The Negotiator. Negociatorul

— Roaga?te s?o faca, ii spuse Quinn.

— Si schimbul?

— Va trebui sa?l stabilim astazi.

— Cum ai de gand sa actionezi, Quinn?

— Treaba mea.

Iesi din incapere ca sa faca o baie si sa se imbrace. Pentru foarte multi oameni ultima zi a lunii octombrie avea sa fie o zi deosebit de agitata.

Tinarul din Houston ateriza la ora 6.45, ora Londrei, si, cum nu avea decat o valijoara cu articole de toaleta, trecu re­pede prin vama si iesi in holul cladirii numarul trei. Se uita la ceas, stiind ca mai avea de asteptat trei ore. Suficient ca sa se spele, sa se invioreze, sa?si ia micul dejun si sa ajunga cu taxiul in centrul Cartierului de Vest al Londrei.

La 9.55 se prezenta la intrarea unei cladiri inalte si impuna­toare, cu un bloc inainte de strada Great Portland din cartierul Marble Arch. Ajunsese cu cinci minute prea devreme. I se spu­sese ca trebuia sa fie exact. Un individ il urmarea dintr?o ma­sina parcata pe partea cealalta a strazii, dar tanarul n?avea de unde sa stie. Se plimba in sus si in jos cale de cinci minute apoi, la ora zece fix, lasa sa cada plicul prin deschizatura pen­tru scrisori din usa casei. In hol nu exista nici un portar care sa?l ridice. Plicul ramase acolo, pe presul din interior. Satisfacut ca urmase intru totul instructiunile, tanarul american se intoarse pe jos pana la soseaua Bayswater, de unde se urca intr?un taxi.

De?abia daduse coltul si individul iesi din masina parcata, traversa strada si intra in bloc. Locuia acolo de mai multe saptamani. Stationarea in masina fusese pur si simplu ca sa se asigure ca mesagerul corespundea descrierii primite si ca nu era urmarit de nimeni.

Ridica plicul cazut, lua liftul pana la etajul opt, intra in apartament si deschise scrisoarea. Era satisfacut de ceea ce citea si fornaia pe nas, suierand prin canalele nazale deformate in timp ce respira. Irvin Moss se afla acum in posesia a ceea ee considera ca erau instructiunile finale.

***

In apartamentul din Kensington minu­tele se scurgeau in tacere. Tensiunea era aproape tangibila. La centrala telefonica, in strada Cork, in Grosvenor Square, ascul­tatorii stateau aplecati deasupra aparatelor, asteptand sa vor­beasca Quinn sau sa deschisa gura McCrea ori Sam Somerville. In difuzoare nu se auzea nimic. Quinn la spusese foarte clar ca, daca Zack n?avea sa telefoneze, totul se terminase. Era cazul sa inceapa cercetarea minutioasa pentru gasirea unei case abando­nate si a unui cadavru.

Iar Zack nu suna.

La 10.30, Irvin Moss pleca din apartamentul sau din Marble Arch, isi lua masina inchiriata de la locul de parcare si se in­drepta spre Gara Paddington. Barba pe care si?o lasase sa creasca la Houston, in timp ce elabora planurile, ii schimbase complet infatisarea. Pasaportul canadian, falsificat cu maiestrie, il adusese fara efort in Republica Irlanda si de acolo cu feribo­tul pana in Anglia. Permisul de conducere, tot canadian, nu?i ridicase nici o problema la inchirierea pe termen lung a unui au­tomobil imens. Locuise linistit si discret mai multe saptamani in Marble Arch, un strain oarecare printre cei mai bine de un mi­lion aflati in capitala britanica.

Era un agent cu suficient de multa experienta ca sa poata sa se instaleze fara sa bata la ochi in aproape oricare oras din lume. Londra, in orice caz, o cunostea. Stia foarte bine cum mergeau treburile aici, unde sa se adreseze pentru ce avea ne­voie, avea contacte in lumea interlopa, era destul de destept si de experimentat ca sa nu comita greseli dintre acelea care atrag atentia autorita­tilor asupra unui vizitator.

