The Negotiator. Negociatorul

Adeseori, multi infractori au vocile inregistrate pe banda fara stirea lor si depuse in banca de glasuri: autorii telefoanelor anonime, informatorii anonimi si multi alti arestati, inregistrati in camera de ancheta. Vocea lui Zack nu aparea pur si simplu niciunde.

Cercetarea de laborator nu daduse nici ea nici un rezultat. Cartusele uzate, gloantele de plumb, urmele de incaltaminte si cele de la roti stateau inactive in laboratoarele politiei si refuzau sa mai dezvaluie alte secrete.

— Pe o raza de cincizeci de mile in jurul Londrei, inclusiv in capitala, exista opt milioane de unitati locative, spuse Cramer. Plus canale fara apa, depozite, galerii subterane, cripte, tunele, catacombe si cladiri parasite. Am avut odata un criminal si siluitor pe nume Pantera Neagra care locuia pur si simplu intr?o serie de mine parasite de sub un parc national. Isi ducea victimele acolo jos. L?am prins pana la urma. Regret, dom­nule Quinn. Noi continuam cercetarile.

Intr?a opta zi tensiunea din apartamentul din Kensington era de?acum vizibila. Ii afecta mai mult pe cei doi mai tineri; daca o resimtea si Quinn, acesta lasa sa se vada prea putin. Sta­tea mult intins in pat, in perioadele dintre telefo­ane si infor­mari, cu ochii tinta in tavan, incercand sa se puna in mintea lui Zack si in felul acesta, sa afle cum sa se poarte la apelul urma­tor. Cand sa faca pasul final? Cum sa aranjeze schimbul?

McCrea ramanea in toane bune dar incepea sa oboseasca. Ajunsese la un fel de devotiune fata de Quinn, gata oricand sa plece dupa un comision, sa prega­teas­­ca un ibric de cafea sau sa se achite de partea lui de treaba in apartament.

In cea de?a noua zi, Sam ceru permisiunea sa plece la cum­paraturi. In sila, Kevin Brown suna din Grosvenor Square si isi dadu asentimentul. Sam pleca din apartament; iesea pentru prima oara din el dupa aproape doua saptamani; lua un taxi pana la Knightsbridge si petrecu patru ore minunate plimbandu?se prin Harvey Nichols si Harrods. La Harrods isi facu sin­gura cinste cu o extravaganta si foarte aratoasa poseta din piele de crocodil.

La inapoiere, amandoi barbatii i?o admirara foarte tare.

Avea si cate un dar pentru ei: un pix de aur pentru McCrea si un pulover de casmir pentru Quinn. Tinarul operativ CIA se arata emotionant de recunoscator. Quinn imbraca puloverul si scoase unul din rarele dar atat de luminoasele sale zambete. A fost singurul moment de buna dispozitie pe care l?au petrecut impreu­na toti trei in apartamentul din Kensington.

In aceeasi zi la Washington, comitetul de depasire a crizei il asculta posomo­rat pe doctorul Armitage. De la rapire, Presedin­tele nu mai aparuse niciodata in public, ceea ce populatia plina de simpatie intelegea foarte bine, dar pe membrii comitetului ii ingrijora in mod deosebit comportarea sa din spatele scenei.

— Sunt tot mai preocupat de starea Presedintelui, ii anunta doctorul Armi­tage pe vicepresedinte, consilierul de securitate nationala, cei patru secretari ai cabinetului si pe directorii FBI si CIA. Au mai existat si altadata perioade de tensiune in gu­vernare si au sa mai existe mereu. Dar aceasta este personala si mult mai adanca. Mintea omeneasca, lasand deoparte trupul, nu este inzestrata pentru tolerarea prea indelungata a unor astfel de nivele de anxietate.

— Cum se simte din punct de vedere fizic? intreba Bill Walters, procurorul general.

— Foarte obosit, trebuie sa ia medicamente ca sa poata dormi peste noapte, daca apuca sa doarma. Imbatraneste vazind cu ochii.

— Dar din punct de vedere psihic? intreba Morton Stannard.

