The Negotiator. Negociatorul

cabine. Toate erau goale. Pierduse ocazia de a?l zari pe Zack cu opt secunde.

Quinn puse receptorul in furca, se indrepta spre canapeaua lunga, se intinse pe ea cu mainile stranse sub cap si ramase cu ochii atintiti in tavan.

— Domnule Quinn, i se adresa McCrea sovaielnic.

In ciuda repetatelor asigurari ca putea sa uite de „domnule', tanarul agent CIA, timid, insista sa?l trateze pe Quinn ca pe profesorul lui de la liceu.

— Taci din gura, spuse Quinn raspicat.

Uluit, McCrea, care era pe cale sa?l intrebe daca voia cafea, se retrase in bucatarie si o pregati pentru orice eventualitate. Cel de?al treilea telefon, cel „obisnuit', incepu sa sune. Era Cramer.

— Ei bine, am auzit cu totii, zise el. Cum te simti?

— Terminat, ii raspunse Quinn. Vreo veste despre sursa emisiunii?

— Nu inca, spuse Cramer. Subredactora care a raspuns la telefon e inca la politia din Holborn. Jura ca era un glas ameri­can, dar ce stie ea? Jura ca omul si l?a facut sa sune convinga­tor de oficial, stia cum sa vorbeasca. Vrei o transcriere a emi­siunii?

— Cam tarziu acum, spuse Quinn.

— Ce?ai de gand sa faci? il intreba Cramer.

— Sa ma rog putin. O sa ma gandesc la ceva.

— Noroc. Trebuie sa ma duc la Whitehall acum. Pastram legatura.

Urma ambasada. Seymour. Felicitari pentru felul in care se descurcase Quinn... Daca putea face ceva... Asta?i nenorocirea, se gandi Quinn. Cineva face al dracului de prea mult. Dar nu i?o spuse cu voce tare.

Era la jumatatea cafelei cand isi ridica picioarele de pe cana­pea si dadu telefon la ambasada. I se raspunse imediat de la subsol. Tot Seymour.

— Vreau un telefon pe un fir sigur cu vicepresedintele Odell, spuse Quinn, si il vreau acum.

— Aa, uite, Quinn, Washingtonul tocmai este alertat despre ce s?a intamplat aici. Au sa primeasca benzile imediat. Ma gandesc ca ar trebui sa?i lasam sa auda ce s?a intamplat si sa dis­cute...

— Ori vorbesc cu Michael Odell in zece minute, ori il sun pe linia obisnuita, spuse Quinn, alegandu?si cu grija cuvintele.

Seymour reflecta. Linia obisnuita era nesigura. ASN avea sa prinda convor­birea cu satelitii lor; CGSM britanic avea sa afle si el. Si rusii...

— O sa iau legatura si o sa?i cer sa accepte telefonul tau, zise Seymour.

Peste zece minute Michael Odell era la telefon. Era ora 6.15 dimineata la Washington; se afla inca la locuinta lui de la Ob­servatorul Marinei. Dar fusese trezit cu o jumatate de ora in urma.

— Domnule vicepresedinte, ii spuse Quinn cu glas egal, aveti o oglinda la indemana?

Urma o pauza uluita.

— Da, cred ca da.

— Daca va uitati in ea, puteti sa va vedeti nasul de pe chip, nu?

— Ia asculta, ce?i asta? Da, bine, pot sa?mi vad nasul.

— Tot asa de sigur cum il vedeti, Simon Cormack o sa fie omorat in douazeci si patru de ore...

Lasa vorbele sa patrunda in mintea omului socat care statea pe marginea patului sau din Washington.

— ...daca nu...

— Foarte bine, Quinn, spune ce ai de spus.

— Daca nu primesc pachetul cu diamante, in valoare co­merciala de doua milioane, in mainile mele, aici, pana la rasari­tul soarelui la Londra, maine. Apelul acesta a fost inregistrat ca document. Buna ziua, domnule vicepresedinte.

Inchise telefonul. La celalalt capat, timp de cateva minute, vicepresedintele Statelor Unite ale Americii folosi un limbaj care l?ar fi facut sa?si piarda voturile majoritatii morale, daca acesti buni cetateni ar fi avut ocazia sa il auda. Dupa ce se ra­cori, chema centrala.

— Fa?mi legatura cu Morton Stannard, spuse el. Acasa, oriunde o fi. Dar fa?mi legatura.

Andy Laing fu surprins ca era chemat inapoi la banca atat de repede. Intre­ve­derea fusese fixata pentru ora unsprezece di­mineata, dar el ajunse cu zece minute mai devreme. Fu poftit insa nu in biroul revizorului intern, ci in cel al directorului ge­neral. Revizorul era alaturi de director. Functionarul superior ii facu semn lui Laing sa se aseze in fata biroului, fara sa?i adre­seze nici un cuvant. Se ridica, se duse la fereastra, se uita o vreme peste turnurile din City, se intoarse si incepu sa vor­beasca. Glasul ii era grav si glacial.

— Ieri, domnule Laing, ai venit sa?l vezi pe colegul meu aici de fata, dupa ce ai plecat din Arabia Saudita prin ce mijloace ai avut la dispozitie, si ai facut unele acuzatii grave cu privire la integritatea domnului Steve Pyle.

Laing era ingrijorat. Domnul Laing? Unde era Andy? isi spuneau intotdea­una pe numele mic la banca, facea parte din atmosfera familiala asupra careia insistau cei din New York.

— Si am adus un teanc de formulare scoase din computer cu care sa?mi sustin descoperirea, spuse el precaut, dar simtea ca i se stringe stomacul. Ceva nu era in regula. Directorul gene­ral facu un semn de respingere cu mana la mentiunea dovezilor de catre Laing.

— Ieri am primit si o scrisoare amanuntita de la Steve Pyle. Astazi am avut o indelungata conversatie