The Negotiator. Negociatorul

informare atunci cand isi pierd si ultimele ramasite de decenta. Apetitul lor este insatiabil; metodologia de?a dreptul brutala.

Avioanele care decolau din Statele Unite pentru a se in­drepta spre Londra sau orice alt aeroport britanic erau pline ochi, de la cabina pilotilor si pana la toalete, caci toate agentiile americane de stiri vrednice de numele acesta isi trimiteau cate o echipa de reporteri in capitala britanica. La sosire erau parca iesiti complet din minti; trebuiau sa se conformeze unor programe stabilite minut cu minut si nu aveau de transmis nimica. Londra convenise cu Casa Alba sa se mentina la succinta decla­ratie initiala. Si bineinteles ca aceasta era departe de a le satis­face curiozitatea.

Echipele de ziaristi si de reporteri de televiziune se protapisera in fata casei de pe soseaua Woodstock de parca, dintr?o clipa intr?alta, usile acesteia s?ar fi putut deschide pentru a?l scoate la iveala pe tanarul disparut. Dar usile ramaneau bine fe­recate, in vreme ce agentii serviciului secret, la ordinele lui Creighton Burbank, impachetau pana la ultimul obiect si se pre­gateau de plecarea definitiva.

Procurorul orasului Oxford, folosindu?se de prerogativele pe care i le oferea Sectiunea 20 din cadrul Amendamentului Legii pentru procurori, elibera trupurile neinsufletite ale celor doi agenti americani imediat dupa incheierea cercetarilor efectuate de medicul legist de la Ministerul afacerilor interne. Formal, acestea erau predate ambasadorului Aloysius Fairweather, ca reprezentant al rudelor; de fapt au fost escortate de un membru superior din personalul ambasadei pana la baza militara a State­lor Unite din invecinatul Upper Heyford, unde o garda de onoare le?a dat onorul in timp ce sicriele erau imbarcate intr?un avion special care avea sa le duca pana la baza militara aeriana de la Andrews, impreuna cu ceilalti zece agenti ramasi in viata. Acestia aproape ca fusesera linsati de reporterii care umblau dupa declaratii, atunci cand parasisera casa din Orasul de Vara.

Se intorceau in Statele Unite ca sa se prezinte in fata lui Creighton Burbank si sa inceapa lunga serie de cercetari pentru descoperirea greselilor comise. In Anglia nu mai aveau nimic de facut.

Chiar si dupa inchiderea casei din Oxford, un grup de repor­teri solitari continuau sa astepte pe langa ca doar?doar s?ar mai fi intamplat ceva, cine stie ce, orice, pe acolo. Altii au pornit?o in urmarirea, prin tot orasul universitar, tuturor celor care avu­sesera prilejul sa?l cunoasca pe Simon Cormack indrumatori, colegi, personal de serviciu, barmani, atleti. Alti doi studenti americani de la Oxford, cu toate ca invatau la alte colegii, au fost obligati sa se ascunda. Mama unuia dintre ei, depistata in America, a avut amabilitatea de a declara ca avea de gand sa?si aduca imediat baiatul acasa ca sa?l puna la adapost de toate pe­ricolele, in Miami. Declaratia i?a fost trambitata imediat si i?a adus chiar o invitatie la o emisiune?concurs de la televiziunea locala.

Trupul neinsufletit al sergentului Dunn a fost predat familiei si politia din Valea Tamisei se pregatea sa?l ingroape cu toate onorurile.

Toate probele de laborator au fost adunate in partea de ra­sarit a Londrei. Cele militare au fost duse la Institutul Regal de Cercetare si Dezvoltare a Blindatelor de la Fort Halstead de langa Skavenous in Kent, unde munitia Skorpionului a fost identificata imediat, intarind astfel convingerea ca putea fi vorba de gruparile teroriste europene. Fara insa ca amanuntul sa fie adus la cunostinta marelui public.

Restul de probe a fost dus la laboratorul Politiei Metropoli­tane din Fulham, Londra. Acestea cuprindeau firele strivite de iarba cu pete de sange pe ele, bucatile de noroi, urmele de anve­lope, cricul, urmele de incaltaminte, gloantele extrase din cele trei cadavre si fragmente de sticla din parbrizul sfarimat al ma­sinii in care se aflau detectivii. Inainte de caderea primei nopti. Cimpia Shotover arata de parca ar fi fost curatata cu aspirato­rul.

