The Negotiator. Negociatorul

— Asteptati... aici, garajul Tubbs Cross, pe A.421 intre Fenny Stratford si Buckingham.

In acelasi timp Quinn zarise si el un teanc de facturi ale ga­rajului. Cuprin­deau si adresa si i-o transmise lui Sam. Dupa cateva secunde, telefonul amuti. Sam si Duncan McCrea coborara in goana pana in strada, unde Collins lasase o masina a CIA in caz ca cei ce ascultau in apartament ar fi avut nevoie de un mij­loc de transport. Plecara imediat cu McCrea la volan si Sam cautand drumul pe harta.

De la Scotland Yard, Nigel Cramer porni impreuna cu alti sase politisti in doua masini de patrula, cu sirenele urland, apucand?o pe Whitehall si pe Mall pentru a ajunge in Park Lane si pe drumul de nord care iesea din Londra. In acelasi timp, doua limuzine uriase tasneau din Grosvenor Square, ducandu?i pe Kevin Brown, Lbu Collins, Patrick Seymour si sase agenti FBI adusi de Brown de la Washington.

A.421 dintre Fenny Stratford si targusorul Buckingham, aflat cu 12 mile mai la vest, este un drumeag lung, aproape drept, fara orase sau sate, care strabate un tinut in cea mai mare parte agricol, presarat din loc in loc cu cate un pilc de copaci. Quinn alerga constant spre vest, in directia in care o luase masi­na. Pri­mele mijiri ale zorilor incepeau sa se cearna prin norii cenusii de deasu­pra, permitand o vizibilitate tot mai sporita, pana la trei sute de metri. Atunci Quinn zari silueta zvelta care alerga spre el in obscuritate si auzi zgomotul motoarelor care veneau cu vi­teza din spate. Isi intoarse capul: o masina a politiei britanice, urmata de inca una la fel, doua limuzine negre americane chiar in fata lor si o masina fara insemne, a Companiei, in urma. Masina din fata il vazu si incepu sa incetineasca; din cauza dru­mului ingust, cele din spate incetinira si ele.

Nici unul dintre ocupantii masinilor nu vazuse silueta care se clatina mai departe pe drum. Simon Cormack isi adusese si el mainile in fata trupului si strabatuse cinci mile, fata de cele patru si jumatate ale lui Quinn. Dar el nu daduse nici un telefon. Slabit de captivitate, naucit de eliberare, alerga incet, clatinandu?se dintr?o parte in alta. Masina din frunte a ambasadei ajunse langa Quinn.

— Unde?i baiatul? tuna Brown de langa sofer.

Nigel Cramer sari din masina alba cu rosu a politiei si striga aceeasi intre­bare. Quinn se opri, trase aer in piept si arata cu capul spre drum.

— Acolo, zise el gifiind.

De?abia atunci il zarira si ei. Iesiti deja din masini, grupul de americani si de politisti britanici incepu sa alerge pe drum catre silueta care se afla la doua sute de metri de ei. In spatele lui Quinn frana si masina cu McCrea si Sam Somerville.

Quinn se oprise; nu mai putea sa faca nimic. Simti cum Sam alergase in spatele lui si il luase de mana. Ii spunea ceva, dar ce era n?avea sa?si mai amin­teasca niciodata.

Simon Cormack, vazind ca salvatorii se apropie de el, ince­tini pana ajunse sa nu mai alerge aproape deloc. Nici o suta de metri nu?l mai desparteau de politistii celor doua natiuni cand isi pierdu viata.

Mai tarziu, martorii aveau sa declare ca strafulgerarea orbi­toare, de un alb incandescent, parca durase cateva secunde. Sa­vantii aveau sa?i lamureasca insa ca practic nu durase decat trei milisecunde, dar ca retina omeneasca mai retine o astfel de ful­gerare inca vreo cateva secunde in plus. Globul de foc care o in­so­tea dura o jumatate de secunda si infasura in intregime silueta care se impie­dicase.

Patru dintre privitori, oameni cu experienta, nu atat de usor de socat, au trebuit sa fie supusi mai tarziu unor tratamente. Ei aveau sa descrie cum trupul tanarului a fost ridicat si azvarlit douazeci de metri spre ei, ca o papusa stricata, mai intai zburand, apoi saltand si rostogolindu?se intr?un ansamblu contorsionat de madulare dezarticulate. Unda exploziei o simti­sera cu totii.

