comandorul in rezerva. Si ii dadu un ghiont in grasimea imaginara de pe burta. Foarte bine faci. Esti omul nostru de baza ca sa?i batem mar pe cei de la Cambridge in decembrie.
— Vreau sa incep o serie de antrenamente in zorii zilei, ca sa?mi revin in forma, domnule, ii raspunse Simon.
Si se puse imediat pe munca, incepand o serie de curse istovitoare. Porni de la cinci mile, urmand ca treptat, pe masura ce saptamana se apropia de sfarsit, sa ajunga pana la douasprezece. In dimineata zilei de miercuri, 9 octombrie, porni ca de obicei pe bicicleta de la casa in care locuia, pe soseaua Woodstock din sudul Orasului de Vara, cartier aflat in partea de miazanoapte a Oxfordului, si se indrepta pedaland spre centru. Trecu pe langa Monumentul Martirilor si biserica Sfanta Maria Magdalena, coti la stanga pe Strada Larga, trecu de intrarea in Colegiul Balliol la care invata el, si merse in continuare pe langa Holywell si Longwall ca sa ajunga in Strada Inalta. O ultima cotitura si iata?l ajuns in fata grilajului care inconjura Colegiul Magdalena.
Aici descaleca, isi lega bicicleta de grilaj ca sa nu i se fure si incepu sa alerge. Trecu dincolo de Podul Magdalena de peste Cherwell, trecu si de Sf. Clement si se indrepta spre campie. Era ora 6.30 dimineata. Mai era putin pana sa rasara soarele iar el mai avea inca de alergat cam patru mile pana sa iasa din ultimele suburbii ale Oxfordului.
Continua sa alerge prin Noul Headington, traversand Linia Dubla de Centura pe podul care ducea catre Colina Shotover. Nu se mai vedea nici un alt alergator; Simon era aproape singur. La capatul Strazii Vechi incepea panta dealului si Simon simti durerea alergatorului de cursa lunga. Picioarele musculoase il purtau spre varful dealului si mai departe, pana in Cimpia Shotover. Aici se termina drumul asfaltat si Simon intra pe poteca plina de hartoape pe care ploaia de peste noapte le umpluse cu apa. Prefera sa inainteze prin iarba de pe marginea drumului, a carei moliciune ii dadea o senzatie de desfasurare si, depasind pragul durerii, se simti cuprins de betia alergarii.
In spatele lui, limuzina fara insemne isi facu aparitia de dupa copacii de pe deal, iesi de pe drumul asfaltat si incepu sa se hurducaie prin hartoape. Oamenii dinlauntrul ei cunosteau drumul foarte bine si erau satui de el pana peste cap. Cinci sute de metri de drum de tara, plin de bolovani cenusii, pana la rezervor, de acolo inapoi pe drumul asfaltat care cobora spre satul Wheatley trecand prin catunul Littleworth.
Cam la o suta de metri de rezervor, drumul se ingusta si era umbrit de coroana unui frasin urias. Aici se afla parcata o furgoneta, trasa cat mai mult in afara drumului. Era un Ford Tranzit uzat, de culoare verde, pe care se vedea inscriptia PRODUSE DE LIVADA BARLOW. Nu era nimic neobisnuit pentru ca, la inceputul lunii octombrie, tinutul era impanzit de furgonetele lui Barlow care duceau vanzatorilor de fructe merele dulci de Oxfordshire. Oricine ar fi avut curiozitatea de a arunca o privire in spatele furgonetei invizibil pentru cei din limuzina pentru ca furgoneta statea indreptata cu fata inspre ei ar fi vazut stive intregi de lazi cu mere. Si nu si?ar fi dat nicidecum seama ca lazile nu erau decat doua tablouri lipite pe partea interioara a ferestrelor.
Furgoneta avea o pana la roata din fata, langa care statea pe vine un barbat cu o cheie in mana, care incerca sa scoata anvelopa de pe roata ridicata cu un cric. Omul era adancit in munca. Tinarul cu numele de Simon isi continua alergarea pe marginea drumului din cealalta parte a furgonetei.
De cum ajunse in dreptul furgonetei, doua actiuni se succedara cu o viteza inspaimantatoare. Usile din spate ale furgonetei se dadura in laturi si din ea tasnira doi barbati imbracati amandoi in treninguri negre identice si cu masti de schi pe fata, care se aruncara asupra alergatorului uluit si il trantira Ia pamant. Cel cu cheia se intoarse si se ridica in picioare. Sub palaria cu boruri largi, chipul ii era si lui acoperit de o masca iar cheia pe care o tinea in mana nu era cheie deloc, ci o mitraliera ceheasca Skorpion. Fara sa faca nici o pauza, incepu imediat sa traga, spulberand parbrizul limuzinei care se afla la nici doua sute de metri in spatele alergatorului.
