The Negotiator. Negociatorul

— Credeti ca o sa mai sune? Era McCrea.

— Nu. Plauzibil, dar nu prea imi miroase. Quinn.

Cei din ambasada se intoarsera sa plece. In mai multe bi­rouri alaturate fusesera instalate paturi de campanie. Brown era hotarat sa fie la post la orice ora. Desemna doi dintre cei opt oameni ai echipei sale care sa ramana in schim­bul de noapte. Era ora 2.30.

Aceeasi discutie, atat de la telefon cat si din incapere, fusese ascultata si transmisa la centrul de comunicatii al MI?5 din strada Cork. La centrala Ken­sing­ton politia ascultase doar ceea ce se vorbise la telefon, stabilind in opt secunde ca apelul pro­venea de la o cabina telefonica din apropiere de Padding­ton, si trimisese imediat un politist civil de la postul de politie din car­tier, aflat la doua sute de metri de acolo. Fu arestat un batran cu o boala mintala cu antece­dente.

La ora noua dimineata in cea de?a treia zi, una dintre ope­ratoarele din Gros­venor Square raspundea la un nou apel. Gla­sul era al unui englez, grosolan si taios.

— Fa?mi legatura cu negociatorul.

Fata se inverzi. Nu mai folosise nimeni cuvantul pana atunci. Isi pastra glasul cat mai suav cu putinta.

— Aveti legatura, domnule.

Quinn ridica receptorul la jumatatea primului tiriit.

— Cineva intreaba de negociator. Doar atat, se grabi sa spuna fata in soapta.

Peste o jumatate de secunda avea legatura. In difuzoare se auzi glasul adanc, linistit al lui Quinn.

— Salut, amice. Ai vrut sa vorbesti cu mine?

— Daca?l vrei pe Simon Cormack inapoi, o sa te coste. O groaza. Acum ascul­ta aici la mine...

— Nu, prietene, tu ai sa ma asculti pe mine. Am primit deja o duzina de telefoane false pe ziua de azi. Intelegi ca exista o sumedenie de nebuni pe lumea asta, nu? Asa ca fa?mi o favoare o simpla intrebare...

In Kensington, urmaritorii facura „interceptia' in opt se­cunde. Hichin, Hart­ford­shire... o cabina publica... la gara. Cramer transmise informatia la Yard in zece secunde; politia din Hichin se puse mai greu in miscare. Omul lor porni cu masina dupa treizeci de secunde, se dadu jos la doua colturi de gara dupa un minut si se indrepta spre cabinele telefonice la 141 de secunde dupa inceperea convorbirii. Prea tarziu. Omul statuse la aparat treizeci de secunde si era de?a­cum cu trei strazi mai de­parte, pierdut in aglomeratia de dimineata...

McCrea se uita uluit la Quinn.

— I?ati inchis telefonul, exclama el.

— A trebuit, ii raspunse Quinn laconic. Pana sa fi terminat depaseam deja timpul.

— Daca il mai tineai la telefon, observa Sam, poate ca l?ar fi prins politia.

— Daca e omul nostru, vreau sa?l fac sa aiba incredere, nu sa?l bag in sperieti nu inca, ii raspunse Quinn si ramase ta­cut.

Parea complet relaxat; cei doi insotitori ai sai erau incor­dati amandoi si se holbau la telefon de parca imediat ar fi putut sa inceapa sa sune din nou. Quinn stia ca omul n?avea cum sa mai dea telefon mai inainte de doua ore. Cu multa vreme in urma, invatase pe campul de lupta atata lucru: daca n?ai nimic altceva de facut decat sa astepti, atunci relaxeaza?te.

In Grosvenor Square, Kevin Brown fusese trezit de unul din oamenii lui si daduse fuga la postul de ascultare, la timp ca sa auda sfarsitul convorbirii, ultimele cuvinte ale lui Quinn.

— ...e numele cartii? Da?mi mai tarziu un telefon ca sa?mi raspunzi. Eu o sa astept, amice. Si acum, salut.

Collins si Seymour venita si ei si ascultara toti trei inregis­trarea. Trecura apoi la difuzorul din perete si o auzira pe Sam Somerville exprimandu?si parerea.

— Chiar asa, bodogani Brown.

Auzira si raspunsul lui Quinn.

— Imbecilul, exclama Brown. Inca doua minute si puteau sa puna mana pe ticalos.

— Pun mana pe unul, observa Seymour. Ceilalti au baiatul.

— Deci il prind pe unul si?l conving sa spuna unde?i vizu­ina, zise Brown, poc­nin­du?se vanjos cu pumnul peste palma cea­lalta.

— Pesemne ca au un termen. Si noi folosim asa ceva daca vreunul din retea e prins cumva. Daca nu se intoarce la ascun­zatoare in, sa zicem, nouazeci de mi­nu­te, avand in vedere aglo­meratia, ceilalti stiu ca a fost prins. Il elimina pe baiat si se eva­pora.

— Uite ce e, domnule, oamenii asta n?au nimic de pierdut, adauga Seymour spre iritarea lui Brown. Chiar daca ar veni ei singuri ca sa?l dea inapoi pe Simon, si tot ar incasa?o pe viata. Au omorat doi oameni de la servicul secret si un curcan brita­nic.

— Quinn asta ar face mai bine sa stie ce face, zise Brown si iesi.

La ora 10.15, in usa celulei lui Simon Cormack de la subsol se auzira trei lovituri puternice. Simon isi puse gluga. Cand si?o scoase, pe peretele de langa usa era o bucata de carton:

CIND ERAI MIC SI TE DUCEAI LA NANTUCKET IN VACANTA MATUSA EMILY ITI CITEA DIN CARTEA EI PREFERATA.

CE CARTE ERA?

Simon ramase cu ochii holbati la bucata de carton. Simti cum il cuprindea un val de usurare. Cineva vorbise cu tatal lui la Washington. Cineva incerca sa?l scape. Incerca sa?si stapaneasca lacrimile, dar acestea ii inundau ochii. Cineva il urmarea prin vizor. Isi trase nasul; n?avea nici macar o batista, isi aminti de matusa Emily, sora tatalui