The Negotiator. Negociatorul

Gorbaciov n?avea nimic nerusesc in el atunci cand venea vorba de gunoaie si de dizidenti. Ceea ce il infuria insa era faptul ca se actionase in mod deliberat, nu era vorba de nici un accident, iar el stia prea bine cine se ascundea in spatele acestei actiuni. Nu?i trecuse inca furia provocata de oribila caseta video care circula prin Moscova, in care ii era atacata sotia pentru anii de risipa de la Londra. Stia si cine se afla in spatele ei. Aceiasi oameni. Prede­­cesorul celui pe care tocmai il convocase si pe care il astepta sa se prezinte dintr?o clipa intr?alta.

In usa de langa biblioteca aflata in celalalt capat al incaperii se auzi o bataie si secretarul sau particular isi vari capul pe usa, clatinandu?l fara nici o vorba. Gorbaciov isi ridica mana pentru a indica „asteapta o clipa'.

Se intoarse si se aseza la biroul pe care nu se mai afla nimic altceva in afara celor trei telefoane si a serviciului de stilouri din onix bej. Apoi clatina din cap. Secretarul deschise larg usa.

— Tovarasul presedinte, tovarase Secretar General, anunta tanarul, dupa care se retrase.

Seful KGB?ului era in uniforma de gala cum altfel si Gorbaciov il lasa sa traverseze toata incaperea fara sa il salute. Apoi se ridica si ii arata cu un gest hartiile imprastiate pe masa.

Generalul Vladimir Kriucikov, presedintele KGB?ului, era prietenul apropiat si protejatul predecesorului sau, ultraconservatorul Victor Scebrikov caruia ii impartasea totul convingerile. Secretarul General izbutise sa?I inlature pe Scebrikov cu prilejul marii epurari pe care o efectuase in toamna anului 1988, scapand astfel de ultimul opozant serios din Politburo. N?avusese insa de ales si fusese obligat sa?l numeasca in functie pe prim?adjunctul acestuia, Kriucikov. O indepartare era prea de?ajuns; doua ar fi reprezentat un adevarat macel. Pana si la Moscova exista anumite limite.

Kriucikov arunca o privire spre hartii si ridica intrebator din sprancene. Afurisitul naibii, spumega Gorbaciov in sinea lui.

— Nu era deloc nevoie sa?i stalciti in batai chiar in fata ca­merelor de luat vederi, i se adresa cu voce tare, trecand ca de obicei fara nici un fel de preambul la miezul problemei. Sase echipe de filmare occidentale, opt radioreporteri si douazeci de jurnalisti de la ziarele si revistele occidentale, jumatate americani. S?au facut mai multe comeriatrii decat la Olimpiada din 1984.

— Evreii faceau o demonstratie ilegala, stimate Mihail Sergheevici, se incrunta Kriucikov. Personal, eram in concediu in perioada aceea. Dar cred ca oamenii mei de la Directoratul Su­perior Doi au actionat cat se poate de corect. Indivizii astia au refuzat sa se imprastie cand au fost somati, iar oamenii mei au folosit metodele obisnuite.

— Dar erau pe strada. Deci era de competenta militiei.

— Indivizii astia sunt subversivi. Faceau propaganda anti?comunista. Asta tine de KGB. Uitati?va la pancartele pe care le purtau.

— Si toata armata asta de reprezentanti ai presei?

— Catele astea se baga peste tot, se dezvinovati Kriucikov, ridicand din umeri.

Da, dar numai atunci cand sunt anuntati, se gandi Gorbaciov. Se intreba daca ar fi putut profita de prilej pentru a?l in­departa pe Kriucikov, dar renunta imediat. Presedintele KGB?ului nu putea fi dat afara decat cu acordul tuturor mem­brilor Politburoului iar faptul ca batuse o mana de evrei nu constituia in nici un caz un motiv. Dar era furios si gata sa?i spuna tot ce?i statea pe limba. Timp de cinci minute isi varsa pe el focul. Kriucikov isi stranse buzele fara sa scoata o vorba. Nu?i placea sa fie sapunit de cineva mai tanar decat el, chiar daca ii era superior in functie. Gorbaciov se apropie de el; erau amandoi de aceeasi statura, scunzi si indesati, iar Gorbaciov nu?l slabea din ochi, asa cum ii era obiceiul. Si atunci Kriuci­kov comise o eroare.

