The Negotiator. Negociatorul

Kerkorian anunta ca, direct de la microbuz, cei cinci fuse­sera escortati si imbarcati intr?un avion de transport Antonov 42 care tocmai sosise cu un transport de la Odesa si decolase imediat in aceeasi directie. Mai tarziu, rezidentul din Belgrad avea sa mai trimita un raport prin care anunta ca americanii se intorsesera, dupa douazeci si patru de ore, pe aceeasi cale, mai petrecusera o noapte la hotelul Petrovaradin si apoi parasisera definitiv Iugoslavia fara sa vaneze nici un mistret. Kerkorian primi laude pentru vigilenta de care daduse dovada.

AUGUST

Caldura invaluia Costa del Sol ca o mantie. Jos pe plaja, cei un milion de turisti se rasuceau pe toate partile ca fripturile pe gratar, stropindu?se si ungan­du?se neincetat cu ulei, incercand plini de barbatie sa prinda o culoare cat mai apropiata de cea a maho­nului in cele doua pretioase saptamani pe care le aveau la dispo­zitie; cel mai adesea insa nu sfarseau decat prin a ajunge rosii ca niste raci. Bolta era de un albastru atat de straveziu, incat parea aproape alba: pana si obisnuita briza dinspre larg de?abia daca mai adia, slaba ca o boare.

Inspre apus, marele molar al Stancii Gibraltarului se proiecta in pacla incinsa care se intindea scanteietoare pe toata lungimea de 15 mile a acesteia; albiile mai deschise la culoare ale sistemului de captare a apei de ploaie, construit de inginerii regali pentru a alimenta cisternele subterane, ieseau in evidenta ca niste cicatrici pe coasta stancii.

Pe colinele de dincolo de plaja Casares, aerul era cu o idee mai racoros, dar nu cu cine stie cat; usurarea se simtea doar in zori si inainte de asfintit, astfel incat lucratorii viilor de la Alcantara del Rio se sculau cu noaptea?n cap, la patru dimineata, pentru a putea lasa deja in urma sase ceasuri de truda inainte ca soarele sa ii alunge la umbra. Dupa pranz isi faceau traditio­nala siesta spaniola, dormitand in spatele zidurilor groase si ra­coroase, spoite cu var, iar la cinci se mai duceau inca trei cea­suri la munca, pana pe la opt, cand disparea lumina.

Sub razele soarelui, strugurii se pirguiau, ingrosandu?si boabele. Nu venise inca vremea recoltei, dar se anunta inca de pe acuma ca avea sa fie bogata. In barul sau, Antonio ii aducea cu un zambet radios strainului obisnuita carafa de vin.

— Sera bien, Ia cosecha? il intreba el.

— Da, ii raspunse barbatul cel inalt cu un suras. Anul acesta recolta o sa fie chiar foarte buna. O sa avem cu ce sa ne platim consumatia de la bar.

Antonio izbucni intr?un hohot de ras zgomotos. Doar stiau prea bine cu totii ca strainul avea pamantul lui si ca platea in­totdeauna totul cu bani gheata.

La numai doua saptamani insa, lui Mihail Sergheevici Gorbaciov nu ii ardea nici pe departe sa se tina de glume. Cu toate ca avea o fire vesela si ii mersese buhul ca era inzestrat cu un dezvoltat simt al umorului, tratandu?si in general cu multa ama­bilitate subalternii, era totusi capabil si de iesiri foarte vehe­mente, mai ales atunci cand occidentalii incepeau sa?i tina pre­dici despre drepturile omului sau cand era nemultumit de cei care lucrau cu el. Gorbaciov statea in cabinetul lui de la etajul sapte din cladirea Comitetului Central din Novaia Plosciad si se uita furios la rapoartele risipite in fata lui.

Cabinetul este o incapere lunga si ingusta, de douazeci pe sapte metri, in care biroul Secretarului General este asezat in partea opusa usii. Secretarul General sta cu spatele la perete si are toate ferestrele acoperite cu perdele de tul si draperii de ca­tifea galben pai in stanga sa. Perpendicular pe biroul Secretaru­lui General se intindea pana in mijlocul incaperii obisnuita masa de conferinte, biroul formand partea de sus a literei T.