Cea mai mare parte aveau sa fie de acord ca totul parca se petrecuse cu incetinitorul atat pe parcursul crimei cat si dupa aceea. Amintirile veneau bucata cu bucata, iar anchetatorii aveau sa?si noteze cu migala toate aceste fragmente, care de obi­cei se suprapuneau in parte, pana aveau sa reconstituie exact su­ita evenimentelor.

Nigel Cramer, nemiscat ca o stanca, palid ca hartia, repeta „Oh, Doamne, oh, Doamne' mereu si mereu. Un agent FBI mormon cazuse in genunchi la marginea drumului si incepuse sa se roage. Sam Somerville scosese un tipat, isi ingropase fata in spinarea lui Quinn si incepuse sa planga. In spatele celor doi, Duncan McCrea, in genunchi, cu capul peste marginea santului, sprijinit cu mainile in apa, vomita.

Quinn, aveau ei sa spuna, ramasese nemiscat. Fusese depasit de grupul principal, totusi putuse sa vada ce se intamplase mai incolo pe drum si isi clatina capul nevenindu?i sa creada, mur?murand „Nu... nu... nu.'.

Cel care a rupt primul imobilitatea provocata de soc a fost un sergent britanic cu parul carunt, care inainta spre trupul de­zarticulat aflat la saizeci de metri mai sus pe drum. Il urmara cativa agenti FBI, printre care si Kevin Brown, palid si tremu?rand din tot corpul, apoi Nigel Cramer si alti, trei oameni de la Yard. Se uitara la cadavru in tacere. Apoi experienta si meseria isi spusera cuvantul.

— Eliberati terenul, ordona Nigel Cramer. Era un glas pe care nimeni nu era pregatit sa?l contrazica. Pasiti cu mare aten­tie.

Se intoarsera cu totii la masini.

— Sergent, du?te la Yard. Vreau sa vina OSE aici, cu elicopterul, intr?un ceas. Fotografii, analize de laborator, cea mai buna echipa pe care o au la Fulham. Voi catre cei din cea de?a doua masina duceti?va in susul si in josul drumului. Blocati?l. Luati?i pe baietii locali vreau bariere pana dupa ga­raj incolo si pana la Buckingham dincolo. Nu intra nimeni pe portiunea asta de drum pana la noi ordine, doar cei pe care ii autorizez eu.

Ofiterii desemnati sa treaca pe sosea dincolo de cadavru erau obligati sa mearga pe jos; patrunsera pe camp o parte din drum ca sa evite sa calce pe fragmente, apoi incepura sa alerge pe carosabil ca sa opreasca masinile care se apropiau. Cea de?a doua masina a politiei se indrepta spre est, catre garajul Tubbs Cross, pentru a bloca drumul in directia opusa. Prima masina fu folosita pentru a lua legatura prin radio.

In decurs de saizeci de minute, politistii din Buckingham spre apus si cei din Bletchley spre rasarit aveau sa sigileze com­plet drumul cu bariere de otel. Un cordon de politisti locali avea sa se desfasoare pe camp pentru a?i indeparta pe curiosii care incercau sa se apropie pe lateral. Puteau sa puna blocarea drumu­lui pe seama spargerii unei conducte de apa suficient ca sa?i retina pe reporte­rii locali, mai fara insemnatate.

Dupa cincizeci de minute, indrumat prin radioul din masina, deasupra cam­piei se ivi primul elicopter al politiei metropolitane pentru a?l depozita pe drum pe un omulet marunt, cu infatisare de pasare, pe nume Barnard, seful sectiei explozive al Met?ului, cel care, datorita atacurilor cu bombe comise de A.R.I. In Ma­rea Britanie, avusese ocazia sa examineze cu mult mai multe scene ale exploziilor decat si?ar fi dorit. Aducea cu sine, pe langa „geanta cu smecherii', cum ii placea lui s?o numeasca, si o re­putatie fantastica.

Despre Dr. Barnard se spunea ca, din fragmente atat de mi­nuscule incat puteau sa insele pana si o lupa, putea sa reconsti­tuie atat de bine o bomba, incat sa afle pana si fabrica la care fu­sesera construite