The Negotiator. Negociatorul

— In apartament, spuse Quinn. Mi?am lasat lucrurile acolo.

— Si eu, zise Sam. Am plecat la Washington doar cu ce aveam pe mine.

Se indreptau spre nord pe soseaua Warwick.

— Ai mers prea departe, ii atrase atentia Quinn, care cu­nostea Londra tot atat de bine ca soferii de taxi. Ia?o la dreapta pe soseaua Cromwell, prima intersectie.

Semaforul era rosu. In fata lor mergea un Cadillac lung si negru, cu drape­lul fluturind al Statelor Unite. Pe bancheta din spate statea ambasadorul Fair­weather care se indrepta spre ae­roport, adancit in lectura unui raport. Isi ridica privirea in trea­cat la cei doi fara sa ii recunoasca si isi continua drumul.

Duncan McCrea mai era inca la resedinta, parca uitat in violenta ultimelor cateva zile. Il saluta pe Quinn ca un pui de la­brador reunit cu stapanul lui.

Mai devreme, ii raporta el, Lou Collins si?a trimis oamenii de serviciu sa faca curatenie. Nu erau dintre aceia care manuiesc carpele de praf, ci se ocupau de inlaturarea microfoanelor si a transmitatoarelor. Apartamentul se „arsese' din punctul de ve­dere al Companiei si nu mai aveau la ce sa?l foloseasca. McCrea primise instructiuni sa ramana, sa impacheteze lucru­rile, sa puna totul la loc si sa?i predea cheile proprietarului cand avea sa plece a doua zi de dimineata. Era tocmai pe punctul de a impacheta hainele lor cand sosisera Quinn si cu Sam.

— Pai, Duncan, ce mi?e aici, ce mi?e la hotel. Te deranjam daca ramanem si noi in aceasta ultima noapte?

— Oh, dar nu?i nici o problema. Va rog sa fiti oaspetii Agentiei. Imi pare tare rau, dar dimineata trebuie sa lasam totul liber.

— Pana dimineata e foarte bine, spuse Quinn. Era ispitit sa?l mangiie pe par cu un gest parintesc. Zambetul lui McCrea era de?a dreptul contagios. Trebuie sa fac o baie, sa ma barbie­resc, sa mananc si sa dorm zece ore.

McCrea pleca peste drum la domnul Patel si se intoarse cu doua sacose mari pline cu alimente. Le pregati friptura, cartofi prajiti cu salata si doua sticle de vin rosu. Quinn se simti miscat observand ca alesese un Rioja spaniol nu din Andaluzia, dar cel mai apropiat pe care il gasise.

Sam considera ca nu mai trebuia sa tina secret legatura ei cu Quinn. Veni in camera lui imediat dupa el si chiar daca McCrea i?ar fi auzit cum faceau dragoste, ce mai conta? Dupa a doua oara adormi pe burta, cu fata pe pieptul lui. Quinn o lua de gat si Sam murmura ceva in somn cand ii simti mana.

Dar, in ciuda oboselii, Quinn nu putea sa adoarma. Ramase intins pe spate, cu ochii in tavan, ca in atatea nopti precedente, reflectand. Era ceva la oamenii aceia din depozit, ceva care ii scapase. Isi aminti de?abia spre ziua. Omul din spatele lui, care tinea Skorpionul cu o lejeritate experimentata, nu cu atentia in­cordata a celui neobisnuit cu armele; echilibrat, relaxat, plin de aplomb, consti­ent ca putea oricand sa?si aduca mitraliera in po­ zitie de tragere, sa tinteasca si sa traga in aceeasi fractiune de secunda. Pozitia, atitudinea Quinn le mai zarise candva.

— Era soldat, sopti el in intuneric. Sam murmura „mmmm', dar isi continua somnul.

Altceva, ceva in timp ce trecea pe langa Volvo ca sa se urce in portbagaj, ii scapa in con­tinuare, dar pana la urma izbuti sa adoarma.

De dimineata, Sam se scula prima si se intoarse in camera ei ca sa se im­bra­ce. Chiar daca Duncan McCrea o vazuse iesind din camera lui Quinn, nu?i spuse nimic. Era prea preocupat ca oaspetele lui sa manance bine la micul dejun.

— Aseara... am uitat de oua, striga el si o tuli pe scari ca sa le cumpere de la un magazin de dupa colt care deschidea mai devreme.

Sam ii aduse lui Quinn micul dejun la pat. Acesta era pier­dut in ganduri. Sam se obisnuise de?acum cu reveriile lui si il lasa in pace. Lou Collins a trimis niste oameni de serviciu care n?au facut curat deloc, se gandi ea. Incaperile erau pline de pra­ful adunat in cele patru saptamani.

Pe Quinn praful nu?l interesa. Se uita la paianjenul din col­tul camerei. Cu multa migala, mica vietate isi tesu ultimele doua ochiuri ale panzei perfecte, verifica daca erau toate la locul lor si apoi se furisa in centru si ramase acolo la panda. Aceasta ultima miscare a paianjenului ii aduse lui Quinn in minte ceea ce?i scapase peste noapte.

Comitetul de la Casa Alba avea in fata rapoartele complete ale doctorilor Barnard si Macdonald. Erau adanciti cu totii in studierea celui scris de primul. Il terminara pe rand si se lasara pe spate.

— Ticalosii dracului, spuse Michael Odell cu patima.

Vor­bea in numele tuturor. Ambasadorul Fairweather statea in ca­pul mesei.

— Exista vreo posibilitate, intreba secretarul de stat Donaldson, ca savantii britanici sa se fi inselat? Asupra originii?

— Ei sustin ca nu, ii raspunse ambasadorul. Ne?au invitat sa trimitem acolo pe cine dorim noi ca sa verifice, dar sunt foarte buni. Tare mi?e teama ca au dreptate.

Asa cum spusese si Sir Harry Marriott, acul statea in coada, in rezumat. Toate componentele, pana la ultima, afirma docto­rul Barnard sustinut intru totul de colegii sai militari de la Fort Halstead sarmele de cupru, invelisul de plastic, semtexul, re­ceptorul de pulsatii, bateria, metalul si pielea cusuta erau de fabricatie sovietica.

Recunostea ca era posibil ca aceste articole, chiar daca fa­bricate in Uniunea Sovietica, sa cada in mainile unor persoane din afara URSS. Dar argumentul hotarator il reprezenta minidetul. Nu mai mari decat o agrafa de birou, aceste detonatoare mi­niaturale sunt folosite numai si numai in cadrul programului spatial sovietic de la Baikonur. Ele sunt utilizate pentru a per­mite schimbari infinitezimale de directie la navele cosmice Saliut si Soiuz, cand acestea sunt manevrate pentru a se cupla in spatiu.

— Dar n?are nici o noima, protesta Donaldson. De ce ei?

— Sunt o gramada de lucruri in toata harababura asta care n?au nici o noima, spuse Odell. Daca e adevarat, nu vad cum Quinn ar fi putut sa aiba cunostinta de asa ceva. Se pare ca l?au tras pe sfoara cu totul, ne?au tras pe toti.

— Problema e ce facem noi? intreba Reed de la Finante.