The Negotiator. Negociatorul

componentele si omul care o asamblase. Il as­culta pe Nigel Cramer cateva minute, isi clatina capul si incepu sa dea ordine celor o duzina de oameni care coborasera din cel de?al doilea si al treilea elicopter echipa de la laboratoarele de cercetare criminalis­tica din Fulham.

Se apucara impasibili de treaba si masinaria stiintei post?crima intra in actiune.

Cu mult inainte sa se fi intamplat toate acestea, Kevin Brown se intorsese de langa cadavrul lui Simon Cormack, ve­nind pana in punctul unde Quinn mai statea inca nemiscat. Era negru la fata de soc si turbare.

— Ticalosule, zbiera el. Erau amandoi de aceeasi inaltime si se priveau in ochi. E vina ta. Intr?un fel sau altul, tu ai facut sa se intample asta si am sa te fac sa platesti.

Pumnul, atunci cand sosi, ii lua prin surprindere pe cei doi agenti FBI mai tineri care il insoteau; acestia il apucara de maini, incercand sa?l potoleasca. E posibil ca Quinn sa fi vazut pumnul care se indrepta spre el. Oricum, nu facuse nici o incer­care de a se feri. Cu mainile inca incatusate, primi lovitura drept in falca. Suficient ca sa?l doboare pe spate; apoi capul i se izbi de capota masinii dinapoia sa si ajunse la pamant lesinat.

— Puneti?l in masina, marii Brown dupa ce?si recapata con­trolul.

Cramer nu avea cum sa retina grupul de americani. Seymour si Collins se bucurau de imunitate diplomatica; dupa 15 minute ii lasa pe toti sa plece la Londra cu masinile lor, avertizandu?i ca acolo il voia pe Quinn, care nu avea nici un statut di­plomatic, la dispozitie pentru declaratii amanuntite. Seymour ii dadu cuvantul de onoare ca aveau sa i?l aduca. Dupa plecarea lor, Cramer se folosi de telefonul din garaj ca sa?l sune pe Sir Harry Marriott la el acasa si sa il puna la curent cu cele intamplate; telefonul era mai sigur decat banda de frecventa radio a politiei.

Politicianul fu zguduit pana in maduva oaselor. Totusi, era politician.

— Domnule Cramer, am fost noi, autoritatile britanice, implicate in vreun fel in toata chestia asta?

— Nu, domnule ministru de interne. Din clipa in care Quinn a fugit din apartament, a fost numai treaba lui. S?a ocupat de ea cum a vrut el, fara sa ne implice nici pe noi, nici pe ai lui. A preferat sa joace singur si a pierdut.

— Inteleg, spuse ministrul de interne. Totusi, eu trebuie s?o anunt imediat pe doamna prim?ministru de toate aspectele. Se referea la faptul ca autoritatile britanice nu avusesera nici un fel de amestec in aceasta afacere, deloc. Pentru moment tine mediile de informare la distanta cu orice pret. In cel mai rau caz, va trebui sa declaram ca Simon Cormack a fost gasit mort. Si, bineinteles, tine?ma la curent cu tot ce se mai intampla, oricat de neinsemnat.

***

De data aceasta Washingtonului i?a par­venit stirea de la propriile sale surse din Londra. Patrick Seymour l?a anuntat personal pe vicepresedintele Odell pe o linie telefonica sigura. Crezind ca avea sa raspunda la telefonul prin care omul de legatura al FBI?ului din Londra ii anunta elibera­rea lui Simon Cormack, Michael Odell n?avea nimic impotriva orei 5.00 dimineata, ora Washingtonului. La auzul celor spuse de Seymour, se albi la fata.

— Dar cum? De ce? Pentru numele lui Dumnezeu, de ce?

— Nu stim, domnule, ii raspunse glasul de la Londra. Baia­tul a fost eliberat teafar si nevatamat. Alerga inspre noi, era la nouazeci de metri cand s?a intam­plat. Nici macar nu stim ce?a fost. Dar e mort, domnule vicepresedinte.

Comitetul a fost convocat peste o ora. Toti membrii lui se imbolnavira de indignare la auzul vestilor. Intrebarea era cine avea sa il anunte pe Presedinte. In calitatea sa de sef al comite­tului, de om caruia, cu douazeci si patru de zile in urma, i se daduse sarcina „Adu?mi baiatul inapoi', era de datoria lui Mi­chael Odell. Cu inima grea, se indrepta dinspre Aripa de vest catre locuinta din Casa Alba.

Presedintele Cormack nu trebuia sa fie trezit. Dormise foarte putin in aceste ultime trei saptamani si jumatate, trezindu?se adeseori singur in bezna dinaintea zorilor si indreptandu?se catre biroul personal pentru a incerca sa se concentreze asupra documentelor de stat. Afland ca vicepresedintele era jos si voia sa il vada, Presedintele Cormack intra in Salonul galben oval si anunta ca avea sa?l pri­meas­ca pe Odell acolo.

Salonul galben oval de la etajul doi este o sala spatioasa de receptie, situata intre birou si sala tratatelor. In spatele ferestre­lor care dau spre South Lawn este Balconul Truman. Ambele se afla in centrul geometric al Casei Albe, sub cupola si chiar dea­supra Portalului de sud.

Odell intra. Presedintele Cormack era in mijlocul incaperii, cu fata spre el. Odell ramase tacut. Nu?i venea sa vorbeasca. Aerul de speranta de pe chipul Presedintelui se topi.

— Ei, Michael? intreba el cu un glas sters.

— El... Simon... a fost gasit. Ma tem ca e mort.

Presedintele Cormack nu se clinti, nici macar un muschi.

Glasul, atunci cand vorbi, ii era egal; limpede dar fara emotie.

— Lasa?ma, te rog.

Odell se intoarse si pleca, iesind in Holul central. Inchise usa si se intoarse spre scari. In urma sa auzi un singur racnet, de animal ranit de moarte. Se cu­tre­mura si isi continua drumul.

Agentul serviciului secret Lepinsky era ca capatul holului, la un birou de langa perete, cu telefonul ridicat in mana.

— E primul?ministru britanic, domnule vicepresedinte, spuse el.

— Vorbesc eu. Alo, la telefon Michael Odell. Da, doamna prim?ministru, acum i?am comunicat. Nu, domna, nu poate ras­punde la nici un telefon acum. Nici unul.

La celalalt capat al telefonului se facu o pauza.

— Inteleg, spuse ea linistit. Apoi. Ai un creion si o bucata de hartie?

Odell ii facu un semn lui Lepinsky, care ii dadu registrul de serviciu. Odell nota ce i se ceruse.

Presedintele Cormack primi bucata de hartie la ora la care majoritatea locuitorilor Washingtonului, nestiutori de cele intamplate, isi beau prima cana cu ceai. Era inca in birou, intr?un halat de matase, uitandu?se mohorit la