The Negotiator. Negociatorul

a interceptarii telefoanelor.

— Stiam eu ca e un dobitoc care se da mare, bombani Brown auzind de tot talmes?balmesul de pe aleea de la Winfield House. Trebuie sa ne asezam pe capul nemernicului ca altfel cine stie ce renghiuri mai e in stare sa ne joace. Sa mergem la ambasada. O sa dormim pe niste paturi pliante instalate chiar acolo, la subsol. Daca sonatul asta trage vreo basina, vreau s?o aud; clar si limpede.

In sinea lui, Seymour ofta adanc. Auzise de Kevin Brown si ar fi preferat sa se lipseasca de vizita lui. Acum, cugeta el, avea sa fie chiar mai rau decat isi inchipuise. Cand ajungeau la amba­sada, la ora 1.30 noaptea, tocmai se primea cel de?al o suta sa­selea apel fals.

***

Mai existau si alti oameni care au dor­mit pe apucate in noaptea aceea. Comandantul Williams de la S.O.13 si un individ pe nume Sidney Sykes. Si?au petrecut orele de intuneric confruntandu?se intr?o sala de ancheta a pos­ tului de politie Wandsworth din sudul Londrei. Celalalt ofiter de fata era seful sectiei vehicule al brigazii crime Grave, ai carui oameni il depistasera pe Sykes.

Pentru un infractor de duzina de teapa lui Sykes, cei doi barbati din partea cealalta a mesei simple erau niste barosani si, la capatul unei ore, era deja un om foarte inspaimantat. Dupa care lucrurile incepura sa mearga si mai rau.

Sectia vehicule, urmand descrierea pusa la dispozitie de zilierul constructor din Leicester, depistase firma de recuperare a vehiculelor avariate care transpor­tase Tranzitul accidentat in urma fatalei imbratisari cu excavatorul. De indata ce fusese sta­bilit ca vehiculul avea sasiul deformat si era bun de scos din cir­culatie, firma il oferise inapoi proprietarului. Dar, cum costul de a?l aduce inapoi la Leicester cu un camion?platforma depa­sea valoarea masinii, acesta refuzase categoric. Firma il vanduse lui Sykes drept fier vechi pentru cimitirul lui de masini de la Wandsworth. Echipele de cercetare ale sectiei vehicule isi petre­cusera toata ziua intorcand pe dos cimitirul.

Descoperisera un butoi pe trei sferturi plin cu ulei negru uzat, ale carui adancimi mlastinoase dadusera la iveala douazeci si patru de placute cu numere de inscriere in circulatie, 12 pe­rechi care se potriveau perfect, toate facute in cimitirul lui Sykes si autentice ca o bancnota de trei lire. O nisa de sub po­deaua biroului prapadit dezvaluise un teanc de treizeci de docu­mente de inscriere in circulatie, toate apartinand unor automo­bile si furgonete care isi incetasera existenta doar pe hartie.

Escrocheria lui Sykes se baza pe achizitionarea unor vehi­cule accidentate, scoase din circulatie de cei de la asigurari, si anuntarea proprietarului ca el, Sykes, urma sa?i informeze pe cei de la Swansea ca acesta isi incetase existenta, nemaifiind decat un morman de fiare vechi; dupa care comunica la Swansea exact contrariul ca il cumparase de la fostul proprietar. Computerul din Swansea avea sa consemneze acest lucru drept „fapt'. Daca masina era chiar iremediabil avariata, Sykes cum­para pur si simplu actele legale, care puteau fi apoi folosite pen­tru orice vehicul de acelasi tip si marca aflat in circulatie, vehi­cul furat de prin cate o parcare de asociatii mai iuti de mana ai acestuia. Cu noile numere corespunzatoare documentelor de la masina distrusa, masina furata putea sa fie dupa aceea revanduta. Operatiunea finala era de a sterge numerele originale de pe sasiu si de pe blocul motor, de a grava unele noi si de a turna destula unsoare si murdarie ca sa?l insele pe clientul obis­nuit. Bineinteles ca politia n?avea cum sa fie inselata dar, atata vreme cat toate tranzactiile se faceau cu bani gheata, Sykes pu­tea ulterior sa nege nu numai ca o vanduse, ba chiar ca ar fi va­zut?o vreodata.

