The Negotiator. Negociatorul

dea lui Moss satisfactia de a?l auzi strigand. Si se gandi la Sam si prin ce avea sa treaca ea inainte de a muri.

— In genunchi, ii spuse Moss.

Respira sacadat, suierand si fornaind. Quinn ingenunche. Se intreba unde avea sa il atinga primul glonte. Auzi piedica pustii rasunand in aerul uscat si in­ghetat. Inspira adanc, isi inchise ochii si astepta.

Bubuitura, atunci cand veni, parca umplea tot luminisul si ecoul ei rasuna in munti. Dar zapada il amuti atat de rapid, incat n?avea cum sa?l fi auzit nimeni de pe drumul de departe, de jos din vale, cu atat mai putin din satul de la o dis­tan­ta de zece mile.

Prima senzatie a lui Quinn a fost de uluire. Cum putea ci­neva sa nu nime­reas­ca de la distanta asta? Apoi isi dadu seama ca facea parte din jocul lui Moss. Isi intoarse capul. Moss statea in picioare, cu pusca atintita spre el.

— Da?i drumul, cacaciosule, ii striga Quinn.

Moss surase usor si incepu sa lase arma in jos. Se lasa in genunchi, se in­tin­se in fata si isi puse amandoua mainile in zapada dinaintea lui.

Retrospectiv avea sa para mai mult, dar Moss nu se uita de?cat doua secun­de in ochii lui Quinn, ingenuncheat si cu mainile in zapada, apoi capul i se lasa in jos, deschise gura si dadu la iveala un suvoi prelung si aprins de sange scan­teietor. Apoi scoase un oftat si se rostogoli fara zgomot in zapada.

Mai trecura cateva secunde pana Quinn izbuti sa?l zareasca pe individ, atat de bun ii era camuflajul. Statea in cealalta parte a luminisului, intre doi copaci, complet nemiscat. Tinutul nu era bun pentru schi, dar omul avea in picioare niste bocanci de schi cu niste rachete uriase de tenis pe ei. Imbracamintea arctica achizitionata pe plan local era plina de zapada, dar atat panta­lonii vatuiti cat si pufoaica matlasata erau de o nuanta bleu des­chis, cea mai apropiata de alb pe care o avusese magazinul.

Promoroaca intepenita i se adunase in firele de blana care ieseau din gluga pufoaicei si pe sprancene si in barba. Printre parul de pe fata, pielea ii era unsa cu grasime si praf de mangal, protectia soldatului arctic impotriva temperaturilor de minus treizeci de grade. Isi tinea pusca lejer la piept, convins ca nu mai avea nevoie sa traga a doua oara.

Quinn se minuna cum de izbutise sa supravietuiasca acolo sus, traind asa in bivuac in cine stie ce gaura inghetata de pe colina din spatele cabanei. Isi inchipui ca daca poti sa rezisti o iarna in Siberia poti sa rezisti si in Vermont.

Isi intinse bratele si trase si impinse pana cand mainile incatu­sate ii ajun­sera sub sezut apoi isi scoase unul cate unul picioa­rele printre brate. Cand ajunse cu mainile in fata, cauta in haina lui Moss pana gasi cheia, apoi si le elibera. Lua pusca lui Moss si se ridica in picioare. Omul din cealalta parte a luminisului se uita impasibil.

Quinn ii striga:

— Cum se zice in tara ta spasibo.

Pe chipul pe jumatate inghetat al omului aparu o urma de zambet. Cand vorbi, Andrei cazacul folosea tot accentul din cartierul cluburilor din Londra.

— Cum se zice in tara ta, batrane iti doresc o zi placuta. Se auzi fasiitul bocancilor de schi, si inca unul si disparu.

