The Negotiator. Negociatorul

Zack arunca o privire cercetatoare spre Quinn si ansamblul legat de pieptul lui peste camasa si incepu sa injure cu glas sca­zut dar violent.

De sub stern pana la brau, partea din fata a lui Quinn era ocupata de o cutie plata de lemn in care fusesera candva bom­boane de ciocolata cu lichior. Bomboanele disparusera, ca si ca­pacul cutiei. Partea de jos forma un container plat, legat cu leu­coplast peste piept.

In centrul lui se afla pachetul de catifea cu diamante, inca­drat pe fiecare latura de cate o jumatate de bucata de substanta vascoasa de culoare bej. Intr?una din aceste bucati era introdusa o sarma electrica de culoare verde aprins; celalalt capat al firului ajungea la una din falcile controlate de un arc ale unui carlig de rufe de lemn, pe care Quinn il tinea sus in mana. Firul patrun­dea in lemn printr?un orificiu minuscul si iesea intre falcile carligului.

Tot in cutia de ciocolata se mai afla si o baterie de 9 volti PP3, legata de o alta sarma verde aprins. Intr?o directie, firul cel verde lega ambele bucati de substanta bej la baterie; in cealalta directie, sarma ajungea in falca opusa a carligului. Falcile carligului erau tinute la distanta de un ciot de creion. Quinn isi indoi degetele; ciotul cazu pe jos.

— Fals, spuse Zack fara convingere. Nu?i adevarat.

Cu mana dreapta, Quinn rupse o bucatica din substanta ca­feniu deschis, o rotunji si o arunca la picioarele lui Zack. Cri­minalul se apleca, o ridica si o adul­me­ca. Mirosul de martipan ii umplu narile.

— Semtex, zise el.

— E cehesc, adauga Quinn. Eu prefer RDX.

Zack se pricepea destul de bine la explozivele gelatinoase ca sa stie ca ara­tau si miroseau la fel ca orice bomboana inofen­siva de martipan. Dar asemana­rea se oprea aici. Daca omul lui deschidea focul acum, aveau sa moara cu totii. In cutie exista exploziv plastic suficient ca sa mature podeaua magaziei, sa ri­dice acoperisul in aer si sa imprastie diamantele pana pe malul celalalt al Tamisei.

— Stiam eu ca esti un nemernic, spuse Zack. Ce vrei?

— Sa ridic creionul, sa?l pun la loc, sa ma urc in portbaga­jul masinii si sa ma duci sa vad baiatul. Nu m?a urmarit si nici n?o sa ma urmareasca nimeni. N?am cum sa te recunosc, nici acum, nici altadata. Esti in destula siguranta. Daca vad ca baia­tul e viu, demontez dracia asta si?ti dau pietrele. Tu le verifici; cand esti satisfacut, pleci. Eu raman inchis cu pustiul. Dupa 24 de ore, dai un telefon anonim. Curcanii vin si ne elibereaza. E curat, simplu si tu scapi.

Zack paru nehotarat. Nu acesta era planul lui, dar fusese de­pasit si o stia foarte bine. Isi baga mana in buzunarul de la cos­tum si scoase o cutie neagra si plata.

— Tine mainile sus si carligul deschis. Vreau sa verific daca n?ai emitatoare.

Se apropie si trecu detectorul de circuite peste trupul lui Qu­inn, din cap pana in picioare. Orice circuit electric activat, de genul celor continute in detec­toarele de directie sau emitatoarele in functiune, ar fi declansat un suierat ascu­tit al aparatului. Ba­teria din bomba lui Quinn era inactiva. Diplomatul original l?ar fi declansat.

— In regula, zise Zack. Se dadu un metru inapoi. Quinn putea sa?i simta mirosul de transpiratie. Esti curat. Pune inapoi creionul si urca?te in portbagaj.

Quinn se conforma. Vazu ultima geana de lumina inainte ca peste el sa se lase capacul portbagajului. Existau deja orificii de aerisire din urma cu trei sap­tamani, cand fusese transportat Simon Cormack. Era sufocant, dar suportabil si, cu toata inalti­mea lui, destul de spatios, cu conditia sa stea incolacit ca un em­bri­on ceea ce insemna ca era aproape sufocat de mirosul de migdale.

Cu toate ca el n?avea cum sa vada, masina facu o intoarcere de 180° si cel cu arma alerga si se urca in spate. Cei trei isi scoasera mastile si partea de sus a treningurilor, ramanand in ca­masa, haina si cravata. Hainele scoase le aruncara pe bancheta din spate, peste carabina automata Scorpion. Dupa ce termi­nara, masina iesi din depozit, cu Zack din nou la volan, si o porni spre birlogul lor.

Le lua o ora si jumatate ca sa ajunga la garajul lipit de casa aflata la 40 de mile de Londra. Zack conduse tot drumul cu vi­teza legala, in timp ce insotitorii sai stateau drepti si tacuti la locurile lor. Pentru acestia doi era pentru prima oara ca ieseau din casa dupa trei saptamani.

Dupa ce usa garajului se inchise, cei trei isi pusera la loc treningurile si mastile si unul dintre ei intra in casa ca sa?l previna pe cel ramas acolo. Numai dupa ce terminara toate pregatirile, Zack deschise portbagajul masinii. Quinn era intepenit si incepu sa clipeasca des din cauza luminii din garaj. Scosese creionul din carlig si il tinea intre dinti.

— Bine, bine, ii spuse Zack. Nu?i nevoie de asta. O sa?ti aratam baiatul. Dar cat treci prin casa trebuie sa?ti pui asta.

Tinea in mana o gluga. Quinn dadu din cap. Zack i?o trase peste ochi. Exista pericolul ca ei sa incerce sa?l doboare, dar intr?o fractiune de secunda putea sa dea drumul carligului des­chis. Il condusera, cu mana stanga ridicata sus, prin toata casa, pe un coridor scurt si apoi jos pe scarile dinspre beci. Auzi trei batai puternice intr?o usa, apoi o pauza. Usa scartii si se des­chise iar el fu impins inauntru. Ramase acolo singur, auzind cum erau trase zavoarele de la usa.

— Poti sa?ti scoti gluga, auzi el glasul lui Zack.

Vorbea prin vizorul de la usa. Quinn isi scoase gluga cu mana dreapta. Se afla intr?o pivnita goala: podea de ciment, pereti de ciment, pe­semne un beci pentru vinuri transformat in alt scop. Pe un pat de fier de langa peretele opus statea o silueta prelunga, cu ume­rii si capul acoperiti de o gluga. Se auzira doua batai in usa. Ca la comanda, silueta de pe pat isi scoase gluga.

Simon Cormack ramase cu ochii holbati la barbatul cel inalt de langa usa, cu impermeabilul desfacut pe jumatate, cu un car­lig de rufe in mana stanga. Quinn se uita si el la fiul Presedinte­lui.

— Salut, Simon. Te simti bine, baiatule?

Un glas de acasa.

— Cine esti dumneata? sopti el.

— Pai, negociatorul. Ne?am facut griji din cauza ta. Te simti bine?