The Negotiator. Negociatorul

provenea aproape sigur din zona Birminghamului. Dar accentul originar fusese diminuat de?a lungul anilor de pe­ rioadele cat statuse departe de Birmingham, posibil in straina­tate.

Un psihiatru incercase sa?i faca portretul. Era in mod sigur sub tensiune, care crestea pe masura ce se prelungeau convorbi­rile. Animozitatea fata de Quinn scadea treptat, odata cu trece­rea timpului. Era obisnuit cu violenta n?avusese nici urma de ezitare sau mustrari de constiinta atunci cand mentiona­se taierea degetelor lui Simon Cormack. Pe de alta parte, era logic, vi­clean, prudent, dar nu speriat. Un individ periculos, dar nu ne­bun. Nu psiho si nici „politic'.

Aceste rapoarte ajunsera pe masa lui Nigel Cramer, care le trecu mai departe comitetului COBRA. Imediat au fost trimise copii la Washington, direct la comitetul de la Casa Alba. Alte copii au ajuns in apartamentul din Kensington. Quinn le citi si, dupa ce?le termina, i le dadu lui Sam.

— Ce nu pot eu sa inteleg, spuse ea lasand din mana ultima pagina, este de ce l?au ales tocmai pe Simon Cormack. Prese­dintele vine dintr?o familie instarita, dar trebuie sa mai fie si alti copii bogati care se plimba prin Anglia.

Quinn, care descoperise deja motivul pe cand statea si se uita la televizor in Spania, ii arunca o privire dar nu?i raspunse. Asta o calca pe nervi. Dar o si intri­ga. Pe masura ce treceau zi­lele, Sam descoperea ca era din ce in ce mai intrigata de Quinn.

***

In cea de?a saptea zi de la rapire si a pa­tra de cand Zack daduse primul telefon, CIA si SIS din Marea Britanie renuntara la serviciile agentilor infiltrati in toate orga­nizatiile teroriste europene. Nu aflasera nimic in legatura cu modul de procurare a carabinei automate Skorpion de la aceste surse si se renuntase la parerea ca erau implicati teroristi poli­tici. Printre gruparile cercetate erau A.R.I. si INLA, ambele ir­landeze, si in amandoua CIA si SIS aveau agenti adormiti, a ca­ror identitate nu aveau de gand sa si?o dezvaluie reciproc; fac­tiunea Armata Rosie germana, succesoarea lui Baader Meinhof: Brigazile Rosii italiene; Actiunea Directa franceza; ETA spanio­ la/basca; si CCC belgian. Mai erau si alte grupari mai mici si mai traznite, dar acestea au fost considerate mult prea neinsem­nate pentru a fi putut organiza operatiunea Cormack.

A doua zi, Zack era inapoi. Apelul venea de Ia una din cele cateva cabine de langa o statie service de pe autostrada M?11, putin mai la sud de Cambridge, si a fost interceptat si identifi­cat in opt secunde, dar aveau sa se mai scurga sapte minute pana sa ajunga acolo un politist civil. In furnicarul de masini si de oameni care treceau primprejur, era o speranta desarta ca Zack sa mai fie in apropiere.

— Ciinele, anunta el cu glas repezit. Il chema domnul Spot.

— Multumesc, Zack, spuse Quinn. Ai doar grija de baiat si o sa incheiem afacerea chiar mai devreme decat crezi. Iar eu am vesti. Pana la urma oamenii de finante ai domnului Cormack pot sa stranga unu virgula doua milioane de dolari, bani lichizi, si inca foarte repede. Ia?i, Zack.

— Du?te dracului, latra vocea de la capatul firului.

Dar se grabea; intrase in criza de timp. Isi reduse cererea la 3 milioane de dolari. Si telefonul amuti.

— De ce nu inchei afacerea, Quinn? intreba Sam.

Statea pe marginea scaunului; Quinn se ridicase, gata sa mearga la baie.

Intotdeauna se spala, se imbaia, se imbraca, se ducea la toaleta si manca dupa fiecare telefon al lui Zack. Stia ca o perioada de vreme nu mai avea sa urmeze nici un contact.

