The Negotiator. Negociatorul

— Dar nu sunt eu de acord, zise Quinn.

Brown se uita la el cu gura cascata, de parca nu?i venea sa?si creada urechilor.

— Aha, tu nu esti de acord, Quinn. Tu nu esti de acord. Guvernul Statelor Unite este de acord, dar domnul Quinn, nu. Pot sa te intreb cumva de ce?

— Pentru ca este extrem de periculos ca sa accepti prima cerere a rapitorilor, spuse el pe un ton calm. Fa asa ceva si o sa?l determini sa creada ca ar fi trebuit sa ceara mai mult. Si un om care crede asa ceva, crede si ca a fost tras pe unde­va pe sfoara. Daca e psihopat, asta poate sa?l infurie. Si n?are pe cine sa?si verse furia, decat pe ostatec.

— Crezi ca Zack e psihopat? intreba Seymour.

— Poate ca da, poate ca nu, ii raspunse Quinn. Dar unul din acolitii lui s?ar putea sa fie. Chiar daca Zack e seful si s?ar putea foarte bine sa nu fie el un psihopat poate scapa de sub control.

— Si atunci ce sfat ne dai? intreba Collins.

Brown marii.

— Suntem inca la inceput, ii raspunse Quinn. Cea mai buna sansa ca Simon Cormack sa scape teafar este sa ii convingem pe rapitori de doua treburi: ca au stors de la familie maximum ab­solut pe care aceasta il poate plati si ca vor vedea banii respec­tivi numai daca il prezinta pe Simon viu si nevatamat. Si n?au cum sa?ajunga la aceste concluzii in cateva secunde. Pe deasu­pra, mai e si politia, care poate oricand sa dea de un fir si sa ajunga la ei.

— Sunt de aceeasi parere cu domnul Quinn, spuse Cramer. Poate sa mai dureze vreo doua saptamani. Pare greu, dar e mai bine decat un caz pripit si prost, al carui rezultat sa fie o eroare de judecata si un baiat mort.

— Iar eu apreciez orice minut in plus pe care mi?l lasati la dispozitie, adauga comandantul Williams.

— Atunci eu ce sa le spun la Washington? intreba Brown.

— Sa le spui, il lamuri Quinn linistit, ca mi?au cerut sa duc tratative pentru eliberarea lui Simon si ca asta si fac. Daca vor sa ma ia de la acest caz, foarte bine. N?au decat sa?i spuna asta Presedintelui.

Collins tusi. Seymour ramase cu ochii la podea. Intrunirea se terminase.

Cand Zack telefona din nou, Quinn era plin de scuze.

— Uite ce?i, am incercat sa vorbesc personal cu Presedintele Cormack. Dar n?a fost chip. Omul e sub efectul sedativelor cea mai mare parte din vreme. Vreau sa spun, trece prin momente infernale...

— Asa ca las?o mai moale si fa rost de bani, se rasti Zack.

— Am incercat, iti jur. Uite care?i treaba, cinci milioane e prea mult, n?are atitia bani gheata sunt toti bagati in conturi bancare oarbe si dureaza cateva saptamani pana sa le lichideze. Treaba e ca pot sa?ti fac rost de noua sute de mii de doari, si asta inca foarte repede.

— Nici gand, marii glasul de la telefon. Voi, yankeii, puteti sa ii faceti rost din alta parte iar eu pot sa astept.

— Da, sigur, stiu, cum sa nu, ii spuse Quinn cu seriozitate. Esti in siguranta. Curcanii umbla aiurea, asta?i clar pana acum. Daca ai putea sa mai reduci un pic... Baiatul e bine?

— Da.

Quinn putea sa?si dea seama ce era in capul lui Zack.

— Trebuie sa te intreb ceva, Zack. Nemernicii astia care stau pe capul meu ma piseaza rau de tot. Intreaba?l pe baiat cum il chema pe ciinele lui ala pe care l?a avut de cand era mic pana la zece ani. Doar ca sa stim ca e bine. Nu te costa ni­mic. Iar pe mine ma ajuta mult.

— Patru milioane, se rasti Zack, Si, la dracu', nici un sfant mai putin.

Telefonul se intrerupse. Fusese dat din St. Neots, un oras din sudul Cam­bridgeului, cu putin mai la rasarit de hotarul co­mitatului cu Bedfordshire. Nimeni nu fusese zarit cand iesea din cabina, una dintre cele cateva aflate in fata postei principale.

— Ce faci? intreba Sam curioasa.

— Il pun sub presiune, ii raspunse Quinn fara nici o alta explicatie.

Ceea ce Quinn intelesese deja cu mai multe zile inainte era ca, in cazul acesta, avea un atu care nu prea era la indemana negociatorilor. Banditii din Muntii Sardiniei sau din America Centrala puteau sa reziste luni si ani de zile daca voiau. Nici un control al armatei, nici o patrula a politiei n?aveau cum sa?i descopere in dealurile acelea pline de vagauni si bine impadu­rite. Singurul pericol venea din partea elicopterelor.

In dens populata regiune din sud?estul Angliei, Zack si oa­menii lui se gaseau pe un teritoriu in care legile erau respectate adica ostil. Cu cat se ascundeau mai multa vreme, cu atat cresteau sansele, conform legii probabilitatii, de a fi identificati si localizati. Asa ca presiunea asupra lor era de a incheia targul si de a o sterge cat mai repede. Trucul era sa?i faca sa creada ca au castigat, ca au obti­nut cel mai bun targ cu putinta si ca nu era nevoie sa?si omoare prizonierul cand isi luau talpasita.

Quinn conta pe ceilalti din banda lui Zack politia stia de la locul ambusca­dei ca erau cel putin patru oameni care sta­teau inchisi in vizuina. Acestia aveau sa devina nerabdatori, cu­prinsi de claustrofobie, si in cele din urma aveau sa?si indemne seful sa bata palma si sa termine odata, exact argumentul pe care urma sa?l foloseasca si Quinn. Asaltat din doua parti, Zack avea sa fie ispitit sa ia ce se putea lua si sa dispara. Dar asta n?avea sa se intample inainte ca presiu­nea asupra rapitorilor sa fi crescut mai mult.

Quinn sadise in mod deliberat doua seminte in mintea lui Zack: ca el, Quinn, era baiat bun si isi dadea toata silinta sa in­cheie repede targul dar era impiedicat de Oranduire isi amin­tea ce mutra facuse Kevin?Brown si se intreba daca era in intre­gime minciuna si ca Zack era in deplina siguranta... pana acum. Vrand sa spuna exact pe dos. Cu cat avea sa aiba Zack somnul mai tulburat de cosmarul descoperirii de catre politie, cu atat mai bine.

Profesorul de lingvistica ajunsese de?acum la concluzia ca Zack avea aproape sigur 45Z50 de ani si ca era, probabil, seful bandei. Nu exista nici o ezitare care sa indice ca ar fi trebuit sa se consulte cu altcineva pentru a accepta propune­rile. Era nas­cut din randurile clasei muncitoare, n?avea o foarte buna educa­tie scolara si