Limuzina a fost transportata cu un camion?platforma la Sectia Vehicule a Brigazii Crime Grave, dar cu mult mai intere­santa s?a dovedit a fi furgoneta scoasa din sopronul mistuit de flacari, printre resturile caruia scormonisera expertii, iesind negri ca taciunele. Lantul ruginit al fermierului, taiat de banditi, a fost scos de la poarta cu nesfarsite precautiuni, de parca era un ousor gata sa se sparga, dar singurul indiciu pe care avea sa?l ofere era ca se folosise un dispozitiv obisnuit de taiat nituri. Mai importante aveau sa se dovedeasca urmele limuzinei care plecase peste campie dupa schimbarea masinilor.

Ramasitele Tranzitului au fost aduse intr?o lada la Londra si desfacute in bucati cu cea mai mare atentie. Numarul de inscriere in circulatie era fals, dar criminalii isi dadusera toata os­teneala; corespundea anului de fabricatie al furgonetei.

La furgoneta se umblase de catre un mecanic calificat, care o reparase si ii reglase motorul; cel putin atata lucru puteau sa afirme cu toata taria. Cineva incercase sa?i stearga numarul de pe sasiu si de pe motor cu ajutorul unui polizor unghiular cu carbid/tungsten, care putea fi obtinut de la orice magazin de unelte si atasat la o bormasina electrica. Dar nu izbutise pana la capat. Numerele acestea sunt gravate prin stantare, iar exame­nul spectroscopie poate scoate la iveala urmele imprimate mai adanc in metal.

Computerul central pentru vehicule de la Swansea a scos la iveala numarul adevarat de inscriere in circulatie si ultimul pro­prietar cunoscut. Care, sustinea computerul, locuia in Nottingham. S?a facut imediat o vizita la adresa respectiva, dar acesta se mutase. Fara sa lase noua adresa. Omul a fost pus sub urma­rire in toata tara foarte discret.

La fiecare ora Nigel Cramer prezenta un raport comitetului COBRA, iar membrii acestuia trimiteau mai departe informatia la departamentele lor. Langley il autoriza pe Lou Collins, omul lor din Londra, sa recunoasca faptul ca si ei isi pusesera in alerta toti agentii infiltrati in diferitele grupari teroriste din Eu­ropa. Dar erau destul de putini; serviciile de contraspionaj si antiteroriste din toate tarile in care existau asemenea grupari ofereau si ele tot sprijinul de care erau capabile. Urmarirea era de?a dreptul impresionanta, dar nu daduse la iveala nici un fir nu inca.

Iar rapitorii nu stabilisera inca nici un contact. Imediat dupa raspandirea primelor informatii in presa, toate liniile tele­fonice au fost bruiate; la Kidlington, la Scotland Yard, la amba­sada americana din Grosvenor Square, in toate birourile guver­namentale. A fost necesar sa se angajeze personal suplimentar. Si trebuie recunoscut un lucru publicul britanic isi dadea toata silinta ca sa fie de folos. Fiecare apel telefonic a fost veri­ficat; aproape toate celelalte cercetari criminalistice au fost la­sate deoparte. Printre miile de apeluri telefonice existau farsori, excentrici, glumeti, optimisti, increzatori, salutari si pur si sim­plu informatori.

Primul filtru il reprezenta bariera operatorilor de la centrale; apoi miile de agenti de politie care ascultau cu atentie si deci­deau daca obiectul in forma de trabuc de pe cer era destul de important ca sa fie adus la cunostinta primului?ministru in per­soana. Trierea finala era efectuata de ofiteri superiori de politie care ii interogau pe „posibili'. Printre acestia se numarau si doi soferi care faceau curse de dimineata si zarisera furgoneta cea verde intre Wheatley si Stanton St. John. Dar totul se oprea la sopron.

Nigel Cramer avusese ocazia sa rezolve destule cazuri la viata lui; incepuse ca agent care facea ronduri si trecuse la acti­vitatea de detectiv, in care avea o experienta de treizeci de ani. Stia ca orice criminal lasa urme; ori de cate ori atingi un lucru, este imposibil sa nu lasi o urma cat de mica dupa tine. Un sti­clete bun putea oricand sa descopere urma aceea, mai ales cu ajutorul tehnologiei moderne, daca se uita destul de atent. Dar asta presupunea timp, iar ei nu aveau deloc. Mai avusese de?a face cu asemenea cazuri presante, dar nici unul ca cel de fata.

Si mai stia ca, indiferent de toata tehnologia din lume, suc­cesul unui detectiv depindea de noroc. Aproape intotdeauna, in fiecare caz exista cate o descoperire datorata norocului noroc pentru detectiv si ghinion pentru