— L?ati vazut dumneavoastra incercand sa se ocupe de tre­burile normale ale statului? le aminti Armitage. Dadura toti din cap cu gravitate. Ca sa vorbesc mai pe sleau, isi pierde contro­lul. Puterea de concentrare ii scade constant; memoria ii este adeseori deficitara.

Stannard clatina din cap plin de simpatie, dar ochii ii rama­sera acoperiti. Cu o decada mai tanar decat Donaldson de la Stat sau Reed de la Finante, secre­ta­rul apararii era un foarte bun bancher international din New York, specialist in actiunile de la bursa, cosmopolit si cu un dezvoltat gust pentru mancaruri alese, vinuri de soi si arta impresionistilor francezi. In perioada cat lucrase la Banca Mondiala isi stabilise reputatia de negocia­tor abil si eficient, de om greu de convins asa cum aveau sa descopere tarile din lumea a treia in cautare de credite depasite si cu mica sansa de inapoiere, atunci cand plecau de la el cu mana goala.

In cei doi ani care se scursera, isi pusese amprenta asupra Pentagonului pentru ca insistase mereu pe eficienta, fiind parti­zan al ideii ca fiecare contribua­bil trebuia sa primeasca aparare in valoare de un dolar pentru fiecare dolar pe care il platea im­pozit, isi facuse multi dusmani pe acolo, printre militarii de profesie si lobisti. Insa mai apoi aparuse Tratatul Nantucket care schimbase multe profesiuni de credinta de cealalta parte a Potomacului. Stannard ajunsese si el de aceeasi parte a barica­dei cu furnizorii contractuali si statul major gene­ral, opunandu?se reducerilor radicale.

In vreme ce Michael Odell lupta impotriva Nantucketului doar din instinct, prioritatile lui Stannard priveau si jocurile pu­terii iar opozitia sa fata de tratat nu fusese in intregime bazata pe motive filosofice. Cu toate acestea, atunci cand pierduse in Cabinet, pe chip nu ii aparuse nici o expresie, la fel ca acum, cand asculta darea de seama despre deteriorarea sanatatii Prese­dintelui.

Nu acelasi lucru se intampla cu Hubert Reed.

— Bietul de el. Doamne, saracul de el, murmura el.

— O problema in plus, incheie psihiatrul, o reprezinta fap­tul ca nu e om demonstrativ, emotional. Nu pe dinafara. Inaun­tru... bineinteles ca suntem cu totii. Toti oamenii normali, in orice caz. Dar el tine totul in el, nu tipa, nu urla. Prima Doamna e altfel ea n?are tensiunea functiei; e mai dispusa sa accepte medicamentele. Chiar si asa, cred ca starea ei e la fel de proasta, daca nu mai rea. E vorba de singurul ei copil. Si asta reprezinta o presiune in plus asupra Presedintelui.

La plecarea spre Locuinta executiva, lasa in urma opt oa­meni foarte ingrijorati.

Curiozitatea, mai presus de orice, il facu pe Andy Laing ca, dupa doua nopti sa ramana pana tarziu la biroul lui de la sucur­sala din Jiddah a Bancii de Investi­tii a Arabiei Saudite pentru a?si consulta computerul. Ceea ce ii arata acesta il lasa mut de uimire.

Potlogaria continua. Se mai facusera inca patru tranzactii de cand vorbise el cu directorul general, care ar fi putut sa?i puna capat printr?un simplu telefon. Contul fraudulos era umplut cu bani in intregime sustrasi din fondurile publice saudite. Laing stia ca delapidarile nu erau deloc straine functionarilor din Arabia Saudita, dar sumele de care era vorba in cazul de fata erau imense, destul pen­tru a finanta o operatie comerciala majora sau de orice alt soi.

Isi dadu seama cu o tresarire de oroare ca Steve Pyle, un om pe care el il respecta, era cu siguranta implicat in escroche­rie. N?ar fi fost pentru prima oara cand un inalt functionar ban­car baga mana in sac. Dar tot era un