The Negotiator. Negociatorul

sau, impecabila in rochiile ei pana la gat, care?l ducea la plimbare pe plaja, il aseza pe iarba si ii citea despre animale care vorbeau si se purtau ca oamenii. Se smiorcai din nou si incepu sa strige raspunsul spre vizor. Acesta se inchise. Usa se intredeschise si o mana cu manusa neagra aparu de dupa ea si retrase cartonul.

Omul cu vocea grosolana reveni la orele 13.30. Legatura de la ambasada s?a facut pe loc. Apelul a fost localizat in 11 secunde de la o cabina dintr?un magazin universal din Milton Keynes, Buckinghamshire. In momentul in care un politist civil de la postul de politie din Milton Keynes ajungea la cabina si se uita in jurul ei, cel care daduse telefonul plecase de 90 de secunde. La telefon nu pierduse nici o clipa.

— Cartea, scrisnise el. Se numeste Vintul din salcii.

— In ordine, amice, esti omul pe care il asteptam. Acuma noteaza numarul asta, inchide si da?mi telefon de la alta cabina. E un fir care ajunge numai si numai la mine. Trei?sapte?zero; zero?zero?patru?zero. Tine legatura, te rog. Acum salut.

Si inchise din nou. De data aceasta isi ridica fruntea si se adresa catre perete.

— Collins, poti sa anunti Washingtonul ca asta?i omul nostru. Simon e in viata. Tipii vor sa discute. Poti sa demontezi centrala de la ambasada.

Il auzira foarte bine. Il auzira cu totii. Collins se folosi de legatura codificata cu Weintraub la Langley, care il anunta pe Odell, iar acesta pe Presedinte. Nu peste multe minute, centralistele din Grosvenor Square erau trimise la plimbare. Mai venise un ultim apel, o voce nechezata si plangareata.

— Suntem Armata de eliberare proletara. Il detinem pe Simon Cormack. Daca America nu?si distruge armele nucleare...

Glasul fetei de la centrala suna ca melasa care se prelinge.

— Iubitule, spuse ea, du?te dracului.

— Ati facut la fel, zise McCrea. Iar i?ati inchis telefonul.

— Are dreptate, spuse Sam. Oamenii astia pot sa fie niste dezaxati. Nu crezi ca tratamentul asta l?ar putea supara atat de tare incat sa?i faca ceva lui Simon Cormack?

— Posibil, ii raspunse Quinn. Dar sper sa am dreptate, si sunt convins ca am. Nu suna a teroristi politici. Ma rog sa fie vorba doar de un infractor profesionist.

Ramasera cu totii cu gura cascata.

— Si ce?i asa de grozav la un infractor de profesie?

— Nu prea mult, recunoscu Quinn care, in mod ciudat, parea foarte usurat. Dar un profesionist nu lucreaza decat pentru bani. Pe care deocamdata nu ii are.

CAPITOLUL SAPTE

Rapitorul nu mai dadu telefon decat la ora 18.00. Intre timp, Sam Somerville si Duncan McCrea statusera aproape fara incetare cu ochii pe te­lefon, rugandu?se ca oricine ar fi fost acela, sa dea telefon din nou si sa nu intrerupa comu­ni­carea.

Numai Quinn parea sa aiba capacitatea de a se relaxa. Sta­tea intins pe canapeaua din salon, cu pantofii scosi, si citea o carte. Anabasis de Xenofon, dadu Sam raportul cu glas scazut din camera ei. O adusese cu el din Spania.

— N?am auzit niciodata de ea, bodogani Brown in subsolul ambasadei.

— Este despre tactica militara, il informa Seymour plin de bunavointa, scrisa de un general grec.

Brown scoase un mormait. Stia despre greci ca sunt membri ai NATO, dar asta era tot.

Politia britanica era mult mai ocupata. Doua cabine publice, una in Hichin, un mic si cochet targusor de provincie de la ca­patul de nord al comitatului Hertfordshire, cealalta in noul car­tier al orasului Milton Keynes, au fost vizitate de oamenii tacuti ai Scotland Yardului si cercetate cu de?amanuntul pentru a pre­leva amprentele. Erau zeci si zeci dar, cu toate ca n?aveau de unde sa stie, nici una nu?i apartinea rapitorului, care purtase manusi chirurgicale de culoarea pielii.

S?au facut cercetari discrete in vecinatatea cabinelor pentru a se descoperi daca exista vreun martor care sa fi vazut cine le folosise in momentele cand se facusera apelurile. Ambele cabine faceau parte din cate un sir de trei sau patru si erau folosite fara incetare. In plus, ambele locuri erau foarte aglomerate la orele respective. Cramer bombani.

— Foloseste orele cele mai aglomerate. De dimineata si la pranz.

Benzile pe care era inregistrata vocea barbatului de la tele­fon au fost duse unui profesor de filologie, expert in tiparele de vorbire si originea accentelor, dar cel mai mult vorbise Quinn si savantul isi clatina capul cu regret.

— Foloseste cateva straturi de servetele sau de panza subtire pe deasupra receptorului, spuse el. Primitiv, dar foarte eficient. N?are cum sa induca in eroare oscilografele de inregistrare a ti­parului vocii dar si eu, si masinile avem nevoie de mai mult ma­terial ca sa discernem tiparele.

Comandantul Williams ii promise mai mult material cand omul avea sa mai telefoneze. In cursul zilei, sase case au fost puse sub observatie discreta. Una din Londra, celelalte cinci in Comitatele Interioare. Toate erau case inchiriate, si toate pentru sase luni. Pana la caderea noptii, doua au fost scoase din cauza: intr?una era un functionar bancar casatorit, cu doi copii, care lucra cat se poate de legal la filiala din Londra a bancii Societe Generale; iar in cealalta un profesor german care facea cercetari la Muzeul Britanic.

Pana la sfarsitul saptamanii aveau sa fie eliminate si celelalte patru, dar piata caselor de inchiriat producea un flux constant de tot mai multe „posibile'. Aveau sa fie verificate absolut toate.

— Daca infractorii au cumparat de fapt proprietatea, spuse Cramer comitetu­lui COBRA, sau au inchiriat una de la un pro­prietar bona fide, ma tem ca toata treaba devine imposibila. In ultimul caz nu exista nici o urma, in primul volumul caselor cumparate in Sud?Est intr?un singur an ne?ar inghiti toate resursele, timp de luni de zile.

In sinea lui, Nigel Cramer era de acord cu argumentul lui Quinn (pe care?l ascultase pe banda) ca cel de la telefon suna mai mult a infractor profesionist decat a terorist politic. Cu toate acestea, continua sa?i cerceteze pe