The Negotiator. Negociatorul

Trecura atenti prin Manilva, unde tanarul ofiter trebui sa se informeze de doua ori asupra directiei, si descoperira in sfarsit Alcantara del Rio cu putin duga miezul noptii. Le veni ceva mai greu cu casita spoita cu var din afara orasului, dar gasira un taran binevoitor care le arata incotro s?o apuce.

Limuzina frana usor si Sneed opri motorul. Coborara amandoi, se uitara la cabana intunecata si Sneed incerca usa. Era descuiata. Patrunsera direct in camera de zi spatioasa si raco­roasa de la parter. La lumina lunii Weintraub observa ca era o incapere locuita de un barbat singur: piei de vita pe pardoseala de gresie, fotolii, o masa veche de prezbiteriu din stejar spaniol, un perete plin de carti.

Sneed incepu sa bajbaie in cautarea unui comutator. Weintraub zari cele trei lampi cu gaz si isi dadu seama ca acesta isi pierdea vremea de pomana. Precis exista pe undeva un genera­tor cu motorina care furniza electricitatea de la bucatarie si de la baie, dar probabil ca era oprit la apusul soarelui. Simti varful ascutit al unui jungher drept sub lobul urechii sale si incremeni. Omul coborase din dormitor fara sa faca nici un zgomot.

— A trecut atata amar de vreme de la Son Tay, Quinn, spuse Weintraub cu glas scazut.

Virful jungherului se dadu deo­parte, eliberandu?i jugulara.

— Ce?i asta, domnule? intreba Sneed voios din cealalta parte a incaperii.

O umbra se misca pe dalele de gresie, un chi­brit se aprinse si lampa de gaz de pe masa incepu sa arunce o lumina calda prin incapere. Sneed sari in sus de un cot. Maiorul Kerkorian din Belgrad s?ar fi prapadit de placere sa?l vada.

— Foarte obositor drumul, zise Weintraub. Te superi daca ma asez?

Quinn avea un prosop infasurat in jurul salelor, ca un sarong din Orient. Pieptul slab, cu muschii dezvoltati de munca de la vie, ii era dezgolit. Sneed ramase cu gura cascata vazindu?i cicatricele.

— Am terminat cu asta, David, zise Quinn. Se aseza la masa de prezbiteriu, in capatul opus lui Weintraub. M?am retras.

Impinse un pahar cu picior si o carafa de pamant plina cu vin rosu catre Weintraub, care isi turna un pahar, bau si clatina din cap in semn de apreciere. Un vin rosu aspru, care n?avea sa ajunga niciodata pe mesele celor instariti. Vin bun pentru tarani si pentru soldati.

— Te rog, Quinn.

Sneed era complet naucit. Un director nu spune niciodata „te rog'. El da intotdeauna ordine.

— Nu vin, insista Quinn.

Sneed inainta in lumina, cu haina desfacuta. O lasa sa fluture ca sa i se poata vedea capatul armei pe care o purta in tocul de la brau. Quinn nu?i arunca nici o privire. Nu?l slabea din ochi pe Weintraub.

— Cine?i dobitocul asta? se interesa el fara sa ridice tonul.

— Sneed, zise Weintraub, du?te si verifica anvelopele.

Sneed iesi si Weintraub ofta in urma lui.

— Quinn, chestia aia de la Taormina. Fetita aceea. Stim cu totii despre ce e vorba. Tu n?ai avut nici o vina.

— Nu intelegi. Am terminat. Gata. Nu mai vreau. Ai facut drumul de pomana. Cauta pe altcineva.

— Nu exista nimeni altcineva. Britanicii au niste oameni, oameni buni. Dar Washingtonul zice ca ne trebuie un american. La noi n?avem pe nimeni de talia ta in ce priveste Europa.

— Washingtonul vrea sa?si apere fundul, se rasti Quinn. Asa cum face intotdeauna. Au nevoie de un tap ispasitor la caz ca lucrurile au sa dea cumva gres.

— Da, s?ar putea, recunoscu Weintraub. Dar, pentru ultima oara, Quinn. Nu pentru Washington, nu pentru administratie, nici macar pentru baiat. Pentru parinti. Ei au nevoie de cel mai bun. Eu i?am informat pe cei din comitet ca tu esti acela.

Quinn isi roti privirea prin incapere, studiindu?si obiectele putine la numar dar pretioase de parca n?avea sa le mai vada niciodata.

— Am un pret, zise el in cele din urma.

— Da?i drumul, il invita simplu Weintraub.

— Sa?mi culegeti strugurii. Sa?mi strangeti voi recolta.

Dupa zece minute ieseau amandoi din casa. Quinn avea in mana un sac de panza si era imbracat in camasa si niste panta­loni inchisi la culoare si incaltat cu niste tenisi direct pe picioa­rele goale. Sneed ii tinu usa masinii. Quinn se instala pe scaunul din fata; Weintraub la volan.

— Tu ramai aici, il anunta acesta din urma pe Sneed. Sa cu­legi strugurii.

— Sa ce? intreba Sneed uluit.

— Ce?ai auzit. Miine dimineata te duci in sat, tocmesti niste oameni si ii strangi omului recolta de struguri. O sa ii spun sefu­lui de post din Madrid ca e in ordine.

Lua legatura cu elicopterul Sea Sprite, care se rotea deasu­pra plajei Casares, unde il lasase la sosire. Se urcara la bordul lui si isi continuara prin intunericul catifelat calatoria spre Rota si de acolo mai departe pana la Washington.

CAPITOLUL CINCI

David Weintraub lipsise din Washington exact douazeci de ore. Pe drumul de la Rota la Andrews castigase sase ore datorita diferentei de fus orar, asa ca ateriza la cartierul general al Aripii 89 de Aviatie din Maryland, la ora 4.00 dimineata. In perioada de timp care se scursese doua guverne, cel de la Washington si cel de la Lon­dra, se aflasera virtual in stare de asediu.

Nu exista prea multe privelisti care sa intreaca in grozavie fortele reunite ale mediilor internationale de