— Nu e vorba de bani, spuse Quinn in timp ce iesea din in­capere. Zack nu e pregatit inca. O sa inceapa iar sa creasca pre­tul, crezind ca e tras pe sfoara. Vreau sa?l mai subminez inca putin; vreau sa?l pun si mai mult sub presiune.

— Dar nu te gandesti la presiunea asupra lui Simon Cormack? striga Sam dupa el pe coridor. Quinn se opri si se in­toarse in usa.

— Da, zise el cu sobrietate, si asupra mamei si a tatalui lui. N?am uitat. Dar in cazurile acestea criminalii trebuie sa creada, sa creada cu adevarat, ca specta­colul s?a incheiat. Altfel se infu­rie si ii fac rau prizonierului. Am mai vazut asa ceva si alta data. E, zau, mai bine mai incet si mai cu usurelul decat in ca­valcada ca la cavalerie. Daca nu se poate rezolva in patruzeci si opt de ore printr?o ares­tare rapida, se ajunge la un razboi al nervilor, ai rapitorului si ai negociatorului. Daca nu obtine ni­mic, i se urca sangele la cap; daca obtine prea mult si prea re­pede, se gandeste ca a incurcat?o si amicii lui o sa?i spuna si ei exact acelasi lucru. Asa ca iar i se urca sangele la cap. Si asta?i rau pentru ostatec.

Cuvintele lui erau ascultate peste cateva minute, inregistrate pe banda, de Nigel Cramer care dadu din cap aprobator. In doua cazuri cu care avusese el de?a face, trecuse prin aceeasi ex­perienta. Intr?unul ostatecul fusese recuperat viu si nevatamat, in celalalt fusese lichidat de un psihopat furios si plin de ran­chiuna.

In subsolul ambasadei americane, cuvintele au fost ascultate in direct.

— Prostii, comenta Brown. Sa faca odata targul, pentru nu­mele lui Dumne­zeu. Sa aduca baiatul inapoi acum. Si dupa aia vreau sa ma duc chiar eu dupa nenorocitii astia.

— Daca scapa, lasa?i mai bine in seama Met?ului, il povatui Seymour. O sa?i gaseasca ei.

— Da, si un tribunal britanic o sa?i trimita pe viata intr?o inchisoare blanda. Stii ce inseamna pe viata aici? Paispe ani, cu scaderile. Rahat. Asculta la mine, domnule: nimeni, dar nimeni nu face asa ceva fiului Presedintelui meu si dupa aia scapa. Intr?o buna zi treaba asta o sa ajunga sigur o problema a Bi­roului, asa cum ar fi trebuit sa fie de la bun inceput. Iar eu am sa ma ocup de ea dupa legile din Boston.

In noaptea aceea Nigel Cramer veni personal in apartament. Noutatile pe care le avea erau tocmai ca n?avea nici una. Patru sute de oameni fusesera interogati discret, aproape cinci sute de „aparitii' fusesera verificate, alte o suta saizeci de case suprave­gheate cu discretie. Fara nici un rezultat.

DIC din Birmingham cercetase toate registrele lor din ultimii cincizeci de ani, in cautarea unor infractori cu actiuni violente in antecedente, care ar fi putut sa fi plecat din oras cu multa vreme in urma. Aparusera opt posibili dar, dupa cercetari, fuse­sera scosi din cauza; erau ori morti, ori in inchisoare, ori identi­ficabili prin alte parti.

Printre resursele Scotland Yardului, una mai putin cunos­cuta publicului este banca de glasuri. Cu ajutorul tehnologiei moderne, glasul omenesc poate fi redus la o serie de amplitudini maxime si minime, reprezentand modul in care vorbitorul in­spira, expira, foloseste tonalitatile si inaltimile, isi formeaza si rosteste cuvintele. Tiparul inregistrat pe oscilograf este ca o am­prenta; poate fi echivalat si, daca exista o mostra la dosar, iden­ tificat.