Quinn intelese ca, dupa ce il lasase la Birmingham, rusul trebuie sa se fi dus direct la Heathrow la Londra, de unde luase o cursa directa spre Toronto si il urmarise pana sus in munti. Quinn avea ceva cunostinte despre asigurari. Se pare ca si KGB?ul. Se intoarse si incepu sa?si croiasca drum prin zapada pana la ge­nunchi ca sa ajunga inapoi la cabana.

Se opri sa se uite printr?o gaura mica si rotunda din ceata care acoperea fereastra salonului. Nu era nimeni acolo. Cu pusca indreptata in fata, trase usor zavorul si impinse usor usa de la intrare. Se auzi un scancet din dormitor. Tra­ver­sa spatiul descoperit al salonului si ramase in usa de la dormitor.

Sam era in pielea goala, cu fata in jos pe pat, rastignita, cu mainile si picioa­rele legate cu franghii de cele patru colturi ale patului. McCrea era in chiloti, cu spatele la usa, cu doua bucati de sarma electrica atarnandu?i in mana dreapta.

Continua sa zambeasca. Quinn ii zari chipul in oglinda de deasupra scrinu­lui. McCrea auzi zgomotul pasilor si se intoarse. Glontele il lovi in stomac, la trei centimetri deasupra buricului. Patrunse inauntru si ii facu zob sira spinarii. In timp ce se pra­busea inceta sa zambeasca.

Vreme de doua zile, Quinn o ingriji pe Sam ca pe un copil. Spaima parali­zan­ta prin care trecuse o facea ba sa tremure, ba sa planga in timp ce Quinn o tinea in brate si o legana. In rest dormi si marele tamaduitor isi facu efectul.

Cand fu sigur ca putea sa o lase singura, Quinn se duse cu masina la Johnsbury si ii telefona ofiterului de serviciu de la FBI, prezentandu?se drept tatal ei din Rockcastle. Ii spuse ofite­rului credul ca era in vizita la el si ca racise zdravan. Avea sa se intoarca la birou peste trei sau patru zile.

Noaptea, in timp ce ea dormea, scrise al doilea manuscris, real, al eveni­men­telor din ultimele saptezeci de zile. Putea sa prezinte povestea din punctul lui de vedere, fara sa omita nimic, nici macar greselile pe care le facuse. La aceasta putea sa adauge povestea din perspectiva sovietica, asa cum i?o istorisise genera­lul KGB de la Londra. Foile pe care le citise Moss nu mentionau nimic despre el, nu ajunsese inca in acest punct al povestirii atunci cand ii telefonase Sam sa?i spuna ca Weintraub voia sa?l intalneasca.

Putea sa mai adauge povestea din punctul de vedere al mer­cenarilor, asa cum i?o spusese Zack inainte sa moara, si la sfarsit putea sa adauge raspunsu­rile pe care i le daduse chiar Moss. Avea istoria completa aproape.

In centrul panzei era Moss; in spatele lui, cei cinci platitori. Alimentandu?l pe Moss erau informatorii — Orsini din birlogul ra­pitorilor, McCrea din aparta­men­tul din Kensington. Dar mai era unul, stia; cineva care trebuie sa fi avut stiinta de tot ce cu­nosteau autoritatile din Marea Britanie si America, cineva care urmarise progresele lui Nigel Cramer de la Scotland Yard si ale lui Kevin Brown de la FBI, cineva care cunostea deliberarile din comitetul britanic COBRA si grupul de la Casa Alba. Era singura intrebare la care nu raspunsese Moss.

Tari cadavrul lui Moss, aducandu?l inapoi din pustietate, si il aseza alaturi de cel al lui McCrea in magazia neincalzita in care erau lemnele pentru foc, unde amandoua cadavrele intepenira rapid, la fel ca trunchii de pin printre care za­ceau. Cotrobai prin buzunarele celor doi si isi cerceta prada. Nu era nimic de valoare pentru el, doar carnetelul de telefoane al lui Moss, poate, pe care acesta si?l tinea in buzunarul interior de la piept.