Spre deosebire de majoritatea predecesorilor sai, Gorbaciov preferase un decor usor si diafan; masa este din fag deschis la culoare, la fel ca si biroul, si este inconjurata de scaune cu spa­tar, insa comode, cate opt pe fiecare parte. Pe masa aceasta imprastiase rapoartele stranse de prietenul si colegul sau Eduard Sevardnadze, ministrul afacerilor externe, la a carui chemare fu­sese obligat sa isi intrerupa concediul pe care si?l petrecea la Ialta, pe malul marii din Crimeea. Ar fi fost mult mai bine, se gandea el acuma furios, sa se scalde in mare impreuna cu nepo­tica lui Aksaina decat sa stea la Moscova si sa citeasca porcari­ile astea de pe masa.

Trecusera mai bine de sase ani de cand, in ziua aceea ge­roasa de martie a anului 1985, Cernenko isi daduse in sfarsit du­hul pentru a?l lasa pe el sa fie propulsat cu o viteza aproape ametitoare chiar daca facuse personal urzeli si preparative in acest scop pe cea mai inalta treapta. Sase ani se straduise sa?si apuce tara iubita de ceafa si sa o arunce in ultima decada a secolului XX, apta sa infrunte, sa egaleze si sa triumfe asupra Occidentului capitalist de pe pozitii de deplina egalitate.

Asemeni tuturor rusilor devotati partidului, era pe jumatate plin de admira­tie si in intregime iritat de acest Occident, cu prosperitatea, puterea financiara si aplombul lui aproape dis­pretuitor. Spre deosebire insa de cei mai multi, Gorba­ciov nu fusese pregatit vreme de ani de zile sa accepte ca in aceasta pa­trie a sa lucrurile nu aveau sa se schimbe niciodata, ca lenea, coruptia, biroctia si letargia faceau parte din sistem, ca au exis­tat dintotdeauna si aveau sa continue sa existe in vecii vecilor. Inca in tinerete, fusese animat de convingerea ca avea energia si dinamismul necesare pentru a schimba aceasta stare de lucruri. Credinta ca, intr?o buna zi, avea sa i se ofere acest prilej consti­tuise resortul intim si forta metrice care il calauzisera in toti anii de studii si de activitate de partid de la Stavropol. Si acum, dupa ce avusese, timp de sase ani, prilejul acesta, isi dadea seama ca pana si el subestimase forta opozitiei si a inertiei. In primii ani se aflase intr?o pozitie extrem de instabila; mersese practic pe o sarma foarte subtire si, de mai multe ori, i se intamplase sa ajunga chiar foarte aproape de disperare.

Pusese pe primul plan epurarea Partidului, indepartarea conservatorilor inversunati si a tuturor uscaturilor adica a aproape tuturora. Acum stia ca putea sa se impuna in fata Politburoului si a Comitetului Central; stia ca cei numiti de el controlau secretariatele de partid raspandite prin toate republi­cile Uniunii si ii impartaseau convingerea ca URSS va fi in ma­sura sa rivalizeze cu Occidentul numai daca isi intarea pozitia economica. Acesta si era motivul pentru care majoritatea refor­melor sale se ocupau de problemele economice si nu de cele morale.

Convingerile sale comuniste il determinau pe Gorbaciov sa creada cu tarie in superioritatea morala a tarii sale, considerand ca orice dovada in acest sens era intru totul inutila. Dar nu era pana intr?atata orbit de fanatism incat sa se amageasca in pri­vinta puterii economice a celor doua tabere. Iar acum, cu criza petrolului de care era perfect constient, avea nevoie de resurse masive pe care sa le pompeze in Siberia si in Arctica, ceea ce insemna automat ca trebuia sa faca reduceri in alte domenii. Si asa ajunsese la Nantucket si la inevitabila confrun­tare cu pro­pria sa institutie militara.

Cei trei stalpi ai puterii ii reprezentau Partidul, Armata si KGB?ul. Gorbaciov era perfect constient ca era cu totul imposi­bil ca acestea doua din urma sa fie atacate in acelasi timp. Era si asa destul de neplacut ca se afla la cutite cu gene­ralii; sa fie insa lovit pe la spate de KGB era de?a dreptul intolerabil. Rapoartele de pe masa, adunate de ministul afacerilor externe din mediile de informare occidentale si traduse in limba rusa, nu?i erau catusi de putin necesare, mai ales ca acum opinia publica americana era inca in masura sa impuna Senatului respingerea Tratatului Nantucket si continuarea construirii si instalarii de­zastruosului (pentru sovietici) bombardier Stealth.

Personal n?avea nici urma de simpatie pentru evreii dornici sa?si paraseasca Patria care le oferise totul.