Avea in buzunar raportul de la agentul KGB din Belgrad, la care Kriucikov adaugase uluitoarele informatii aflate de la Prim Directoratul Superior. Erau, fara indoiala, destul de important pentru a?l aduce personal Secretarului Gene­ral. Ia mai da?l dra­cului, isi zise Kriucikov iritat, n?are decat sa mai astepte. Si ast­fel raportul de la Belgrad a fost trecut sub tacere.

SEPTEMBRIE

Irving Moss se instalase la Londra dar, inainte de a pleca din Houston, stabilise un cod personal cu Cyrus Miller. Stia ca monitoarele de la Agentia Nationala pentru Securitate cercetau permanent eterul pentru a intercepta miliardele de cuvinte din convorbirile telefo­nice internationale, care erau apoi introduse in computere pen­tru a se depista ceea ce ar putea prezenta interes. Ca sa nu mai vorbim de cei de la CGCS din Marea Britanic de rusi si de toti cei ce aveau in prezent posibilitatea de a?si injgheba un post de ascultare. Dar volumul traficului comercial este Atat de imens, incat mai mult ca sigur ca orice mesaj poate trece neobservat atata vreme cat nu prezinta ceva care sa trezeasca banuieli. Co­dul lui Moss se baza pe lista preturilor la salata schimbate intre insoritul Texas si mohorata Londra. Moss lua lista cu preturi aflata langa telefon, taie cuvintele, retinu cifrele si descifra mesa­jul corespunzator datei din calendar cu ajutorul unui carnetel special, din care doar Cyrus Miller mai avea un exemplar, in luna care se scursese aflase trei lucruri: ca piesa din teh­nologia sovietica de care avea el nevoie era in ultimele faze de pregatire si avea sa?i fie pusa la dispozitie peste doua saptamani; ca sursa de informatii pe care o ceruse la Casa Alba fusese deja gasita, cumparata si platita; si ca de?acum putea sa purceada la punerea in aplicare a Planului Travis conform programului. In­cepu sa arda hartiile zambind satisfacut. Onorariul lui depindea de planificare, punere in practica si reusita. Putea de?acum sa primeasca cea de?a doua transa din bani.

OCTOMBRIE

Trimestrul de toamna dureaza Ia Uni­versitatea Oxford opt saptamani si, cum studentii cauta intotdeauna sa se conduca dupa principii logice, acestea sunt denumite prima saptamana, a doua saptamana, a treia saptamana si asa mai departe. O serie de activitati au loc dupa terminarea trimestrului mai ales intrecerile atletice, re­ prezentatiile teatrale si dezbaterile Z, in saptamana a noua. Iar o parte din studenti se prezinta inainte de inceperea trimestru­lui, fie pentru a se pregati de studii, fie pentru a se instala sau pentru a?si incepe antrenamen­tele, in perioada numita saptamana zero.

In ziua de 2 octombrie, prima zi a saptamanii zero, Clubul Vincent, barul frecventat de studentii de la atletism, era plin de un stol de astfel de pasarele timpurii, printre care si studentul cel slab si inalt cu numele de Simon, care se pregatea pentru cel de?al treilea si ultim trimestru pe care il avea de petrecut la Ox­ford in cadrul anului de studii in strainatate. Din spate se auzi un glas care il saluta voios:

— Buna, tinere Simon. Nu te?ai intors cam prea devreme?

Era comandorul John De Ath, economistul Colegiului Jesus si administra­torul Clubului de Atletism din care facea parte si echipa de cros.

— Ba da, domnule, zambi Simon.

— Vrei sa dai jos grasimea pe care ai pus?o pe tine in tim­pul vacantei, nu?i asa? il intreba in gluma