Moss facea o rapida inspectie in celelalte ca­mere ca sa fie sigur ca erau singuri.

— Dragut, zise el in sfarsit cu satisfactie. Frumos si izolat. Nici ca puteai sa aranjezi mai bine pentru mine.

Manuscrisul lui Quinn era pus intr?un sertar al biroului de scris. Moss isi scoase pufoaica, se aseza intr?un fotoliu si incepu sa citeasca. McCrea, in ciuda faptului ca prizonierii erau incatu­sati, statea intr?un fotoliu cu fata spre Sam si spre Quinn. Mai avea inca zambetul de baiat bun din vecini. Cu mare intarziere Quinn isi dadu seama ca aceasta era o masca elaborata de bar­batul mai tanar de?a lungul anilor pentru a?si acoperi eul laun­tric.

— Ati castigat, spuse Quinn dupa o vreme. M?ar interesa to­tusi sa stiu cum ati facut?o.

— Nici o problema, zise Moss citind inca. N?o sa schimbe nimic, in orice caz.

Quinn incepu cu o intrebare marunta si nesemnificativa.

— Cum l?ati ales pe McCrea pentru treaba de la Londra?

— A fost o chestie de bafta, ii raspunse Moss. Mare bafta. Nici nu mi?a dat prin cap c?o sa am omul meu care sa ma ajute acolo. O gratificatie, gest de buna­vointa al imputitei de Compa­nii.

— Cum ati ajuns voi doi impreuna?

Moss isi ridica privirea.

— America Centrala, spuse el simplu. Am petrecut mai multi ani pe acolo. Duncan a crescut prin partile alea. L?am intalnit cand era un copil. Ne?am dat seama ca avem aceleasi gus­turi. La dracu', eu l?am recrutat la Companie.

— Aceleasi gusturi? se interesa Quinn.

Stia care erau gustu­rile lui Moss. Voia sa?l faca sa vorbeasca. Psihopatii sunt fericiti sa vorbeasca despre ei atunci cand cred ca sunt in afara de peri­col.

— Pai, aproape, raspunse Moss. Doar ca Duncan prefera doamnele, si eu nu. Sigur ca mai inainte ii place sa le aranjeze oleaca nu, baiete?

Incepu sa citeasca din nou. Chipul lui McCrea se destinse intr?un zambet fericit.

— Sigur ca da, domnule Moss. Stiti ca astia doi se culcau la Londra? Credeau ca eu n?aud. Cred ca trebuie sa recuperez ceva.

— Cum zici tu, baiete, ii raspunse Moss. Dar Quinn e al meu. Ai s?o mier­lesti incet de tot, Quinn. Am de gand sa ma distrez.

Continua sa citeasca. Sam isi intinse brusc capul inainte sa vomite. Nu iesi nimic, Quinn ii mai vazuse pe unii recruti din Vietnam facand la fel. Spaima ge­ne­ra un flux de aciditate in sto­mac, care irita membranele sensibile si producea spasme uscate.

— Cum ati pastrat legatura la Londra?

— Nici o problema, spuse Moss. Duncan iesea de obicei dupa cumparaturi. Ai uitat? Ne intalneam prin alimentare. Daca erai mai destept ai fi observat ca se ducea sa ia mancare la ace­easi ora.

— Si hainele lui Simon? Cureaua cu explozibil?

— Le?am dus pe toate la casa din Sussex cand tu erai cu cei­lalti trei la de­po­zit. I?am dat?o lui Orsini, aveam intalnire. Bun baiat, Orsini. L?am folosit de vreo doua ori in Europa cand eram la Companie. Si dupa aceea.

Moss lasa manuscrisul; limba i se dezlegase.

— M?ai aiurit cand a?i sters?o asa din apartament. Te?as fi terminat, dar n?am putut sa?l conving pe Orsini. Zicea ca cei­lalti trei l?ar fi oprit. Asa ca am lasat?o balta, mi?am zis ca dupa moartea baiatului tot aveai sa fii banuit. Dar chiar am ra­mas cu gura cascata cand idiotii aia de la Birou ti?au dat dru­mul dup?aia. Credeam c?o sa te bage la parnaie doar pentru banuiala.