The Negotiator. Negociatorul

— Pustii aia iti fura portocalele, il anunta Quinn fara nici un preambul.

In clipa aceea suna telefonul. Nehotarat intre tele­fonul care suna si portocalele furate, domnul Patel reactiona ca un bun Gujarati si iesi repede afara. Quinn ridica receptorul.

Centrala Kensington reactionase rapid si la ancheta avea sa se dovedeasca faptul ca facuse tot ce?i statuse in putinta. Dar se pierdusera cateva secunde pur si simplu din cauza surprizei; apoi se ivise o problema tehnica. La ei era prins telefonul direct din apartament. De cate ori se facea un apel la numarul respec­tiv, centrala lor electronica putea sa faca verificari pe fir pentru a?i stabili prove­ni­enta. Numarul era apoi depistat de computer ca fiind cutare sau cutare cabina din cutare sau cutare loc. Intre sase si zece secunde.

Aveau deja reperat numarul pe care il folosise Zack prima oara dar, cand acesta schimba cabinele, chiar daca erau alaturi in Dunstable, il pierdura. Mai rau, suna acum la un alt numar din Londra pe care ei nu?l aveau sub urmarire. Singurul noroc era ca numarul pe care i?l dictase Quinn la telefon lui Zack era tot in centrala Kensington. Cu toate acestea, dispozitivele de ur­marire trebuiau sa porneasca de la zero, mecanismul lor de de­pistare a apelurilor cercetand cu frenezie printre cele douazeci de mii de posturi ale centralei. Intrara pe firul domnului Patel la cincizeci si opt de secunde dupa ce Quinn dictase numarul, apoi il prinsera si pe celalalt din Dunstable.

— Scrie numarul asta, Zack, intrase Quinn direct in subiect.

— Ce dracu' se intampla? marii Zack.

— Noua?trei?cinci; trei?doi?unu?cinci, continua Quinn im­placabil.

Se facu o pauza in vreme ce Zack isi nota numarul.

— Acuma o sa facem totul intre noi, Zack. I?am lasat balta pe toti. Numai tu si cu mine; diamantele in schimbul baiatului. Fara smecherii iti dau cuvantul meu. Suna?ma la numarul asta peste 60 de minute si peste 90, daca nu raspund prima data. Nu e urmarit.

Inchise telefonul. La centrala, cei ce ascultau auzira cuvin­tele: „...minute, si peste 90, daca nu raspund prima data: Nu e urmarit.'

— Nemernicul i?a dat alt numar, le spuse tehnicianul de la Kensington celor doi ofiteri ai Metropolitanei care se aflau langa el. Unul dintre ei era deja la telefon cu Yardul.

Quinn iesi din magazin la timp ca sa?l vada pe McCrea incercand sa iasa prin usa intepenita de pe cealalta parte a strazii. Sam era in spatele lui, facand semne cu mana si gesticuland. Aparu si portarul, scarpinandu?se prin parul rarit. Doua masini treceau pe strada pe partea opusa; pe partea lui Quinn se apro­pia un motociclist. Quinn cobori pe carosabil, drept in calea lui, cu bratele ridicate, cu diplomatul leganandu?se in mana dreapta. Motociclistul frana, derapa, aluneca si se opri.

— Ia zii, ce naiba...

Quinn ii zambi dezarmant in timp ce ocolea ghidonul. Lovi­tura scurta la rinichi ispravi toata treaba. In timp ce tanarul cu casca de protectie se prabusea, Quinn il arunca de pe motoci­cleta, o incaleca, rasuci cheia si porni motorul. Pleca in josul strazii tocmai cand mana ridicata a lui McCrea ii trecea la 15 cm de haina.

McCrea ramase in strada abatut. Sam i se alatura. Se uitara unul la celalalt, apoi fugira inapoi in cladire. Cel mai rapid mij­loc de comunicare cu Grosvenor Square era tot la etajul trei.

— Exact, asta?i, zise Brown dupa ce?i ascultase timp de cinci minute pe cei doi, McCrea si Somerville, care?i telefonau din Kensington. Sa?l gasim pe nemer­nic, asta?i.

Se auzi soneria unui alt telefon. Era Nigel Cramer de la Scotland Yard.

— Negociatorul vostru a sters?o, spuse el sec. Puteti sa?mi spuneti si mie cum? Am incercat la apartament numarul obisnuit e ocupat.

Brown ii dadu explicatiile in treizeci de secunde. Cramer bombani. Mai era insa jignit de afacerea de la ferma Pajistea verde, avea sa ramana intotdeauna, dar evenimentele de acum il facusera sa treaca peste dorinta de a?i vedea dati deoparte pe Brown si echipa de la FBI.

— Oamenii vostri au luat numarul motocicletei? intreba el. Pot sa o pun sub urmarire generala.

— Mai mult, il anunta Brown cu satisfactie. Valiza diplo­mat pe care o duce cu el. Contine un detector de directie.

— Contine ce?

— Incorporat, nedetectabil, o bijuterie, spuse Brown. L?am prevazut din Statele Unite, am schimbat diplomatul pe care il daduse Pentagonul chiar azi?noapte, inainte de decolare.

— Inteleg, zise Cramer ganditor. Si dispozitivul de receptie?

— Chiar aici, ii raspunse Brown. A venit cu cursa comer­ciala din zori. Unul din baietii mei s?a dus la Heathrow sa?l ri­dice. Raza de doua mile, asa ca trebuie sa ne punem in miscare. Vreau sa spun chiar acum.

— De data aceasta, domnule Brown, vrei, te rog, sa tii lega­tura cu brigazile motorizate ale Met?ului? Nu dumneata faci arestarile in City. Eu le fac. Masina dumitale are radio?

— Sigur.

— Stai pe o banda deschisa, te rog. O sa iti transmitem si o sa luam legatura cu dumneata daca ne spui unde esti.

— Nici o problema. Aveti cuvantul meu.

Limuzina ambasadei iesea in tromba de la Grosvenor Square dupa 60 de secunde. La volanul ei era Chuck Moxon; cole­gul de langa el opera aparatul de receptie D/D, o cutiuta ca un televizor in miniatura, doar ca pe ecran in locul imaginii era un unic punct stralucitor. Cand antena legata acum de marginea de metal de deasupra portierei din dreapta avea sa prinda sunetul emis de transmi­ta­torul D/D din diplomatul lui Quinn, o linie avea sa tasneasca rapid din punc­tul luminos catre perimetrul ecranului. Soferul masinii trebuia sa o manevreze in asa fel incat linia de pe ecran sa fie indreptata chiar inspre botul masinii. Astfel avea sa urmareasca detectorul de directie. Dispozitivul din valiza diplomat avea sa fie activat, prin control de la dis­tanta, din interiorul limuzinei.

Trecura repede prin Park Lane, prin Knightsbridge si intrara in Kensington.