The Negotiator. Negociatorul

Apelul din Downing Street fu preluat de ofiterul superior de serviciu de la Centrul de Comunicatii din Casa Alba, situat la subsolul Aripii de Vest, chiar langa Sala Operativa. Acesta il in­registra la ora 3.34, ora Washingtonului. Afland cine era la tele­fon, ofiterul lua hotararea plina de curaj de a?l chema pe agen­tul cel mai inalt in grad al Serviciului Secret din interiorul Ca­sei.

Agentul secret tocmai isi facea rondul prin Holul Central, aflat foarte aproape de Aripa Familiei de la etajul doi, asa ca raspunse imediat la taraitul discret al telefonului instalat pe bi­roul sau din fata ascensorului aurit al Primei Familii.

— Vrea ce? murmura el in receptor. Britonii astia oare au idee cat e ceasul la noi in America?

Continua sa asculte in timp ce cauta sa?si aduca aminte cand mai fusese trezit Presedintele SUA la o astfel de ora. Trebuie sa se mai fi intamplat asa ceva cu siguranta. In caz de razboi, sa zi­cem. Poate ca tocmai despre asta o fi si fost vorba. Putea s?o pateasca rau de tot cu Burbank daca n?o nimerea cum trebuie. Pe de alta parte... chiar primul?ministru britanic in persoana...

— Eu o sa inchid acum si o sa te sun mai tarziu, spuse el Centrului de comunicatii.

Londra fu anuntata ca Presedintele urma sa fie trezit si ca putea deocamda­ta sa inchida telefonul. Iar Londra se conforma.

Agentul Serviciului Secret, pe nume Lepinsky, patrunse prin usile duble in Sala de Zi din aripa de vest, ajungand la usa din stanga care dadea in dormitorul Presedintelui. Se opri, rasufla adanc si batu usor. Nu primi nici un raspuns. Incerca clanta. Era descuiat. Cu cariera in joc, asa cum vedea el lucrurile intra. In marele pat dublu deslusi doua siluete care dormeau; presupuse ca Presedintele trebuia sa fie acela dinspre fereastra, inconjura patul in varful picioarelor, identifica pijamaua maro­nie de bumbac a lui Cormack si il scutura usor de umar.

— Domnule Presedinte, sa traiti! Vreti sa va treziti, dom­nule, va rog?

John Cormack se trezi, il recunoscu pe barbatul timorat care statea aplecat spre el, arunca o privire catre sotie dar nu aprinse lumina.

— Cat e ceasul, domnule Lepinsky?

— Cu putin trecut de trei si jumatate, domnule. Va rog sa ma scuzati pentru aceasta... Aaa..., domnule Presedinte, pri­mul?ministru al Marii Britanii va cauta la telefon. Spune ca nu poate sa mai astepte. Va rog sa ma scuzati, domnule.

John Cormack reflecta o clipa apoi isi scoase picioarele de sub plapuma incet, ca sa n?o trezeasca pe Myra. Lepinsky ii intinse un halat de langa el. Dupa aproape trei ani de cand era in functie, Cormack o cunostea destul de bine pe doamna prim?ministru din Marea Britanie. Se intalnise cu ea de doua ori in Anglia a doua oara intr?o escala de doua ore pe care o fa­cuse cand se intorcea de la Vnukovo si fusese si ea de doua ori in Statele Unite. Erau amandoi oameni de actiune si se inte­legeau foarte bine. Daca era vorba de ea inseamna ca trebuia sa fie ceva foarte important. Putea sa?si recupereze cu alta ocazie somnul pierdut.

— Du?te inapoi in Holul Central, domnule Lepinsky, spuse el in soapta. O sa raspund la telefonul din biroul meu.

Biroul Presedintelui este inghesuit intre dormitorul principal si Salonul Galben de sub rotonda centrala. Ferestrele de aici, ca si cele din dormitor, dau inspre gazonul de pe Pcnnsylvania Avenue. Inchise usa comunicanta, aprinse lumina, clipi de mai multe ori, se aseza la birou si ridica receptorul. Peste zece se­cunde, la celalalt capat al firului se auzea glasul primului?ministru britanic.

— N?a luat inca nimeni legatura cu tine?

Avu senzatia ca ii daduse cineva un pumn in burta.

— Nu... nimeni. De ce?

— Cred ca domnul Edmonds si domnul Burbank trebuie sa fie de?acum la curent, i se raspunse. Imi pare rau ca eu trebuie sa fiu prima care...

Si incepu sa?i povesteasca. John Cormack isi inclesta mana pe receptor si ramase cu ochii tinta la draperii, fara sa le vada. Gura i se uscase de tot si nu mai putea nici sa inghita. Auzea vorbele deslusit: totul, absolut totul se face acum... cele mai bune echipe ale Scotland Yardului... n?au nici o scapare... Spuse da, si multumesc, apoi lasa receptorul. Parca il lovise ci­neva in piept cu toata forta. Se gandi la Myra, care mai dormea inca. Va trebui sa?i spuna si ei. Pentru ea avea sa fie o lovitura ingrozitoare.

— Of, Simon, murmura el, Simon, baiatul meu.

Stia ca nu avea cum sa se ocupe el de toate. Avea nevoie de un prieten care sa?i tina locul cata vreme el avea grija de Myra. Dupa cateva clipe, suna la centrala si vorbi cu glas calm.

— Faceti?mi legatura cu vicepresedintele Odell, va rog. Da, acum.

In locuinta lui de la Observatorul Marinei, Michael Odell fu trezit la randul lui de aceeasi voce a agentului de la Serviciul Se­cret. Convocarea de la telefon era categorica si fara nici o expli­catie.

— Te rog sa vii direct la Resedinta Executiva. La etajul doi. In birou. Acum, Michael, acum, te rog.

Telefonul amuti si Odell lasa receptorul, se scarpina la ceafa si isi desfacu o bucata de guma de mestecat. Il ajuta sa se con­centreze mai bine. Isi chema masina si se indrepta spre sifonier sa?si ia hainele. Fiind vaduv, Odell dormea singur, asa ca nu avea pe cine sa deranjeze. Dupa doua minute, isi pusese deja pantalonii, pantofii si un pulover peste camasa si se afla in li­muzina oficiala, uitandu?se cand la ceafa tunsa scurt a soferului de la Infanteria marina, cand la luminile de noapte ale Washing­tonului pe tot drumul pana la cladirea masiva iluminata a Casei Albe. Evita Portalul si Intrarea de Sud si patrunse in coridorul de la parter prin poarta dinspre apus. Ii spuse soferului sa il as­tepte, n?avea sa intarzie prea mult. Gresea insa. Era ora 4.07 di­mineata.

In Marea Britanie, conducerea in caz de criza la cel mai inalt nivel revine unui comitet adunat in mare graba, ai carui membri difera in functie de natura acestei crize. Dar locul de intalnire se schimba foarte rar. Sala de conferinte aleasa este aproape intotdeauna Sala de incunostintare a Cabinetului, o in­capere linistita, cu aer conditionat, aflata cu doua nivele sub parter, sub sediul Cabinetului care da in Downing Street. Dupa initiale, aceste comitete sunt cunoscute sub numele de COBRA.

Sir Harry Marriott si adjunctii sai avusesera nevoie de o ora ca sa adune in sediul Cabinetului „lesurile', cum ii placea aces­tuia sa?i numeasca pe cei de pe lista, de pe la casele lor, din tre­nurile cu care veneau din suburbii sau de prin birourile pe unde erau imprastiati. Sedinta prezidata de el incepea la ora 9.56 di­mineata.