The Negotiator. Negociatorul

— Exact cum ti?am spus, fara smecherii. Doar eu si diamantele...

— Sa fii acolo in cabina la ora noua.

Se auzi un declic si biziitul de pe fir. Quinn iesi din cabina si se intoarse la hotel pe jos. Se uita o vreme la televizor apoi isi goli valiza si se ocupa vreme de doua ore de lucrurile achizi­tionate in aceeasi dupa?amiaza. Se facuse de?acum ora doua cand ajunse sa se declare satisfacut.

Facu iar un dus ca sa scape de mirosul care?l trada, isi po­trivi desteptatorul si apoi se intinse in pat si ramase cu ochii tinta in tavan, aproape imobil, reflec­tand. Nu dormea niciodata prea mult inainte de batalie; tocmai de aceea si prin­se­se cele trei ore de odihna de dupa masa. Atipi cu putin inainte de a se lu­mina si se trezi cand incepu sa sune desteptatorul la sapte.

Aceeasi fermecatoare receptionera era de serviciu cand co­bori la receptie la opt si jumatate. Quinn avea ochelarii cu rama groasa de baga si palaria de tweed iar impermeabilul ii era in­chis pana la gat. Ii povesti ca trebuia sa mearga la Heathrow sa?si ia bagajele si ca voia sa achite nota si sa plece.

La noua fara un sfert se indrepta agale pe strada pe care era cabina telefoni­ca. La ora respectiva nu mai exista nici o doamna in varsta. Ramase in cabina 15 minute pana cand, la noua fix, telefonul incepu sa sune. Glasul lui Zack era ra­gu­sit de incordare.

— Soseaua Jamaica, Rotherhithe, spuse el.

Quinn nu cunostea zona, dar auzise de ea. Docurile vechi, partial transfor­mate in case noi si apartamente elegante pentru tinerii care lucrau in City, dar cu portiuni inca aproape para­site, cheiuri si depozite abandonate.

— Continua.

Zack ii dadu indrumarile. Din soseaua Jamaica pe o strada care ducea in jos la Tamisa.

— E un hangar de otel, fara etaj, deschis la ambele capete. Pe usa se mai vede scris numele de Babbidge. Plateste taxiul la capatul strazii. Vino singur. Intra prin partea de sud. Mergi pana in centru si asteapta. Esti urmarit, nu ne aratam.

Telefonul amuti. Quinn iesi din cabina si isi arunca valiza goala intr?o lada de gunoi. Se uita dupa un taxi. Nici urma la ora asta de varf de dimineata. Prinse unul dupa zece minute in High Street si cobori la statia de metrou din Marble Arch. La ora aceea taxiului i?ar fi luat o vesnicie ca sa strabata strazile intorto­cheate din City si sa ajunga pe celalalt mal al Tamisei la Rotherhithe.

Se urca in metroul care mergea spre est la Bank, apoi se muta in cel de nord care trecea pe sub Tamisa pana la Podul Londrei. Ajunse in soseaua Jamaica la cincizeci si cinci de mi­nute dupa ce Zack inchisese telefonul.

Strada pe care i se spusese sa coboare era ingusta, murdara si pustie. Pe o latura, magaziile de ceai parasite, gata de daramare, de pe malul Tamisei. Pe cealalta, fabrici si depozite de fier abandonate. Stia ca era urmarit de undeva. Cobori strada pasind drept prin mijlocul ei. Hangarul de fier cu numele Babbidge aproape sters se afla chiar la capat. Quinn intra inauntru.

Lung de 65 m, lat de 25 m. Lanturi ruginite spanzurau din birnele acoperi­su­lui; podeaua era din ciment, plina de resturile aduse de vant de?a lungul anilor cat fusese parasit. Prin usa pe care intrase el putea sa treaca un om, nu insa si o masina; cea din partea opusa era destul de larga si de inalta pentru un ca­mion. Se indrepta spre centru si se opri. Isi scoase ochelarii falsi si palaria de tweed si si le indesa in buzunare. Nu mai avea ne­voie de ele. Avea ori sa iasa de aici cu un targ in privinta lui Simon Cormack, ori sa necesite o escorta a politiei.

Astepta o ora aproape imobil. La 11.00, in celalalt capat al hambarului apa­ru imensul Volvo, care inainta incet si se opri cu motorul mergand la doisprezece metri de el. In fata erau doi oameni mascati in asa fel incat nu li se puteau vedea decat ochii prin deschizaturi.

Simti mai degraba decat auzi zgomotul usor al tenisilor care lunecau pe ci­men­tul din spatele lui si arunca o privire indife­renta peste umar. Era un al trei­lea barbat, in trening negru fara insemne, cu o masca de schi care?i acoperea capul. Era incor­dat, bine infipt pe picioare, cu carabina automata tinuta lejer la umar dar gata sa o foloseasca in orice clipa, la caz de nevoie.

Portiera din dreapta masinii se deschise si din ea cobori un barbat. Statura potrivita, talie potrivita.

— Quinn? striga el.

Glasul lui Zack, inconfundabil.

— Ai diamantele?

— Chiar aici.

— Da?mi?le.

— Ai baiatul, Zack?

— Nu fa pe prostul. Sa?l dau pentru un sac de pietricele de sticla? Cercetam pietrele mai intai. Ia timp. O bucata de sticla, o bucata de imitatie ai incurca­t?o. Daca?s bune, primesti baia­tul.

— Exact cum mi?am imaginat. Nu merge.

— Nu te juca cu mine, Quinn.

— Nici nu ma gandesc, Zack. Dar trebuie sa vad baiatul. Tu s?ar putea sa primesti niste bucati de sticle nu?i asa, dar vrei sa fii sigur. Eu s?ar putea sa primesc un cadavru.

— Nu?i adevarat.

— Trebuie sa fiu sigur. De aceea trebuie sa merg cu tine.

Zack se uita la Quinn din spatele mastii, nevenindu?i sa creada. Incepu sa rida cu pofta.

— Il vezi pe omul ala din spatele tau? Un cuvant si te face praf. Si dupa aceea o sa ne luam pietrele oricum.

— S?ar putea sa incerci, recunoscu Quinn. Ai vazut vreo­data o chestie de?asta?

Isi desfacu impermeabilul pana jos, lua ceva care ii atarna mai sus de brau si isi intinse mana.