The Negotiator. Negociatorul

profesor?presedinte al Americii, si pe tovarasul sau, acela carei?o re­tezase scurt lui Dan Rather:

— Io nu?s totdeauna de acord cu prietenul meu John Cormack, dar mai da?o?n ma?sa de teaba, suntem in America si?o sa?i rup oasele oricui o zice ca n?are voie sa spuna tot ce?i trece prin minte.

Si au reusit. Combinatia dintre barbatul din Noua Anglie, cu limbajul drept la obiect, puternic si convingator, si cel din sud?vest, cu infatisare fals?sociabila, a atras voturile vitale ale negrilor, hispanicilor si irlandezilor si si?a asigurat succesul. De cand preluase functia de presedinte, Cormack insistase in mod deliberat ca Odell sa participe la toate hotararile de la cel mai inalt nivel. Acum se aflau fata in fata pentru a discuta asupra unui tratat pentru care Cormack stia ca Odell n?avea nici un pic de simpatie. Langa Cormack stateau patru prieteni apro­piati: Jim Donaldson, Secretarul de Stat; Bill Walters, Procuro­rul General; Hubert Reed de la Finante si Morton Stannard de la Aparare.

Langa Odell erau Brad Johnson, un negru eminent din Missouri, care tinuse prelegeri despre aparare la Corneli iar acum era consilier pentru Securitate Nationala, si Lee Alexander, Di­rectorul CIA, care il inlocuise pe judecatorul William Webster la cateva luni dupa alegerea lui Cormack. Alexander era de fata pentru ca America trebuia sa afle rapid, cu ajutorul satelitilor si al retelei de spionaj de la sol, daca sovieticii aveau cumva de gand sa violeze conditiile tratatului.

Citind prevederile finale ale tratatului, cei opt barbati nu aveau nici o indoiala ca acesta urma sa fie unul dintre cele mai controversate acorduri semnate vreodata de Statele Unite. Aripa de dreapta si industriile legate de aparare isi manifesta­sera deja opozitia viguroasa la acest tratat. In 1988, pe vremea lui Reagan, Pentagonul acceptase reducerea cu 33 de miliarde de dolari a cheltuielilor planificate, pentru a ajunge la un buget total de 299 miliarde de dolari. Incepand cu anul fiscal 1990, pana in 1994, serviciilor li se mai ceruse sa isi reduca cheltuielile planificate cu 37,1 miliarde de dolari, 41,3 miliarde, 45,3 mi­liarde si, respectiv, 50,7 miliarde de dolari. Dar aceste reduceri nu urmau sa limiteze decat majorarea cheltuielilor. Tratatul Nantucket prevedea mari reduceri ale cheltuielilor de aparare. Si daca simpla reducere a majorarii cheltuielilor crease o groaza de probleme, Nantucket avea sa dea nastere unei adevarate furori.

Deosebirea consta, dupa cum tinuse sa sublinieze Cormack in repetate randuri, in faptul ca reducerea plafonului de majo­rari realizata anterior nu fusese corelata cu reducerea reala a plafonului in URSS. In cadrul Nantucket­ului, Moscova accepta sa?si reduca masiv propriile forte, la un nivel de neinchi­puit. In plus, Cormack stia ca cele doua superputeri nu prea aveau de ales. Inca de cand venise la putere, trebuise sa lupte impreuna cu Reed, Ministrul de Finante, impotriva spiralei deficiturilor bugetare si comerciale ale Americii. Acestea erau gata sa scape de sub control, amenintand sa distruga nu numai prosperitatea Americii, ci si pe cea a intregului Occident. Cormack era la cu­rent, pe baza analizelor efectuate de proprii experiti, cu faptul ca URSS se afla in aceeasi situatie, chiar daca din motive dife­rite, asa incat ii prezentase lui Gorbaciov problema fara nici un ocolis: eu trebuie sa fac reduceri iar dumneata trebuie sa reorientezi. Rusul avusese grija de celelalte tari ale Pactului de la Varsovia; Cormack le castigase pe cele din NATO mai intai pe nemti, apoi pe italieni si pe ceilalti membri mai mici si, in cele din urma, si pe britanici. In linii mari, prevederile erau ur­matoarele:

La fortele terestre, URSS accepta sa?si reduca armata statio­nata in Germa­nia de Rasarit forta necesara unei eventuale invazii peste campia centrala germana cu jumatate din cele 21 de divizii de lupta, la toate categoriile. Nu aveau sa fie desfiin­tate, ci retrase dincolo de frontiera polono?sovietica, de unde nu aveau sa se mai intoarca niciodata in apus. In plus, pe langa aceasta reducere, URSS urma sa?si reduca trupele de pe intreg teritoriul sovietic cu un procent de 40%.

