The Negotiator. Negociatorul

Acesta era tanar, entuziast, constiincios si ambitios, dornic sa isi faca o carie­ra in domeniul bancar si se bucura ca fusese detasat in Arabia Saudita. Avea un salariu mai bun decat la New York, un apartament atragator, cateva iubite in sanul marii comunitati de expatriati din Jiddah, nu?l deranja interdictia al­coo­lului si se intelegea de minune cu toti colegii.

Chiar daca sediul BIAS era la Riad, filiala cea mai activa era la Jiddah, capi­ta­la comertului si afacerilor din Arabia Sau­dita. In mod normal, cu o seara in urma Laing ar fi trebuit sa plece din cladirea alba cu creneluri care aducea mai mult cu o fortareata a Legiunii straine decat cu sediul unei banci si sa se duca la Hyatt Regency de pe aceeasi strada ca sa bea ceva. Dar mai avea de incheiat doua dosare si preferase sa mai stea o ora jn plus ca sa nu?i mai ramana pe a doua zi.

Asa se face ca era inca la biroul lui atunci cand aparuse batrinul mesager arab, cu carutul plin de formularele scoase din computerul bancii, pe care le distribuia in fiecare birou executiv pentru a fi rezolvate a doua zi. Aceste formu­la­re contineau in­registrarile tranzactiilor de peste zi, incheiate de diferitele depar­tamente ale bancii. Batranul aseza meticulos un teanc de formu­lare pe biroul lui Laing, dadu din cap si se retrase. Laing striga un „Shukran' voios in urma lui se mandrea ca se purta in­totdeauna curtenitor cu personalul arab de serviciu si conti­nua sa?si vada de lucru.

Dupa ce termina, arunca o privire spre hartiile de langa el si scoase o exclama­tie agasata. I se adusesera niste formulare gre­site. Cele de langa el erau inregis­tra­rile de intrari si iesiri ale de­punerilor si retragerilor din toate conturile majore deschise la banca. De acestea se ocupa seful serviciului operatii, nu cel de la cre­dit si marketing. Le lua si se indrepta cu ele spre biroul gol al sefului serviciu­lui operatii, domnul Amin, colegul sau din Pakistan, care lucra pe acelasi coridor.

Pe drum, arunca o privire la foile din mana; ceva ii atrase atentia. Se opri, se intoarse si incepu sa cerceteze inregistrarile fila cu fila. Din toate reiesea acelasi tipar. Se aseza la computer si ii ceru sa verifice inregistrarile din conturile a doi clienti. Ti­parul era mereu acelasi.

Catre dimineata era de?acuma sigur ca nu putea sa existe nici o indoiala. Ce avea el in fata era o frauda majora. Coinci­dentele erau mult prea bizare. Puse for­mularele pe biroul dom­nului Amin si se hotari sa plece cu prima ocazie la Ri­ad cu avionul pentru o intrevedere personala cu colegul lui american, directorul general Steve Pyle.

In timp ce Laing strabatea strazile intunecate ale Jiddahului indreptandu?se spre casa, cu opt fusuri orare mai la apus Comi­tetul de la Casa Alba il asculta pe doctorul Nicholas Armitage, psihiatrul experimentat care tocmai sosise in Aripa de Vest, ve­nind de la Locuinta executiva.

— Domnii mei, pana in prezent trebuie sa va spun ca socul a afectat?o pe Pri­ma Doamna intr?un grad mai mare decat pe Presedinte. Dinsa continua trata­men­tul cu medicamente sub su­pravegherea doctorului personal. Presedintele are, fara indoiala, un temperament mai puternic, dar ma tem ca incordarea ince­pe sa?si spuna deja cuvantul si au si inceput sa se arate primele semne evidente ale traumei parintesti post?rapire.

— Ce semne, doctore? se interesa Odell fara nici o cere­monie.

