The Negotiator. Negociatorul

imaginatia lui Andy Laing in urma cu zece ani, cand iesise de pe bancile scolii, si in lume; in aceasta el n?avea sa mai patrunda niciodata.

Pranzi usor la un barulet cu sandvisuri de pe o strada numita Fratii in Carje, pe care candva saltau calugari cu un picior legat la spate, izvor de dureri intru si mai deplina glorie a Dom­nului, si se hotari ce avea de facut.

Isi termina cafeaua si se urca in metrou ca sa se intoarca in apartamen­tul?birou din strada Bedford, Chelsea unde, prevaza­tor, isi pastrase fotocopii ale dovezilor aduse de la Jiddah. Cand omul nu mai are nimic de pierdut poate sa devina foarte pericu­los. Laing se hotarase sa astearna totul pe hartie, de la un cap la altul, sa anexeze copii ale formularelor lui, care stia ca sunt au­tentice, si sa le trimita fiecarui membru al consiliului de directie din New York. Componen­ta acestui consiliu era de notorietate publica; adresele lor de la serviciu erau publicate de editia ame­ricana a Who's Who?ului.

Nu vedea de ce sa sufere in tacere. Sa?si mai faca griji si Steve Pyle, asa ca o schimbare, se gandi el. Si ii trimise o scri­soare personala directorului din Riad, prin care ii aducea la cu­nostinta tot ce avea de gand sa faca.

Zack suna in sfarsit la ora 13.20, ora de aglomeratie maxima din timpul pranzului, in vreme ce Laing isi termina cafeaua si Irving Moss se delecta cu un recent film despre maltratarea co­piilor, proaspat primit de la Amsterdam. Zack era intr?una din cele patru cabine publice ale oficiului postal din Dunstable ca de obicei, la nord de Londra.

Quinn se imbracase si se pregatise inca de la rasaritul soare­lui care chiar se vedea in ziua aceea, stralucind pe un cer azu­riu, cu o unda de racoare in aer. Daca o simtea nu le trecuse prin cap sa?l intrebe nici lui McCrea, nici lui Sam, dar isi pu­sese o pereche de jeansi, puloverul cel nou de casmir peste ca­masa si o jacheta de piele cu fermoar.

— Quinn, e ultimul telefon...

— Zack, batrane, ma uit acum la o fructiera, o fructiera mare, si stii ce vad? E plina ochi cu diamante care lucesc si fac ape de parca sunt vii. Hai sa inche­iem targul, Zack, sa?l in­cheiem acum.

Imaginea mentala pe care o desenase il facu pe Zack sa se opreasca.

— Bine, consimti glasul de la telefon. Uite care sunt instruc­tiunile...

— Nu, Zack. Facem asa cum vreau eu, daca nu, n?are decat sa sara in aer tot Regatul...

In centrala Kensington, in strada Cork si in Grosvenor Square ascultatorii ramasera toti cu gura cascata. Quinn ori stia el ce face, ori avea sa?l determine pe rapitor sa inchida telefonul. Glasul lui Quinn continua fara nici o pauza.

— Oi fi eu nemernic, Zack, dar sunt singurul nemernic din toata bulibaseala asta in care poti sa ai incredere si o sa trebu­iasca sa ai. Ai un creion?

— Da. Asculta?ma acum, Quinn.

— Tu sa ma asculti, amice. Vreau sa te muti intr?o alta ca­bina si sa ma suni peste patruzeci de secunde la numarul asta. Trei?sapte?zero; unu?doi?zero?patru. Acum DU?TE!

Ultimul cuvant era un racnet. Sam Somerville si Duncan McCrea aveau sa relateze mai tarziu la ancheta ca ramasesera la fel de impietriti ca si cei care ascultau pe fir. Quinn arunca tele­fonul, insfaca diplomatul diamantele erau tot acolo, nu in fructiera si iesi in goana pe usa salonului. Se intoarse din usa si le striga: „Stati aici!'.

Surprinderea, strigatul, autoritatea din glas ii facusera sa ramana inlemniti pe scaune vreme de cinci secunde vitale. Cand ajungeau la usa apartamentului, auzira cum se rasucea cheia in broasca. Se pare ca fusese instalata acolo inainte de zori.

Quinn evita ascensorul si o porni pe scari cam in clipa in care McCrea scotea primul racnet, urmat de o izbitura puter­nica in incuietoare. Printre cei care ascultau era deja un haos incipient care in scurta vreme avea sa ajunga un adevarat Babei.

— Ce dracului face? se intrebau unul pe celalalt in soapta politistii de la centrala Kensington, ridicand cu totii din umeri.

Quinn cobori in goana cele trei etaje pana la parter. Ancheta avea sa stabileasca faptul ca americanul de la postul de ascul­tare de la subsol nu se miscase pentru ca nu intra in atributiile lui sa se miste. El trebuia doar sa inregistreze glasurile din apar­tamentul de deasupra sa, sa le codifice si sa le transmita prin radio pentru a fi decodate si digerate de ascultatorii aflati in subsolul din Grosvenor Square. Asa ca ramasese la locul lui.

Quinn traversa holul la 15 secunde dupa de trantise telefo­nul. Portarul britanic isi ridica privirea din cabina, dadu din cap si se intoarse la ziarul Daily Mirror. Quinn impinse usa de la intrare, care se deschidea in afara, o inchise dupa el, puse sub ea o pana de lemn pe care o cioplise in intimitatea toaletei si o lovi puternic cu piciorul. Apoi traversa strada in fuga, ferindu?se de masinile care treceau.

— Cum adica, a plecat? striga Kevin Brown in postul de as­cultare din Gros­venor Square. Statuse acolo asteptand, cu toti ceilalti, britanici si americani deopotriva, ultimul, poate chiar fi­nal, telefon al lui Zack. La inceput sunetele din Kensington erau doar confuze; auzisera cum se inchisese telefonul, cum Quinn striga catre cineva „Stati acolo', apoi o serie de pocnete, tipete confuze ale lui McCrea si Somerville, dupa aceea o serie de lovituri regulate de parca cineva izbea intr?o usa.

Sam Somerville se intorsese in camera si strigase catre mi­crofoane: „A ple­cat! Quinn a plecat!'. Intrebarea lui Brown pu­tea fi auzita de postul de ascultare dar nu si de Somerville. In­nebunit, Brown se napusti spre telefonul care avea sa?i faca le­gatura cu agentul special din Kensington.

— Agent Somerville, racni el cand o auzi la celalalt capat al firului, du?te dupa el.

In acest moment, cea de?a cincea lovitura a lui McCrea sparse incuietoarea de la usa apartamentului. Acesta o porni in goana pe scari, urmat de Sam. Aman­doi erau in papuci de casa.

Magazinul de fructe si delicatese de pe cealalta parte a stra­zii, al carui nu­mar Quinn il obtinuse din cartea de telefon a Londrei aflata pe bufetul din salon, se numea Bradshaw, dupa numele celui care il deschisese, dar apartinea acum unui indian cu numele de domnul Patel. Quinn il urmarise de peste drum cum isi aranja taraba cu fructele expuse afara sau disparea inauntru ca sa serveasca pe cate un client.

Quinn ajunse pe trotuarul opus la treizeci si trei de secunde dupa termina­rea convorbirii cu Zack. Ocoli doi trecatori si na­vali pe usa magazinului ca un uragan. Telefonul era pe taraba, langa registru; in spatele ei se afla domnul Patel.