The Negotiator. Negociatorul

— E tocmai buna, tanara doamna. Oh, si am sa platesc in numerar mi?am schimbat niste dolari la aeroport.

— Miine dimineata, domnule Russell. Se intinse dupa o cheie veche de alama. Sus pe scari, la etajul doi.

Quinn urca scarile cu treptele tocite, gasi numarul 11 si intra in odaie. Micuta, curata si confortabila. Mai mult decat adec­vata. Se dezbraca pana la chiloti, isi puse ceasul cumparat de la magazinul de obiecte metalice sa sune la ora 18.00 si adormi.

— Pai, de ce Dumnezeu a facut treaba asta? intreba minis­trul de interne, Sir Harry Marriott.

Erau in cabinetul lui de la ultimul etaj al cladirii Ministerului de interne si Cramer tocmai terminase de povestit cu lux de amanunte tot ce se intamplase. Sir Harry statuse zece minute la telefon cu Downing Street si doamna care isi avea resedinta acolo nu era catusi de putin mul­tumita.

— Presupun ca a avut sentimentul ca nu poate sa aiba in­credere in nimeni, spuse Cramer cu delicatete.

— Sper ca nu e vorba de noi, protesta ministrul. Doar am facut tot ce?am putut.

— Nu, nu de noi, ii raspunse Cramer. Era aproape de mo­mentul schimbului cu individul asta, Zack. In cazurile de rapiri, aceasta este intotdeauna faza cea mai periculoasa. Trebuie ac­tionat cu o delicatete extrema. Dupa cele doua scurgeri de in­formatii confidentiale de la programele de radio, unul francez si celalalt britanic, se pare ca prefera sa actioneze singur. Noi, de­sigur, nu putem permite asa ceva. Trebuie sa?l gasim, domnule ministru de interne.

Cramer se mai resimtea inca de pe urma faptului ca pier­duse complet su­pre­matia in procesul de negociere, fiind redus doar la investigatii.

— Nu pot sa inteleg in primul rand cum a scapat, se planse ministrul.

— Daca aveam doi oameni de?ai mei in apartament, n?ar fi izbutit, ii aminti Cramer.

— Bine, bine, asta?i sa plangi dupa oalele sparte. Incearca sa?l gasesti, dar fara zarva, fara tambalau, cu discretie.

Parerea personala a ministrului de interne era ca daca indi­vidul asta Quinn avea sa?l elibereze pe Cormack de unul singur, n?avea decat. Marea Britanie putea sa?i expedieze frumusel pe amandoi la ei acasa cat mai urgent posibil. Dar daca americanii aveau sa incurce ei borcanele, n?avea decat sa fie incurcatura lor, nu a lui.

La aceeasi ora, Irving Moss primea un telefon de la Houston. Isi nota lista de preturi a produselor oferite de gradinile de legume din Texas, inchise telefonul si incepu sa decodifice mesa­jul. Incepu sa fluiere de uimire. Dar cu cat se gandea mai mult, cu atat isi dadea mai bine seama ca nu avea de facut decat o foarte mica modificare a propriilor sale planuri.

***

Dupa acel fiasco de pe soseaua de langa Mill Hill, Kevin Brown descindea in apartamentul din Kensington iritat la maxim. Patrick Seymour si Lou Collins il inso­teau. Impreuna, cei trei superiori purcesera sa?i ancheteze cale de mai multe ceasuri pe cei doi colegi subalterni.

Sam Somerville si Duncan McCrea le explicara pe larg ce se intamplase in cursul diminetii, cum se intamplase si de ce nu pu­tusera ei sa prevada nimic. Ca intotdeauna, McCrea avea un aer de parca isi cerea scuze cu totul dezarmant.

— Daca a restabilit contactul telefonic cu Zack, e complet scapat de sub con­trol, observa Brown. Daca se folosesc de un sistem de la cabina la cabina, engle­zii n?au nici un mijloc sa?i intercepteze. Habar n?avem ce au de gand sa faca.

— Poate ca fac aranjamente pentru efectuarea schimbului intre Simon Cor­mack si diamante, spuse Seymour.

Brown marai.

— De cum o sa se termine toata treaba, o sa pun eu mana pe desteptul asta.

— Daca o sa se intoarca impreuna cu Simon Cormack, ii atrase atentia Col­lins, o sa ne inghesuim cu totii sa?i caram ba­gajele la aeroport.

Se lua hotararea ca Somerville si McCrea sa ramana in apar­tament pentru eventualitatea ca ar fi dat Quinn telefon. Cele trei posturi telefonice aveau sa ra­ma­na in functiune ca sa?i pri­measca apelul, si interceptate. Superiorii se intoar­sera la amba­sada, Seymour pentru a lua legatura cu Scotland Yardul ca sa afle amanunte despre ceea ce de?acum erau doua urmariri in loc de una, ceilalti ca sa astepte si sa asculte.

Quinn se trezi la sase, se spala si se barbieri cu noile articole de toaleta cumparate in ziua precedenta in High Street, lua o cina usoara si se aventura pe jos cei doua sute de metri pana la cabina din strada Chiltern la opt fara zece. Cabina era ocupata de o doamna in varsta, care insa pleca la opt fara cinci. Quinn ramase inauntru, cu spatele la strada, prefacandu?se ca cerce­teaza cartile de telefon pana cand aparatul incepu sa sune la doua minute dupa ora opt.

— Quinn?

— Da.

— Poate ca nu minti ca le?ai dat cu tifla, poate ca da. Daca?i vreo smecherie, o sa platesti pentru ea.

— Nu?i smecherie. Spune?mi unde si cand sa ma prezint.

— La zece maine dimineata. O sa te sun tot la numarul asta la noua, ca sa?ti spun unde. O sa ai exact atata timp cat sa ajungi acolo la zece. Oamenii mei au sa tina locul sub observa­tie inca din zori. Daca se arata copoii sau daca se face vreo miscare mai iute pe acolo, o s?o vedem si ne luam talpasita ime­diat. Simon Cormack o sa moara cu un telefon mai tarziu. Daca?ncerci sa ma tragi pe sfoara, spune?le amicilor tai asa. Ca poate or sa puna mana pe unul sau doi dintre noi, dar o sa fie prea tarziu pentru baiat.

— Cum vrei, Zack. O sa vin singur. Fara smecherii.

— Fara aparate electronice, fara detectori de directie, fara microfoane. O sa te verificam. Daca esti cuplat, baiatul o pa­teste.