The Negotiator. Negociatorul

Quinn isi petrecu tot drumul privind luminile orasului pe care il cunostea la fel de bine ca pe oricare altul din lume, ba chiar mai bine decat toate, pastrand o tacere care il obliga pana si pe ministrul/consilierul cel plin de ifose sa amuteas­ca. Quinn incepu sa vorbeasca doar atunci cand masina se indrepta spre portalul iluminat al unei cladiri cu aspect de palat. De fapt se rasti. Se apleca inainte era mult spatiu si ii striga soferului in ureche.

— Opreste masina.

Soferul, soldat la infanteria marina americana, fu atat de surprins incat executa comanda prompt. Masina din spatele lor nu fu insa la fel de prompta. Se auzi un zgomot de cioburi de la farurile si semnalizatoarele sparte. Mai in spate, soferul de la ministerul de interne, ca sa evite coliziunea, intra in tufele de rododendron. Cavalcada se stranse ca o armonica si se opri. Quinn cobori si se uita la cladire. Un om statea pe treapta cea mai de sus a portalului.

— Unde suntem? intreba Quinn. Stia insa foarte bine.

Di­plomatul iesi grabit din spate. Il avertizasera asupra lui Quinn. Dar nu?i crezuse. Alte siluete din spatele coloanei se indreptau spre ei.

— Winfield House, domnule Quinn. Ambasadorul Fairweather va asteapta ca sa va ureze bun sosit. Totul a fost stabi­lit: aveti un apartament au fost comandate toate.

— Decomanda?le, ii spuse Quinn. Deschise portbagajul li­muzinei, isi lua valiza si o porni pe alee.

— Unde vreti sa mergeti, domnule Quinn? se vaita diploma­tul.

— Inapoi in Spania, ii striga Quinn.

Lou Collins era in fata lui. Vorbise cu David Weintraub pe linia cifrata in timp ce Concordul era inca in aer.

— E un individ afurisit si foarte ciudat, ii spusese Weintraub, dar da?i tot ce doreste.

— Noi avem un apartament, il anunta Collins cu glas sca­zut. Foarte discret, foarte intim. Il folosim uneori pentru pri­mele interogatorii in cazul dezertorilor din blocul sovietic. Al­teori pentru tipii care ne vin in vizita de la Langley. Domnul Weintraub sta intotdeauna in el.

— Adresa, i?o reteza Quinn.

Collins i?o dadu. O strada la­turalnica din Kensington. Quinn ii multumi din mers. Pe so­seaua de centura trecea un taxi. Quinn il opri, ii dadu instruc­tiunile necesare si disparu.

Trecura cincisprezece minute pana sa se descurce talmes?balmesul de pe alee. Intr?un tarziu, Lou Collins, insotit de McCrea si de Somerville, porni cu masina sa spre Kensington.

Quinn plati taxiul si studie blocul. Aveau sa?i puna micro­foane oricum; cel putin in apartamentul Companiei acestea erau deja instalate si nu mai era nevoie de tot felul de subterfugii jalnice pentru schimbarea decorului. Numarul pe care il cauta era la etajul trei. Suna si ii raspunse un individ matahalos, cu grad inferior in Companie, ingrijitorul.

— Dumneata cine esti? il intreba acesta.

— Eu intru, ii raspunse Quinn trecand pe langa el. Tu iesi.

Se plimba prin apartament, verificand salonul, dormitorul prin­cipal si cele doua dormitoare mai mici. Ingrijitorul dadea frene­tic telefoane; dupa ce i se facu legatura cu Lou Collins in ma­sina, se linisti. Isi facu imbufnat bagajul. Collins sosi impreuna cu cei doi ogari la numai trei minute dupa Quinn, care isi si ale­sese pentru el dormitorul principal. In urma lui Collins isi facu aparitia si Patrick Seymour. Quinn ii cerceta pe toti patru.

— Astia doi trebuie sa stea cu mine? intreba el facand un semn catre agentul special Somerville si McCrea de la GS?l2.

— Asculta, Quinn, fii rezonabil, ii spuse Collins. Incercam sa?l eliberam pe fiul Presedintelui. Toata lumea vrea sa stie ce se intampla. Si n?au cum sa se multumeasca stabii cu mai putin. Cei care tin franele puterii n?au decat sa te lase sa stai pur si simplu aici ca un calugar, fara sa le sufli o vorba.

Quinn reflecta cateva clipe.

— In regula. Si ce mai puteti sa faceti voi doi in afara de a da tarcoale?

— Putem sa va fim foarte utili, domnule Quinn, ii raspunse McCrea cu glas rugator. Sa ne ducem si sa va aducem diferite; lucruri sa va ajutam.

Cu parul sau moale, cu permanentul zambet timid si aerul de neajutorare, arata mult mai tanar decat cei treizeci si patru de ani pe care ii avea, mai mult ca un elev la colegiu decat ca agent operativ al CIA. Sam Somerville continua si ea pe aceeasi tema.

— Eu sunt o bucatareasa buna, zise ea. Acum, ca ai dat peste cap Resedinta si tot personalul din ea, o sa ai nevoie de cineva care sa pregateasca mancarea. Avand in vedere cine sun­tem, tot o sa fie o fantoma.

Pentru prima oara de cand se cunoscusera, Quinn zambi. Ii transforma in intregime chipul de obicei enigmatic, constata Somerville in sinea ei.

— E?n ordine, le spuse Quinn lui Collins si lui Seymour. Oricum, tot o sa ascultati in toate camerele si tot ce se vorbeste la telefon. Voi doi va instalati in celelalte doua dormitoare.

Cei doi agenti iesira pe hol.

— Dar asta?i tot, ii anunta Quinn pe Collins si pe Seymour. Fara alti invitati. Eu trebuie acum sa iau legatura cu politia bri­tanica. Cine?i seful?

— Loctiitorul comisarului adjunct Cramer. Nigel Cramer. Omul numarul doi in Departamentul operatii specialisti. Il cu­nosti?

— Imi suna cunoscut, raspunse Quinn.

In momentul acela suna telefonul. Collins raspunse, asculta ce i se comunica, apoi acoperi receptorul cu mana.