Psihiatrul caruia nu?i placea sa fie intrerupt si nici nu era niciodata atunci cand le tinea prelegeri studentilor isi drese glasul.

— Trebuie sa intelegeti ca, in cazurile acestea, mama se poate usura, din feri­ci­re, varsind lacrimi sau chiar facand crize de isterie. Parintele masculin sufera insa adesea mai mult pentru ca resimte, pe langa normala ingrijorare pentru soarta copilului rapit, si un profund sentiment de vinovatie, de autoinvinovatire, aparut din convingerea ca e intr?un anume fel raspunzator, ca ar fi trebuit sa faca mai mult, sa ia mai multe masuri de pre­ cautie, sa aiba mai multa grija.

— Dar nu e logic, protesta Morton Stannard.

— Nu?i vorba de nici o logica aici, spuse doctorul. E vorba de simptomele traumei, agravate de faptul ca Presedintele era este extrem de atasat de fiul sau, ca, de fapt, il iubeste foarte mult. Adaugati la asta si sentimentul de nepu­tin­ta, inca­pacitatea de a face ceva. Pana in prezent, fara nici un contact de la rapitori, normal ca nici nu stie daca baiatul lui mai e macar sau nu in viata. E inca prematur, desigur, dar nu se intrevad nicidecum sanse de ameliorare.

— Rapirile astea pot sa dureze saptamani de zile, zise Jim Donaldson. Omul de care vorbim este seful nostru executiv. La ce schimbari putem sa ne astep­tam?

— Incordarea va mai slabi putin atunci cand se va stabili primul contact si daca se va obtine dovada ca Simon mai este in viata, raspunse doctorul Armi­tage. Dar aceasta usurare nu va dura prea mult. Pe masura ce va trece timpul, starea se va agrava. Solicitarea va atinge punctul maxim si va da nastere irita­bilitatii. Vor aparea insomnii acestea pot fi insa combatute cu medicamente. In cele din urma se va ajunge la apatie in pro­blemele de serviciu ale parintelui...

— In cazul nostru e vorba de conducerea unei afurisite de tari, observa Odell.

— ...si lipsa de concentrare, pierderea memoriei in proble­mele de guvernare. Intr?un cuvant, domnilor, Presedintele isi va concentra cea mai mare parte a gandurilor asupra fiului sau si o alta buna parte asupra starii sotiei. In unele cazuri, chiar dupa rezolvarea cu succes a cazurilor de rapire, parintii au fost aceia care au avut nevoie de o perioada indelungata, de luni si ani de zile, de tratament post?traumatic.

— Cu alte cuvinte, constata procurorul general Bill Walters, n?o sa avem decat o jumatate de Presedinte, si poate ca nici atat.

— Ei, hai, n?o lua chiar asa, interveni ministrul de finante Reed. Tara asta a mai avut si altadata presedinti pe masa de operatii, in incapacitate totala de a o conduce. Trebuie sa?i pre­luam noi indatoririle, sa rezolvam toate treburile asa cum ar fi dorit prietenul nostru si sa incercam sa?l deranjam cat mai putin posibil.

Dar optimismul lui starni prea putine reactii pozitive. Brad Johnson se ridica.

— De ce dracu' nu iau odata legatura nemernicii astia? in­treba el. Au trecut aproape patruzeci si opt de ore.

— Cel putin avem un negociator instalat in asteptarea pri­mului apel, spuse Reed.

— Si avem o prezenta in numar mare la Londra, adauga Walters. Domnul Brown a sosit acolo impreuna cu echipa lui de la Birou de acum doua ore.

— Ce naiba face politia britanica, bodogani Stannard. De ce nu reuseste sa?i gaseasca pe nemernicii astia?

— Trebuie sa nu uitam ca n?au trecut decat patruzeci si opt de ore nici ma­car atat, observa secretarul de stat Donaldson. N?o fi ea Marea Britanie tot atat de mare cat SUA, dar are cincizeci si patru de milioane de locuitori si o