— Comentarii? intreba Presedintele.

Stannard de la Aparare care, firesc, avea cele mai serioase rezerve asupra acestui tratat presa facuse deja speculatii cu privire la posibila sa demisie isi ridica privirea.

— Pentru sovietici partea asta reprezinta miezul tratatului pentru ca armata reprezinta sectorul principal, zise el citandu?l direct pe presedintele comitetului intrunit al sefilor de state majore, dar fara sa recunoasca acest lucru. Pentru omul de rand pare ceva fantastic, vest?germanii sunt deja convinsi, dar nu e chiar atat de grozav.

Pentru ca, pe de o parte, sovieticii n?au cum sa?si mentina 177 divizii de linie, ca in prezent, fara sa faca apel la gruparile etnice din sud ma refer la musulmani si stim cu totii foarte bine ca de?abia asteapta sa scape de ei. Iar, pe de alta parte, expertii nostri nu sunt ingrijorati din cauza unei armate sovietice dezorganizate, pe ei ii inspaimanta mult mai mult o ar­mata cu jumatate din efectiv, dar bine organizata. O armata profesionista cu un efectiv redus este mult mai eficienta decat una mare si neinstruita, cum au rusii acuma.

— Dar daca se retrag in interiorul URSS, il contrazise Cor­mack, inseamna ca n?o sa mai aiba posibilitatea de a invada Germania Occidentala. Lee, daca se hotarasc sa o aduca inapoi in Germania Rasariteana, trecand prin Polonia, crezi ca e posibil sa nu?i depistam?

— Nu, ii raspunse seful CIA hotarit. Pe langa sateliti, care ar putea fi indusi in eroare de camioane si trenuri camuflate, cred ca atat noi cat si britanicii avem suficient de multi agenti in­digeni in Polonia ca sa putem sa?i depistam. Da?o naibii de treaba, nici germanilor rasariteni nu le convine sa devina camp de batalie. Probabil ca ne vor anunta chiar ei.

— OK, ce trebuie sa reducem noi? intreba Odell.

— Unele trupe, nu multe, raspunse Johnson. Sovieticii isi retrag zece divizii de 15.000 de oameni fiecare. Noi avem un efectiv de 326.000 de oameni in Europa Occidentala. Pentru prima oara din 1945 incoace, o sa ajungem sa?i reducem sub 300.000. La 25.000 de?ai nostri, 150.000 de?ai lor mi se pare mai mult decat satisfacator: inseamna sase la unu, iar noi ne gandeam doar la patru la unu.

— Asa e, obiecta Stannard, dar noi trebuie sa acceptam sa nu ne mai instalam cele doua noi divizii grele, una de blindate si cealalta de infanterie mecanizata.

— Economiile de cost, Hubert? intreba Presedintele cu glas bland.

Avea obiceiul de a?i lasa pe ceilalti sa vorbeasca; ii as­culta cu atentie, isi lua cateva note succinte, facea cateva comen­tarii penetrante si apoi lua hotararea. Ministrul de Finante era adeptul Natucketului. Acesta i?ar fi permis sa?si echilibreze mult mai usor bilanturile.

— Trei virgula cinci miliarde divizia de blindate, trei virgula patru miliarde infanteria, zise el. Dar acestea reprezinta doar economiile de la instalare. In continuare vom economisi trei sute de milioane de dolari pe an cat ne?ar fi costat intretinerea. Iar acum, ca Despotul a fost anulat, mai avem inca saptespre­zece miliarde de la cele trei sute de bucati pe care le aveam in program.

— Dar Despot este cel mai bun sistem de distrugere a tan­curilor din intreaga lume, protesta Stannard. La dracu', avem absoluta nevoie de el.

— Pentru a distruge tancurile retrase dincolo de Brest?Litovsk? il intreba Johnson. Daca sovieticii isi reduc tancurile din Germania de Est la jumatate, putem foarte bine sa le facem fata cu ce avem acum, avionul A?10 si unitatile antitanc de la sol. In plus, cu o parte din banii economisiti o sa ne putem construi noi aparari statice,