The Negotiator. Negociatorul

Cramer mai avea o sarcina, inca si mai urgenta. De a opri toate relatarile care apareau in toate publicatiile sau la radio si la televiziune. In dimineata respectiva trebuise sa faca un apel deosebit la bunavointa extrema a proprieta­rilor si redactorilor din mediile de informare.

Comitetul din Washington primi raportul lui Seymour la prima ora 7.00 dimineata intrunire de peste zi.

— Ascultati, a prins un fir important si l?a urmat pana la capat, protesta Philip Kelly.

Don Edmonds ii arunca o privire de avertizare.

— Trebuia sa fi cooperat cu Scotland Yardul, spuse secreta­rul de stat. N?avem nevoie sa ne stricam relatiile cu autoritatile britanice in clipa de fata. Ce dracu' am sa?i spun lui Sir Harry Marriott atunci cand o sa?mi ceara inlaturarea lui Brown?

— Uite ce e, spuse secretarul de finante Reed, de ce sa nu le propui un compromis? Brown a dat dovada de prea mult zel si noi regretam. Dar credem ca in curand Quinn si englezii au sa asigure eliberarea lui Simon Cormack. Cand se va intampla aceasta, o sa avem nevoie de un grup puternic care sa escorteze baiatul pana acasa. Brown si echipa lui pot sa primeasca apro­barea sa mai ramana cateva zile tocmai ca sa indeplineasca aceasta sarcina. Sa zicem, pana la sfarsitul saptamanii?

Jim Donaldson il aproba clatinand din cap.

— Da, s?ar putea ca Sir Harry sa accepte asta. Apropo, cum se mai simte Presedintele?

— Isi revine in fire, ii raspunse Odell. E foarte optimist. I?am spus acum o ora ca Quinn a obtinut o noua dovada ca Si­mon e in viata si, dupa toate aparentele, in buna stare a sa­sea oara cand Quinn le?a cerut rapitorilor sa dovedeasca acest lucru. Ce se aude cu diamantele, Morton?

— Gata pana la apusul soarelui, spuse Stannard.

— Pregateste o pasarica rapida care sa stea gata de plecare, zise viceprese­dintele Odell.

Stannard dadu din cap si isi nota.

Andy Laing obtinu in sfarsit intrevederea cu revizorul intern chiar in ziua aceea, dupa ora pranzului. Omul era si el american si fusese intr?un turneu pe la sucursalele europene pe parcursul ultimelor trei zile.

Asculta cu seriozitate si din ce in ce mai multa uimire ceea ce avea de povestit tanarul functionar bancar din Jiddah si cer­ceta formularele computeri­zate de pe biroul sau cu un ochi ex­perimentat. Dupa ce acesta isi termina relatarea, se rezema de spatar, isi umfla obrajii si expira zgomotos.

— Dumnezeule, dar astea sunt niste acuzatii foarte grave de fapt. Si da, par sa fie sustinute de suficient de multe dovezi. Unde stai la Londra?

— Am un apartament in Chelsea, ii raspunse Laing. Stau in el de cand am venit. Din fericire, chiriasii mei s?au mutat din el acum doua saptamani.

Revizorul isi nota adresa si numarul de telefon.

— Va trebui sa ma consult cu directorul general de aici, poate chiar si cu presedintele din New York. Inainte sa?l infrun­tam pe Steve Pyle. Stai pe langa telefon vreo doua zile.

Ceea ce nu stia nici unul din ei era ca in sacul cu corespon­denta din Riad care sosise in dimineata aceea se afla o scrisoare confidentiala a lui Steve Pyle, adresata directorului general pen­tru Operatii in strainatate, cu sediul la Londra.

***

Presa britanica isi tinu cuvantul, dar Ra­dio Luxemburg isi are sediul la Paris si pentru ascultatorii sai francezi ocazia de-a relata despre altercatia de mana?ntai dintre vecinii anglo?saxoni de la apus era mult prea buna pentru a fi irosita.

De unde provenea aceasta informatie n?avea sa se stabi­leasca niciodata, doar ca sosise prin telefon si era anonima. Dar fusese verificata de biroul de la Londra, care confirmase ca ta­cerea adanca a politiei din Bedford ii dadea credibilitate. Aveau o zi cu putine stiri, asa ca o transmisera in buletinul de la ora patru.

Quinn aflase si el deja, adevarata mana cereasca pentru ca avea astfel timp sa?si pregateasca un raspuns in caz ca Zack i?ar fi telefonat. Ceea ce acesta si facu, putin inainte de ora 19.00, inecandu?se de furie.

— Ticalos mincinos ce esti. Ziceai ca n?au sa fie nici un fel de mascarici cowboy de la politie sau de prin alte parti. M?ai mintit ca un nemernic...

Quinn protesta ca habar n?avea despre ce ii vorbea ar fi fost prea de tot sa stie toate amanuntele dinainte. Zack il puse la curent in trei propozitii furibunde.

— Dar n?are nici o legatura cu tine, ii striga Quinn. Brosca­rii au dat?o in bara, ca de obicei. Au dat gres cu o arestare de la ALA. Ii stii pe Rambo astia de la Agentia de aplicare a legii antidrog ei au facut?o. Nu te cautau pe tine cautau co­caina. A fost un tip de la Scotland Yard pe la mine acum o ora si facea spume pe chestia asta. Pentru numele lui Dumnezeu. Zack, stii cum sunt mediile de informare. Daca e sa te iei dupa ele, Simon a fost reperat in opt sute de locuri diferite si tu ai fost prins de cel putin cincizeci de ori pana acum.

Suna plauzibil. Quinn conta pe faptul ca Zack isi petrecuse trei saptamani citind kilometri de ineptii fara nici o baza apa­rute in diferitele publicatii si ca isi formase deja un sanatos dis­pret fata de presa. In cabina de la depoul de autobuze din Linslade, acesta se calma. Timpul de stat la telefon i se apropia de sfarsit.

— Ar fi mai bine sa nu fie adevarat, Quinn. Mult mai bine, zise el si inchise.

Sam Somerville si Duncan McCrea erau livizi de spaima la terminarea convorbirii.

— Unde sunt nenorocitele alea de diamante? intreba Sam.

Aveau insa sa vina lucruri si mai rele. La fel ca majoritatea celorlaltor tari, Marea Britanie are si ea o serie de programe de dimineata, un talmes?balmes de flecareala fara minte din partea prezentatorului, muzica pop, stiri pe scurt si banalitati ale as­cultatorilor care dadeau telefoane. Stirile sunt extrase de ultima ora preluate din imprimantele agentiilor de stiri, reformulate in graba de niste subredactori de calitate inferioara si aruncate sub nasul disc jockeyului. Ritmul este atat de rapid, incat nu are loc nici o cercetare si reverificare atenta, asa cum au obiceiul sa faca reporterii specializati ai „greilor' de duminica.

Glasului american care suna la supra?aglomeratul oficiu de stiri pentru programul. „Buna dimineata' prezentat