The Negotiator. Negociatorul

american izbuti sa se dumireasca cine era fiecare si sa?l loveasca zdravan cu patul Coltului pe individul cu parul rosu.

Cel de?al patrulea membru al grupului din casa era si el scos dupa cateva secunde, clipind des din ochi; un tanar slab, desirat, cu parul lins. Echipa FBI?ului era prevazuta cu lanterne. Le mai lua doua minute pana cercetara toate celelalte dormitoare si stabilira ca cei patru oameni erau singurii de acolo. Kevin Brown ii aduse pe toti in bucatarie, unde aprinsera lampa. Se uita la ei plin de scarba.

— In regula, unde?i pustiul? intreba el.

Unul din oamenii lui arunca o privire spre fereastra.

— Sefule, avem companie.

Vreo cincizeci de oameni coborau in vale si se indreptau spre casa din toate partile, toti cu cizme pana la genunchi, toti in albastru, vreo doisprezece cu alsacieni care se zbateau in lesa. Intr?un sopron de afara, un Rottweiler isi urla furia impotriva intrusilor. Un Range Rover cu insemne albastre se indrepta hurducaindu?se pe alee si se opri la trei metri de usa sparta. Din el cobori un barbat de varsta mijlocie, in albastru, stralucind de nasturi si insigne, cu un chipiu ascutit si plin de fireturi pe cap. Patrunse in hol fara o vorba, intra in bucatarie si se uita la cei patru prizonieri.

— Foarte bine, vi?i predam dumneavoastra acum, zise Brown. E aici pe undeva. Si ticalosii astia stiu unde.

— Exact, intreba barbatul in albastru, cine sunteti dumnea­voastra?

— Da, bineinteles.

Kevin Brown isi scoase legitimatia Bi­roului. Englezul o studie cu atentie si i?o dadu indarat.

— Uite ce este, zise Brown, ce?am facut noi...

— Ce?ati facut dumneavoastra, domnule Brown, este ca mi?ati dat peste cap cea mai mare operatiune de arestare a unor traficanti de droguri pe care urma sa o realizeze tara asta, si acum ma tem ca n?o s?o mai realizeze niciodata. Oamenii de aici sunt niste rotite neinsemnate, plus chimistul. Pestii cei mari trebuiau sa vina cu transportul lor de pe o zi pe alta. Acum vreti, va rog, sa va intoarceti la Londra?

La ora aceea, Steve Pyle se gasea cu domnul Al?Haroun in biroul acestuia din urma de la Jiddah, unde sosise cu avionul in urma unui telefon nelinistitor.

— Ce a luat exact? intreba el pentru a patra oara.

Domnul Al?Haroun ridica din umeri. Americanii astia erau si mai si decat europenii, intr?o graba permanenta.

— Vai, eu nu sunt expert in masinariile astea, ii spuse el, dar paznicul de noapte zice...

Se intoarse spre paznicul de noapte saudit si ii turui ceva in araba. Omul ii raspunse intinzandu?si mainile pentru a arata ce dimensiune avea ceva.

— Zice ca in noaptea cand i?am dat inapoi pasaportul domnului Laing, cu modificarea respectiva, tanarul si?a petrecut cea mai mare parte a timpului in sala computerelor si a plecat inaintea zorilor cu o mare cantitate de formulare. S?a intors la program la ora normala, fara ele.

Steve Pyle se intoarse la Riad foarte ingrijorat. Sa?si ajute tara si guvernul era foarte bine, dar lucrul asta n?avea cum sa se vada la o revizie contabila interna. Ceru sa se intalneasca ur­gent cu colonelul Easterhouse.

Specialistul in probleme arabe il asculta calm, clatinand din cap de mai multe ori.

— Crezi ca a ajuns la Londra? intreba el.

— Nu stiu cum o fi facut, dar unde naiba ar putea sa fie in alta parte?

— Hmm! Pot sa am acces la computerul dumitale catva timp?

Colonelul statu patru ore la pupitrul computerului central din Riad. Treaba nu era grea deoarece avea toate codurile de acces. Cand termina, toate inregis­tra­rile computerizate erau sterse si un nou dosar era creat.

Nigel Cramer primi un raport telefonic din Bedford pe la mijlocul diminetii, cu mult inaintea sosirii raportului scris. Cand suna sa?l anunte pe Patrick Seymour, era incandescent de manie. Brown si echipa lui se aflau inca pe soseaua de sud.

— Patrick, am avut intotdeauna relatii al dracului de bune, dar asta e o ofensa strigatoare la cer. Cine dracului se crede? Unde dracului crede ca se afla?

Seymour era pus intr?o situatie imposibila. Petrecuse trei ani ca sa cladeas­ca excelenta colaborare dintre Birou si Yard mos­tenita de la predecesorul sau Darrel Mills. Urmase personal cursuri in Anglia si aranjase ca unii sefi ai Metropolitanei sa vi­ziteze cladirea Hoover pentru a se forma relatiile acelea de la om la om care, in caz de criza, pot sa inlocuiasca kilometri in­tregi de banda rosie.

— Ce s?a intamplat exact la ferma? intreba el.

Cramer se calma si incepu sa?i povesteasca. Cu luni in urma, Yardul fusese instiintat ca o importanta retea de traficanti de droguri isi stabi­lea o noua si solida baza de operatii in Anglia. Dupa investiga­tii meticuloase, fusese indicata ferma unde era aceasta baza. Oamenii din Brigada operatiuni ascunse a propriu­lui sau depar­tament O.S. o supraveghease mai multe saptamani, in colabo­rare cu politia din Bedford. Individul pe care voiau sa?l prinda era un tar al heroinei nascut in Noua Zeelanda, urmarit si in alte vreo zece tari, dar lunecos ca un tipar. Vestea buna era ca acesta avea sa soseasca impreuna cu un insemnat transport de cocaina care urma sa fie prelucrata, taiata si distribuita; vestea proasta era ca acum individul nu mai avea sa se apropie niciodata de locul respectiv.

— Regret, Patrick, dar va trebui sa apelez la ministrul de in­terne ca sa ceara Wasinghtonului sa?l cheme inapoi.

— Pai, daca trebuie, trebuie, zise Seymour.

Cand puse re­ceptorul in furca isi spuse in sinea lui: Foarte bine si faci.