Scrisoarea de la Londra il punea la curent cu o serie in­treaga de amanunte imposibil de introdus in mesajele codificate trimise spre si de la Houston sub forma unei liste de preturi pentru produse. Scrisoarea mai continea si unele instructiuni suplimentare dar cel mai important era raportul asupra situatiei din Aripa de vest a Casei Albe, mai ales gradul de deteriorare la care ajunsese John Cormack in ultimele trei saptamani.

Si mai era si un bilet de la biroul de bagaje din Gara Pad­dington, care nu putea sa traverseze Atlanticul decat adus personal de cineva. Cum ajunsese acesta de la Londra la Houston nu stia si nici nu?l interesa. Stia doar cum venise inapoi la Londra, la el, si ca acuma il tinea in mana. La ora 11.00 il folosi.

Functionarul de la caile ferate nu?i acorda nici o atentie. In fiecare zi, sute de pachete, geamantane si valize erau lasate in pastrare in biroul lui si alte cateva sute erau ridicate. Numai daca treceau trei luni fara ca cineva sa se intereseze de ele, erau luate de pe raft si deschise pentru a fi aruncate in caz ca nu erau identificate. Biletul prezentat in dimineata respectiva de barbatul taciturn, cu pardesiu gri de gabardina, arata ca orice alt bilet obisnuit. Cauta prin rafturi, gasi numarul, o valiza mica de panza, si i?o aduse. De altfel, fusese platita la depunere. Pana la caderea serii avea sa?i iasa complet din minte.

Moss se intoarse cu valiza in apartament, forta incuietoarea ieftina si ii cerceta continutul. Totul era la locul lui, asa cum i se spusese. Mai avea trei ceasuri pana cand trebuia sa plece.

Era o casa de pe o strada linistita din suburbia unui oras de navetisti, la nici patruzeci de mile de centrul Londrei. La o anu­mita ora avea sa treaca pe langa ea, asa cum facea la fiecare doua zile, si pozitia geamului de la portiera din partea sa in­chis, lasat pe jumatate sau deschis complet avea sa?i tran­smita celui care il urmarea ceea ce trebuia sa afle. In ziua aceasta, pentru prima oara, geamul avea sa fie in pozitia deschis complet. Puse una din videocasetele SM cumparate pe plan local cu continut superdur, dar stia de unde sa si le procure la televizor si se pregatea sa se distreze.

La iesirea din banca, Andy Laing era intr?o stare aproape de soc. Prea putini oameni ajung sa treaca prin experienta de a?si vedea intreaga cariera, pe care s?au trudit sa si?o cladeasca de?a lungul unor ani de eforturi, sfaramata in cio­buri mici si irepara­bile la picioarele lor. Prima reactie este imposibilitatea de a in­telege; a doua nehotarare.

Laing rataci fara tinta prin strazile inguste si curtile dosnice care se ascund in spatele zgomotosului trafic al cartierului City din Londra, cea mai veche mila patrata din capitala si centrul bancar si comercial al tarii. Trecu pe langa zidurile manastirilor care rasunasera candva de incantatiile Fratilor Cenusii, Fratilor Albi si Fratilor Negri, pe langa salile breslelor unde se adunau negustorii ca sa discu­te afacerile lumii in vreme ce Henric al VlII?lea isi executa nevestele putin mai jos, la Turn, pe langa bi­sericutele delicate concepute de Wren dupa Marele Incen­diu din 1666.

Oamenii care se indreptau zoriti pe langa el, printre care un numar tot mai mare de femei tinere si atragatoare, se gandeau la pretul marfurilor, daca era cazul sa cumpere pe termen lung sau scurt sau daca miscarile insesizabile de pe pietele financiare ar fi putut sa se transforme intr?un curent ori nu erau decat ceva tre­cator. Se foloseau de computere in loc de pixuri, dar rezultatul activitatii lor era acelasi care fusese de veacuri: comertul, achizi­tionarea si vanzarea unor obiecte pe care le fabricau alti oa meni. Era o lume care cucerise