Barbatul de la volan, atins drept in fata, muri pe loc. Masina o lua razna si se opri cand acesta isi dadea ultima suflare. Barbatul din spate reactiona cu viteza unei pisici salbatice, deschise usa, sari afara si, dupa ce se rostogoli de doua ori, se ridica in pozitia de tragere. Reusi sa?si descarce de doua ori arma Smith Weston cu teava scurta, de calibrul 9 mm. Primul foc trecu la 30 cm de tinta, al doilea la 30 m pentru ca, in timp ce tragea, fu lovit in piept de tirul continuu al Skorpionului. De fapt, nu avusese practic nici o sansa.
Barbatul de langa sofer iesi din masina la o clipa dupa cel din spate. Usa ramase larg deschisa si el incerca sa traga in cel cu mitraliera prin fereastra lasata. Trei gloante patrunse prin caroserie il atinsera in pantece si il aruncara pe spate. Dupa alte cinci secunde, cel cu miltraliera se aruncase deja langa soferul furgonetei; ceilalti doi il azvarlisera pe student in spatele Transitului si trantisera usile; furgoneta iesise de pe cric, daduse cu spatele spre intrarea in rezervor, facuse o intoarcere din trei miscari si o pornise pe drumul care ducea inapoi spre Wheatley.
Agentul Serviciului Secret era in agonie, dar plin de barbatie, se tari centimetru cu centimetru, pana la usa deschisa a masinii, bijbii dupa microfonul de la bord si, cu limba impleticita, isi transmise mesajul final. Nu?si mai batu capul cu semnalele, codurile sau procedurile de radioemisie; nu?i mai ramasese decat prea putina vlaga. Cand, dupa cinci minute, soseau ajutoarele, omul trecuse deja in cealalta lume. In microfon spusese doar: „Ajutor... ne trebuie ajutor. Tocmai a fost rapit Simon Cormack.'
CAPITOLUL PATRU
MARTIE 1991
In urma apelului radio lansat de agentul secrete american inainte de a muri, mai multe lucruri aveau sa se intample cu o graba si viteza de nedescris. Rapirea unicului fiu al Presedintelui a avut loc la ora 7.05. Apelul radio a fost inregistrat la 7.07. Cu toate ca folosise o lungime de unda speciala, cel care lansase apelul vorbise necodi ficat. Din fericire, nici un ascultator neautorizat nu se afla pe frecventele utilizate de politie. Apelul a fost receptionat in trei locuri.
In casa inchiriata pe Soseaua Woodstock se aflau ceilalti zece agenti ai Serviciului Secret insarcinati cu paza fiului Presedintelui pe perioada anului de studii de la Oxford. Opt mai erau inca in pat, doi erau insa in picioare, inclusiv ofiterul de serviciu din timpul noptii, care asculta pe frecventa speciala.
Directorul Serviciului Secret, Creighton Burbank, protestase inca de la bun inceput, fiind de parere ca fiul Presedintelui n?avea ce sa caute la studii in strainatate atata vreme cat parintele lui era in functie. Dar Presedintele Cormack, care nu vedea de ce sa?si lipseasca baiatul de acest mult dorit prilej de a studia la Oxford, nu?l luase in seama. Inghitindu?si obiectiile, Burbank ceruse o echipa de cincizeci de oameni care sa?l insoteasca la Oxford.
Si din nou John Cormack cedase la insistentele fiului sau „Mai slabeste?ma, te rog, taticule, cu chestiile astea, nu?ti dai seama ca o sa arat ca o vita prezentata la targ, cu cincizeci de soldati roind in jurul meu?' asa ca se hotarasera asupra unei echipe din 12 oameni. Ambasada americana de la Londra inchiriase o vila intreaga in partea de nord a Oxfordului si, dupa o colaborare de mai multe luni cu autoritatile britanice, angajase un personal format din trei englezi verificati si paraverificati: un gradinar, un bucatar si o femeie de serviciu. Totul in scopul de a?i oferi lui Simon Cormack posibilitatea de a se bucura de o viata de student cat se poate de normala.
Echipa avusese intotdeauna minimum opt oameni in actiune, patru in perioada week?endului. Se formasera patru perechi: trei schimburi de serviciu acasa si doi care sa?l escorteze pe Simon pretutindeni, atunci cand pleca
