The Negotiator. Negociatorul

important, zirconiu cubic.

In vreme ce se desfasura aceasta cercetare, senatorul Bennett R. Hapgood se ridica in picioare pe podiumul special amenajat la parterul centrului in aer liber Hancock din inima Austinului si se uita plin de satisfactie la multimea adunata.

Drept in fata putea sa vada domul Capitoliului statului Te­xas, al doilea ca marime din tara dupa cel din Washington, care stralucea in lumina soarelui de dimineata. Multimea ar fi putut sa fie mai numeroasa, avand in vedere masiva publicitate platita care anuntase aceasta importanta lansare, dar mediile de infor­mare locale, statale si nationale erau prezente toate si asta il umplea de multumire.

Isi ridica mainile ca un boxer victorios, pentru a saluta tune­tul de aplauze al celor prezenti, izbucnit chiar in clipa cand se incheiase prezentarea elogioasa. In timp ce continuau incantati­ile fetelor cu picioarele lungi carora multimea se simtise obligata sa li se alature, senatorul isi clatina capul intr?un bine simulat gest de neincredere ca i se acordau asemenea onoruri si isi in­tinse mainile cu palmele deschise catre public parca pentru arata ca asemenea urale nu i se cuveneau unui senator marunt si neinsemnat din Oklahoma.

Dupa ce ovatiile amutira, lua microfonul si isi incepu cuvantarea. Nu se folosea de nici un fel de note; dupa ce primise invi­tatia, facuse destule repetitii cu vorbele pe care urma sa le adre­seze la aceasta inaugurare ce avea sa?l procla­me presedintele unei noi miscari de natura sa cuprinda intreaga America.

— Prieteni, concetateni americani sau de pretutindeni.

Cu toate ca publicul de fata era in covarsitoare majoritate alcatuit din texani, prin intermediul camerelor de televiziune tintea spre un auditoriu mult mai larg.

— Chiar daca provenim din tinuturi atat de diferite ale aces­tei uriase nati­uni. Chiar daca avem origini diferite, avem dru­muri diferite in viata, avem sperante diferite, temeri si aspiratii diferite. Un lucru insa il avem in comun, oriunde am fi, orice am face suntem cu totii, barbati, femei si copii, patrioti ai acestui pamant maret...

Afirmatia era incontestabila si marturie ii stateau ovatiile.

— Mai presus de toate avem in comun acest lucru: vrem ca natiunea noastra sa fie puternica... Mai multe ovatii... si mandra... Extaz.

Vorbi vreme de o ora. Telejurnalele de seara de pe intreg cu­prinsul Statelor Unite aveau sa utilizeze intre treizeci de secunde si un minut, in functie de preferinte. Se aseza dupa ce termina de vorbit, iar vantul care adia de?abia daca?i clintea parul alb ca neaua, uscat cu foehnul si dat cu fixativ, de deasupra chipului bine bronzat de proprietar de cirezi; miscarea „Cetatenii pentru o America puternica' fusese lansata.

Dedicata, in termeni largi, regenerarii mandriei si onoarei na­tionale prin intermediul puterii notiunea ca nu degenerasera niciodata in mod vizibil fusese trecuta cu vederea C.A.P. avea sa se opuna categoric Tratatului Nantucket in totalitatea lui, cerand cu tarie Congresului ca sa?l repudieze.

Dusmanul mandriei si onoarei prin putere fusese limpede si incontestabil identificat; era comunismul, adica socialismul, ma­nifestat prin Medicaid, cercuri­le de asistenta sociala si chiar ma­jorarile de impozite. Carausii comunismului, care cautau sa amageasca poporul american ca sa accepte reducerea inarmari­lor la nivele inferioare, nu erau identificati, ci subantelesi. Cam­pania avea sa se desfasoare pe toate planurile birouri regio­ nale, influentare pe scara nationala a electoratului si aparitii pu­blice ale unor patrioti veritabili care aveau sa se pro­nun­te im­potriva tratatului si a autorului lui omul coplesit de durere de la Casa Alba.

In momentul in care multimea era invitata sa se delecteze cu fripturile la gratar risipite in jurul parcului, oferite prin genero­zitatea marelui filantrop si patriot local, Planul Crockett, cea de?a doua campanie de destabilizare a lui John Cormack in scopul de a?l aduce in pragul demisiei, era deja lansat.

Quinn petrecu o noapte agitata in beci, impreuna cu fiul Presedintelui. Baiatul se intinsese pe pat, la insistentele lui Quinn, dar nu putea sa adoarma. Quinn se aseza pe jos, cu spatele rezemat de zidul tare si ar fi motait daca nu erau intrebarile lui Simon.

— Domnule Quinn.

— Quinn. Doar Quinn.

— L?ai vazut pe taticu'? Personal?

— Sigur. El mi?a spus de tanti Emily... Si domnul Spot.

— Cum se simtea?

— Bine. Ingrijorat, bineinteles. Era chiar dupa rapire.

— Ai vazut?o si pe mamica?

— Nu, era cu doctorul de la Casa Alba. Ingrijorata, dar bine si ea.

— Ei stiu ca eu sunt bine?

— Pana acum doua zile, da, le?am spus ca esti in viata. In­cearca sa dormi putin.

— Bine... Cand crezi ca o sa iesim de aici?

— Depinde. De dimineata sper ca au sa?si ia talpasita si s?o intinda. Daca au sa dea telefon peste 12 ore, politia britanica are sa ajunga aici la cateva minute. Depinde de Zack.

— Zack? El e seful?

— Da.

Dupa ora doua, tanarul surescitat ajunse sa?si epuizeze intre­barile si atipi. Quinn ramase treaz, incordandu?si auzul ca sa identifice sunetele infundate de la etaj. Se facuse aproape patru cand in usa rasunara trei batai puternice.

Simon se dadu jos din pat si sopti: 'Glugile'. Isi pusera amandoi glugile care ii impiedicau sa?i vada pe rapitori. Dupa ce?si acoperira ochii, Zack intra in beci urmat de doi dintre oa­menii lui. Avea fiecare cate o pereche de catuse. Facu un semn spre cei doi captivi. Banditii ii rasucira si le legara mainile la spate cu catusele.

Ceea ce ei n?aveau de unde sa stie era ca examinarea dia­mantelor se termi­nase inca inainte de miezul noptii, spre de­plina satisfactie a lui Zack si a compli­ci­lor sai. Cei patru isi pe­trecusera restul noptii facand