The Negotiator. Negociatorul

nord, comitatul Bedfordshire se invecineaza cu Cambridgeshire. Zona este stra­batuta doar de sosele secundare de tip B si drumuri de tara, nu cuprinde nici un oras mai rasarit si este in cea mai mare parte agricola. In tinutul de la hotarul comitatului nu exista decat vreo cateva sate cu nume vechi englezesti ca Pottow, Tadlow, Wrestlingworth si Gamlingay.

Intre doua dintre aceste sate, alaturi de cararea batuta, exista o ferma veche, partial distrusa de incendiu dar inca mo­bilata si locuibila, amplasata intr?o vale putin adanca la care se ajunge doar printr?o alee.

Cu doua luni in urma, descoperise agentul, locul fusese in­chiriat de un grup de „excentrici rustici' care sustineau ca voiau sa se intoarca la natura, sa traiasca simplu si sa creeze produse artizanale din lut si din nuiele.

— Treaba este, spuse agentul, ca au platit banii de chirie in numerar. Nu prea par sa vanda multe oale, dar au doua jepuri parcate sub prelate in soproane. Si nu se amesteca nimeni.

— Cum se numeste locul asta? intreba Brown.

— Ferma Pajistea verde.

— Perfect, avem destula vreme daca nu ramanem prea mult pe acolo. Haideti sa aruncam o privire la Ferma Pajistea verde.

Mai erau inca doua ore pana la apusul soarelui cand Kevin Brown si agentul lui isi parcau masina la intrarea pe aleea care ducea la ferma. Facura restul drumului pe jos. Indrumati de agent, se apropiara amandoi cu multa precautie, ascunzindu?se pe dupa copaci, pana ajunsera la marginea dinspre vale a padu­rii. De acolo pornira taris pe ultimii trei metri care ii desparteau de ridicatura de unde puteau sa se uite in jos. Casa era chiar sub ei, cu aripa arsa ridicandu?se neagra in dupa?amiaza de toamna si cu licarul unei lampi de gaz la una din ferestrele din aripa cealalta.

In vreme ce ei se uitau, din casa iesi un barbat voinic si se indrepta spre unul din cele trei soproane. Ramase inauntru zece minute apoi se intoarse inapoi in casa. Brown cerceta comple­xul de cladiri ale fermei cu un binoclu foarte puter­­nic. Pe dru­mul din stanga lor venea o puternica masina de teren japoneza in patru trepte. Aceasta parca in fata fermei si din ea cobori un barbat care cerceta cu atentie vreo urma de miscare pe creasta. Nu se vedea nici una.

— Ei dracia dracului, exclama Brown. Par roscat, ochelari.

Soferul intra in casa, de unde iesi peste cateva secunde, inso­tit de barbatul cel voinic. De data aceasta aveau un Rottweiler urias cu ei. Se indreptara amandoi catre acelasi sopron, statura zece minute inauntru si dupa aceea se intoarsera. Barbatul cel voinic duse jeepul in alt sopron si inchise usile.

— Olarit rustic, pe dracu', zise Brown. Au ceva sau pe cineva in sopronul asta imputit. Pun pariu ca e un tanar.

Se intoarsera pe brarici pana la liziera. Incepea sa se lase in­serarea.

— Ia?ti patura din portbagaj, zise Brown. Si ramai aici. Stai de veghe toata noaptea. Eu o sa ma intorc cu ceilalti inainte de rasarit daca rasare vreodata soarele in tara asta imputita.

De cealalta parte a vaii, un barbat in uniforma de camuflaj statea intins pe creanga unui stejar urias. Avea si el un binoclu puternic cu care studiase miscarile din padurea de vizavi de el. In vreme ce Brown si omul sau se furisau dincolo de creasta strecurandu?se in padure, omul isi scoase un mic emitator din buzunar si incepu sa vorbeasca incet si cu mare urgenta, timp de mai multe secunde. Era 28 octombrie, la nouasprezece zile de cand fusese rapit Simon Cormack si saptesprezece de la pri­mul telefon al lui Zack in apartamentul din Kensington.

Zack suna din nou in aceeasi seara, pierdut in multimea gra­bita din centrul orasului Luton.

— Ce dracu' se intampla, Quinn? Au trecut trei imputite de zile.

— Hei, ia?o mai usurel, Zack. E vorba de diamante. Ne?ai luat prin surprin­dere, batrane. Iti ia ceva vreme ca sa aduni un pachet ca asta. Am insistat la Washington vreau sa spun chiar foarte tare. Lucreaza la ele cat pot de repede dar, da?o naibii, Zack, douazeci si cinci de mii de pietre, toate autentice, toate imposibil de urmarit asta dureaza ceva.

— Da, bine, spune?le ca nu mai au decat doua zile si dupa aia o sa?si primeasca baiatul inapoi intr?un sac. Spune?le numai asta.

Inchise telefonul. Expertii aveau sa declare mai tarziu ca ner­vii ii erau zdruncinati rau de tot. Era aproape de punctul in care putea sa fie ispitit sa?i faca rau baiatului din pura frustrare sau pentru ca?si inchipuia ca fusese cumva inselat.

Kevin Brown si echipa lui erau buni si, pe deasupra, inar­mati cu totii. Veneau impartiti in patru perechi dinspre cele pa­tru directii din care putea sa fie asaltata ferma. Doi se strecurau pe alee, ascunzindu?se dupa fiecare copac. Celelalte trei perechi veneau dinspre liziera, coborand pantele cultivate in cea mai de­plina tacere. Era ceasul acela, cu putin inainte de mijirea zori­lor, cand lumina e cea mai inselatoare, cand duhurile celor hai­ tuiti se afla in punctul cel mai coborat, ceasul vanatorii.

Surpriza fu totala. Chuck Morton si partenerul sau patrun­sera in sopronul suspect. Moxon trase zavorul; tovarasul sau se arunca inauntru, se rostogoli si reveni in picioare pe podeaua prafuita din interior, cu arma in mana. In afara de un generator cu petrol, ceva care arata ca un cuptor si o banca plina cu di­verse sticle de laborator, inauntru nu era nimeni.

Cei sase oameni plus Brown, care atacasera casa, avura mai mult succes. Doua perechi patrunsera pe fereastra, doborand geamul si pervazul odata cu ei, ajunsera in picioare fara nici o pauza si o pornira direct pe scari inspre dormi­toare.

Brown si ceilalti doi intrara pe usa din fata. Incuietoarea se sfarama la o singura lovitura cu ciocanul si rata?i inauntru.

In bucataria prelunga, langa jaratecul din camin, dormea pe un scaun barbatul cel voinic. Avea misiunea de a sta de veghe peste noapte, dar il doborase­ra plictisul si oboseala. La auzul zgomotului facut de usa daramata, sari din scaun si intinse mana sa apuce o arma de calibrul 12 de pe masa de pin. Izbuti aproape dar strigatul de „Nu misca!' de la usa si vederea nami­lei cu aspect de politist aplecat asupra unui colt 45 cu care?i tin­tea pieptul il facu sa se opreasca. Zdrahonul scuipa si isi ridica incet mainile.

La etaj, omul cu parul rosu era in pat cu unica femeie din grup. Se trezisera amandoi la auzul pasilor si ferestrelor sfaramate de la parter. Omul iesi in usa dormitorului si dadu nas in nas cu primul agent FBI de pe coridor. Erau mult prea aproape ca sa foloseasca armele; se prabusira inclestati in bezna pana cand un alt