O variatie a acestei escrocherii era de a lua o furgoneta cum era Tranzitul, aflata in buna stare cu exceptia sasiului stramb, de a?i taia portiunea distorsio­nata, a?i acoperi partea lipsa cu o bucata de longrina si a o repune in circulatie. Ilegal si periculos, dar astfel de furgonete puteau probabil sa mai circule inca vreo cateva mii de mile pana sa se desfaca in bucati.

Confruntat cu marturiile zilierului de la constructii, ale fir­mei de recuperari care?i vanduse epava masinii drept fiare vechi in schimbul a douazeci de lire si cu urmele numerelor vechi dar adevarate de pe sasiu si motor; si informat de ase­me­nea in ce actiune fusese utilizata furgoneta, Sykes pricepu ca se bagase intr?o belea mare de tot si facu o declaratie completa.

Omul care cumparase Tranzitul, isi aduse el aminte dupa ce?si scormoni bine mintea, se plimbase intr?o zi prin curte, acum sase saptamani, si, cand il intre­base ce dorea, ii spusese ca era in cautarea unei furgonete ieftine. Din intampla­re, Sykes tocmai terminase de reciclat sasiul Tranzitului albastru, vopsit de?acu­ma in verde. La capatul unei ore, omul pleca din curte lasandu?i in schimb trei sute de lire bani pesin. Nu?l mai vazuse niciodata de atunci. Cele cincisprezece bancnote de douazeci de lire se facusera praf de mult.

— Descrierea? ii ceru comandantul Williams.

— Incerc, incerc, se vaita Sykes.

— Da?ti toata silinta, il sfatui Williams. O sa faca sa?ti treaca mult mai usor tot restul vietii.

Inaltime mijlocie, statura mijlocie. In jur de cincizeci de ani. Chip si maniere dure. Glasul lipsit de eleganta si nu era originar din Londra. Par roscat putea sa fie peruca, dar una foarte buna. De altfel, avea palarie, cu toata arsita de la sfarsitul lui august. Mustata, mai inchisa la culoare decat parul putea sa fie lipita, dar foarte bine. Si ochelari de culoare inchisa. Nu de soare, cu sticle obis­nu­ite albastre, cu rama de baga.

Cei trei aveau sa?si mai petreaca alte trei ore cu desenatorul politiei. Chiar inainte de ora mesei de dimineata, comandantul Williams aducea cu sine portretul la Scotland Yard si i?l arata lui Nigel Cramer. La ora noua, acesta il prezenta, la randul lui, comitetului COBRA. Nenorocirea era ca cel din fotografie pu­tea sa fie oricine. Si cu asta pista se termina.

— Stim ca la masina a mai umblat cineva, un mecanic mai bun decat Sykes, explica Cramer comitetului. Si ca un zugrav de firme a pictat inscriptia firmei Barlow de pe ambele parti. Tre­buie sa fi fost depozitata pe undeva, intr?un garaj cu dispozitive de sudura. Dar daca facem un apel la public, au sa?l vada si ra­pitorii si au sa?si piarda capul, au sa o stearga si au sa?l lase pe Simon Cormack mort.

S?a cazut de acord ca descrierea sa fie trimisa la toate postu­rile de politie fara ca presa si marele public sa fie implicate.

Andrew „Andy' Laing isi petrecu noaptea cercetand din ce in ce mai nedume­rit dosarele tranzactiilor bancare pana cand, inainte de mijirea zorilor, nedumeri­rea facu loc certitudinii tot mai pronuntate ca avea dreptate si ca nu putea sa existe nici o alta explicatie.

Andy Laing era seful serviciului de credit si marketing de la filiala Jiddah a Bancii de Investitii a Arabiei Saudite, institutie fondata de guvernul saudit pen­tru a se ocupa de cea mai mare parte a astronomicelor sume de bani in care se scaldau tinutu­rile acelea.

Cu toate ca era o proprietate saudita si avea un comitet de directie cu pre­pon­­de­renta saudit, BIAS angajase prin contract mai mult functionari din straina­tate, cel mai mare furnizor de personal fiind banca Rockmann?Queens din New York, de unde fusese trimis si Laing.