The Negotiator. Negociatorul

Barnard veni la aparat.

— Ian, ma bucur ca m?ai sunat. Mai ai ceva pentru mine?

— Da. Am aici ceva si trebuie sa te uiti si tu. Daca am dreptate, e ceva ce n?am mai vazut niciodata. Cred ca stiu ce este, dar nu?mi vine sa cred.

— Ia o masina de patrula. Trimite?mi?o imediat, ii spuse Barnard mohorat.

Peste doua ore, cei doi oameni vorbeau din nou. De data aceasta telefonase Barnard.

— Daca te gandeai la ce cred eu ca te gandeai, ai avut drep­tate, il anunta Barnard. Avem acum cele doua sute la suta.

— N?avea cum sa vina din alta parte? il intreba Macdonald.

— Nu. O chestie de?asta n?are cum sa ajunga in nici un caz in alte maini decat in cete ale fabricantului.

— Ei dracia dracului, exclama patologul fara sa ridice to­nul.

— Nici o vorba, colega, ii spuse Barnard. Ori o facem, ori murim, nu? O sa?i prezint raportul ministrului de interne la prima ora a diminetii. Poti sa faci si tu la fel?

Macdonald se uita la ceas. Treizeci si sase de ore de cand fu­sese sculat. Si mai avea inca douasprezece.

— Nu mai dormi. Barnard ucide somnul, parodie el din Macbeth. In regula, pe biroul lui la micul dejun.

In aceeasi seara ii preda cadavrul sau, mai bine zis, ambele parti ale aces­tuia reprezentantului parchetului. De dimineata, procurorul din Oxford avea sa deschida si sa amane ancheta ju­diciara, permitand eliberarea lui rudelor apropi­ate, in cazul de fata ambasadorului Fairweather in persoana, ca reprezentant al Presedintelui Cormack.

In vreme ce cei doi savanti britanici isi petreceau noaptea scriind rapoarte, Sam Somerville era primita, la cererea ei, de comitetul intrunit in Sala operativa din Aripa de vest. Facuse apel personal la directorul Biroului si, dupa ce?i telefo­nase vice­presedintelui Odell, acesta acceptase sa o aduca acolo.

La intrarea lui Sam, erau deja cu totii la locurile lor. Lipsea doar David Wein­traub, aflat la Tokio pentru convorbiri cu omologul sau japonez. Sam se sim­tea intimidata; oamenii aces­tia erau cei mai puternici din tara, oameni pe care ea ii vazuse doar la televizor sau prin ziare. Respira adanc, isi ridica fruntea si se indrepta spre celalalt capat al mesei. Vicepresedintele Odell ii facu semn sa ia loc.

— Asaza?te, tanara doamna.

— Intelegem ca vrei sa ne ceri sa?l lasam liber pe domnul Quinn, spuse pro­cu­rorul general Bill Walters. Putem insa sa te intrebam de ce?

Sam respira adanc.

— Domnilor, stiu ca s?ar putea ca unii sa?l banuiasca pe domnul Quinn ca a fost amestecat in moartea lui Simon Cor­mack. Va rog sa ma credeti. Am fost in strans contact cu el in apartamentul acela timp de trei saptamani si am convingerea ca a incercat foarte sincer sa?i asigure tanarului eliberarea, teafar si nevatamat.

— Atunci de ce a fugit? intreba Philip Kelly.

Nu?i placea ca agentii sai inferiori sa fie adusi sa?si prezinte personal pareri­le in fata comitetului.

— Pentru ca au existat doua scurgeri de informatii false in cele 48 de ore care i?au precedat plecarea. Pentru ca si?a petre­cut trei saptamani ca sa?i castige increderea animalului ala si a reusit. Pentru ca era convins ca Zack avea sa spele putina daca nu?ajungea la el singur si neinarmat, fara nici o umbra din par­tea autoritatilor britanice sau americane.

Nu?i scapa nimanui faptul ca „autoritati americane' se refe­rea la Kevin Brown. Kelly se incrunta.

— Ramane banuiala ca ar fi putut sa fie amestecat in vreun fel, spuse el. Nu stiu cum, dar trebuie verificat.

— N?avea cum, domnule, ii raspunse Sam. Daca s?ar fi pro­pus el singur ca negociator, poate. Dar alegerea s?a facut chiar aici. Mi?a spus ca nici n?a vrut sa vina. Si din momentul in care domnul Weintraub s?a dus la el in Spania, a fost permanent in compania cuiva douazeci si patru de ore pe zi. Fiecare cuvant pe care l?a comunicat rapitorilor l?ati ascultat si dumneavoas­tra.

— Nu si in cele 48 de ore dinainte de a?si face aparitia pe marginea unui drum, interveni Morton Stannard.

— Dar de ce sa faca un targ cu rapitorii tocmai in perioada aceasta? intreba Sam. Cu exceptia celui pentru inapoierea lui Simon Cormack?

— Pentru ca doua milioane reprezinta o gramada de bani pentru un om sarac, sugera Hubert Reed.

— Dar daca voia sa dispara cu diamantele, insista ea, am fi si acum in cautarea lui.

— Ei bine, interveni Odell pe neasteptate, s?a dus la rapitori singur si ne­inar­mat cu exceptia unui martipan nenorocit. Daca nu se cunostea deja cu ei, asta inseamna mare curaj.

— Si totusi, banuielile domnului Brown s?ar putea sa nu fie intru totul justi­ficate, spuse Jim Donaldson. Putea sa fi luat legatura si sa faca o intelegere cu ei.. Ei il omoara pe baiat, il lasa pe el in viata si iau pietrele. Mai tarziu se intal­nesc si?si im­part prada.

— Dar de ce? intreba Sam, cu mai mult curaj de data aceasta caci se parea ca vicepresedintele era de partea ei. Aveau diamantele. Puteau sa il omoare si pe el. Chiar daca n?au fa­cut?o, de ce sa imparta cu el? Dumneavoastra ati avea incredere?

N?avea nici unul nici de doi bani. Se asternu tacerea in timp ce reflectau.

— Daca i se permite sa plece, ce?are de gand sa faca? Sa se intoarca la via lui din Spania? intreba Reed.