The Negotiator. Negociatorul

ministrului sau la in­ceputul diminetii urmatoare. Nu mai putem nici sa?l retinem. Si, ca sa fiu sincer, nici nu cred ca ar trebui. Nu cred sa fi avut vreun amestec criminal in aceasta moarte.

— Da, dar dupa cate se pare, a cam facut?o de oaie, spuse Sir Harry.

Presiunea Downing Streetului de a gasi urme noi era tot mai intensa.

— Asa se pare, ii raspunse politistul. Dar daca criminalii acestia erau hota­rati sa omoare baiatul, si dupa cele intamplate asa se pare, puteau s?o faca oricand, inainte sau dupa primirea diamantelor, in pivnita, pe drum sau prin vreo mlastina pustie din Yorkshire. Si pe Quinn odata cu el. Este un mister de ce l?au lasat pe Quinn in viata si de ce l?au eliberat mai intai pe baiat ca sa?l omoa­re dupa aceea. Parca ar fi tinut cu tot dina­dinsul sa ajunga in situatia de a fi cei mai detestati si vanati oa­meni din lume.

— Foarte bine, suspina ministrul de interne. Noi nu mai avem nici un interes in domnul Quinn. Americanii tot il mai tin inca?

— Din punct de vedere tehnic, este oaspetele lor voluntar, ii raspunse Cra­mer, alegandu?si cu grija cuvintele.

— Pai, treaba lor, n?au decat sa?l lase sa plece in Spania cand poftesc.

In vreme ce ei sustineau aceasta conversatie, Sam Somerville facea demer­suri pe langa Kevin Brown. Collins si Seymour se aflau si ei de fata, in elegantul salon al conacului.

— Va rog sa intelegeti, insista ea, ca in aceste trei saptamani eu m?am apro­piat de el mai mult decat oricine. Daca ascunde ceva, orice, poate ca eu am sa reusesc sa scot de la el, domnule.

Brown parea nehotarat.

— Nu vad ce rau ar putea face, interveni Seymour.

Brown dadu din cap.

— E jos. Treizeci de minute.

In aceeasi dupa?amiaza, Sam Somerville lua cursa regulata de la Heathrow spre Washington, unde ateriza cu putin dupa lasarea intunericului.

***

La vremea cand Sam Somerville decola de la Heathrow, doctorul Barnard statea in laboratorul sau de la Fulham si se uita la o mica colectie de bucati de sfaramaturi intinse pe o bucata alba si aspra de hartie de pe masa. Era foarte obosit. De la apelul acela urgent pe care?l primise in ca­suta sa din Londra in zorii zilei trecute, nu facuse nici o pauza. Cea mai mare parte a activitatii sale ii obosise foarte mult ochii pentru ca se folosise de lupe si de microscoape. Dar daca se freca la ochi in dupa?amiaza aceea era mai mult din cauza sur­prinderii decat de istoveala.

Stia acum ce se intamplase, cum se intamplase si care fusese efectul. Petele de pe tesaturi si de pe piele isi dezvaluisera tai­nele in urma analizei chimice, dand la iveala componentele exacte al explozibilului; dimensiunile deteriorarii prin ardere sau impact ii aratasera ce cantitate fusese folosita, unde fusese am­plasat si cum fusese detonat. Mai existau si unele bucati lipsa, desigur. Unele n?aveau sa mai apara niciodata, evaporate, pier­dute pe vecie, incetand deja sa existe. Altele aveau sa se iveasca din chiar ramasitele trupului si doctorul Barnard fusese in lega­tura permanenta cu Ian Macdonald care mai lucra inca la Ox­ford. Recolta de la Oxford avea sa?i parvina in scurta vreme. Dar stia foarte bine la ce se uita chiar daca pentru un ochi ne­exersat nu erau decat un morman de fragmente minuscule.

Unele dintre acestea alcatuiau ramasitele unei baterii minia­turale, a carei sursa era identificata. Bucati de sarma de cupru, sursa. Si o masa de metal contorsionat, legat la ceea ce fusese candva un mic, dar foarte eficient, receptor de impuls. Nici urma de detonator. Era suta la suta sigur, dar voia sa fie doua sute. S?ar putea sa trebuiasca sa se intoarca la drumul acela si sa o ia din nou de la capat. Unul din asistenti isi vari capul pe usa.

— Doctorul Macdonald la telefon, de la Radcliffe.

Patologul lucrase si el incepand din dupa?amiaza precedenta, la o treaba care multora li se parea infioratoare, dar care pen­tru el era mult mai plina de fascinatie detectivista decat si?ar fi putut imagina cineva. Traia atat de mult pentru meserie, incat, in loc sa se limiteze la examinarea ramasitelor victimelor bom­belor, urmase cursurile si prelegerile asupra fabricarii bombelor si a metode­lor de dezamorsare a lor oferite de Fort Halstead unui auditoriu foarte restrins. Voia sa stie nu numai ca trebuia sa caute ceva, ci si ce era acest ceva si cum arata el.

Incepuse prin a studia cale de doua ceasuri fotografiile, inainte de a purcede la atingerea cadavrului. Apoi inlaturase cu mare atentie hainele, activitate pe care n?o incredintase nici unui asistent, ci o facuse chiar cu mana lui. Incepuse cu tenisii, apoi sosetele. Restul fusese extras cu ajutorul unor foarfeci fine. Fieca­re articol era pus intr?un sac si trimis direct lui Barnard la Londra. Recolta de haine ajunsese la Fulham la rasaritul soare­lui.

Dupa ce a fost dezbracat, cadavrul a fost radiografiat din cap pana in picioare. Macdonald studiase radiografiile timp de o ora, identificand patruzeci de particule neumane. Apoi tampo­nase cadavrul cu un praf lipicios care desprinsese o duzina de particule infinitezimale lipite de piele. Unele erau farame de iarba si de noroi; altele nu. O a doua masina a politiei ii adu­sese aceasta recolta cumplita doctorului Barnard la Fulham.

Ian Macdonald efectuase autopsia externa, dictand rezulta­tele intr?un magnetofon, cu o masurata cadenta scotiana. Ince­puse disectia doar inainte de mijirea zorilor. Prima sarcina era sa extirpeze din cadavru toate „tesuturile revelatorii'. Acestea se intamplau sa fie in intregime concentrate in partea de mijloc a trupului, care?si pierduse aproape tot interiorul, inclusiv ulti­mele doua coaste, pana la partea superioara a pelvisului. In in­teriorul materialului extirpat existau mici particule ramase din cei 20 cm ai partii inferioare a coloanei, care trecusera prin trup si peretele ventral pentru a ramane in partea din fata a pantalo­nilor.

Autopsia stabilirea cauzelor decesului nu prezenta nici o problema. Era lezarea masiva, produsa de explozibil, a coloa­nei si abdomenului. Pentru post? mor­temul complet era nevoie de mai mult. Doctorul Macdonald radiografie din nou materia­lul extirpat, in granule mult mai fine. Existau acolo lucruri, nein-doios, care sfidau penseta. Carnea si oasele extirpate fuse­sera in cele din urma „digerate' intr?o cultura de enzirne pentru a forma un bulion gros de tesut uman dizolvat, inclusiv oase. Centrifuga fusese cea care daduse la iveala ultima selec­tie, o un­cie finala de aschii de metal.

Cand aceasta uncie ajunse gata de examinare, doctorul Mac­donald alese bucata cea mai mare, cea pe care o zarise la cea de?a doua radiografiere incas­trata adanc intr?o bucata de os in­gropat in splina tanarului. O studie o bucata de vreme, incepu sa fluiere si dadu telefon la Fulham.