The Negotiator. Negociatorul

sase membri ai Cabinetului care constitu­iau baza comitetului ce incerca sa se ocupe de criza in locul lui. Cu patru dintre ei Odell, Reed, Danaldson si Walters era impreuna de foarte multa vreme.

Michael Odell se opri, intr?o incercare de a gasi ceva de spus, scutura din cap si se intoarse sa plece. Ploaia i se scurgea pe capul plecat, lipindu?i parul carunt de teasta.

Diplomatia atat de precisa a lui Jim Donaldson era si ea la fel de dezarmata de emotie; nici el nu putea decat sa se uite cu simpatie muta la prietenul sau, sa?i scuture mana uscata si moale si sa treaca mai departe.

Bill Walters, procurorul general, isi ascundea ce simtea in spatele unei atitudini oficiale. Murmura: „Domnule Presedinte, condoleantele mele. Regret, domnule.'

Morton Stannard, bancherul din New York stramutat la Pentagon era cel mai in varsta dintre ei. Mai participase la multe inmormantari, ale unor prieteni si colegi, dar nici una nu era ca cea de fata. Se pregatea sa spuna ceva conven­tional dar nu reusi decat sa ingaime: „Dumnezeule, imi pare atat de rau, John.'

Brad Johnson, universitarul de culoare, consilier pentru se­curitatea nationala, clatina doar din cap parca inspaimantat.

Hubert Reed de la Finante ii surprinse pe toti cei prezenti in apropierea familiei Cormack. Nu era un om demonstrativ, prea timid pentru manifestari deschise de afectiune, un celibatar care nu simtise niciodata nevoia unei neveste sau a unor copii. Dar se uita fix la John Cormack prin lentilele ude, ii intinse mana si apoi se intinse spontan sa?si imbratiseze prietenul vechi cu amandoua bratele. Parca surprins de propria sa impulsivitate, se intoarse si o porni grabit spre ceilalti care se urcau deja in masi­nile ce?i asteptau sa?i duca la aeroport.

Ploaia se linisti iar si doi barbati voinici incepura sa arunce lopeti de pa­mant umed in groapa. Se ispravise.

Quinn studie orarul feriboturilor care mergeau de la Dover la Ostende si descoperi ca il pierdusera deja pe ultimul din ziua aceea. Isi petrecura noaptea la un hotel linistit si a doua zi lu­ara trenul de dimineata de la Charing Cross.

Traversarea fu lipsita de peripetii si catre sfarsitul diminetii Quinn isi si in­chiriase un Ford albastru de dimensiuni mijlocii de la o agentie locala de inchiri­eri. Se indreptau acum spre ve­chiul port flamand care se ocupa de comertul de pe Schelde inca dinaintea lui Columb.

Belgia e strabatuta de un sistem foarte modern de autostrazi de prima clasa; distantele sunt scurte iar durata calatoriei si mai redusa. Quinn alese E.5 care iesea din Ostende pe la est, trecu pe la sud de Bruges si Ghent si o lua apoi spre nord?est pe E.3 care ducea drept in centrul Antwerpului, unde ajunse la timp pentru o masa de pranz ceva mai tarzie.

Europa era un teritoriu necunoscut pentru Sam; Quinn pa­rea familiarizat cu locurile pe unde mergea. Il auzise vorbind de cateva ori intr?o franceza fluenta si rapida in cele cateva ceasuri de cand intrasera in aceasta tara. Ceea ce nu stia insa era ca de fiecare data, inainte de a se lansa in aceasta limba, Quinn in­treba daca flamandul avea ceva impotriva francezei. De obicei, flamanzii vorbesc putin franceza, dar le place sa fie mai intai in­trebati. Doar cat sa stabileasca faptul ca nu sunt valoni.

Parcara masina, se instalara intr?un mic hotel de pe Italie Lei si mersera sa manance dupa colt, Ia unul din nenumaratele restaurante de pe ambele parti ale strazii De Keyser Lei.

— Ce cauti exact? intreba Sam in timp ce mancau.

— Un barbat, ii raspunse Quinn.

— Ce fel de barbat?

— O sa aflu cand o sa?l vad.

Dupa masa, Quinn se consulta in franceza cu un sofer de taxi si o luara din loc. Se opri la un magazin cu obiecte de arta, cumpara doua articole, achizitiona o harta a orasului de la un chiosc de pe trotuar si mai avu o parlamentare cu soferul. Sam auzi cuvintele Falcon Rui si apoi Schipperstraat. Soferul se ranji putin la ea in vreme ce Quinn ii platea cursa.

Falcon Rui se dovedi a fi o strada inclinata cu mai multe magazine de haine ieftine, printre altele. De la unul din ele Quinn cumpara o flanela de marinar, o pereche de pantofi de panza si niste cizme grosolane. Le indesa pe toate intr?un sac de panza si pornira spre Schipperstraat. Pe deasupra acoperisurilor, Sam vedea varfurile macaralelor uriase care indicau apropierea docurilor.

Quinn iesi de pe Falcon Rui si o lua pe un labirint de strazi inguste si pra­pa­dite care pareau sa alcatuiasca un intreg cartier de case vechi si saracacioase intre Falcon Rui si fluviul Schelde. Trecura pe langa niste oameni cu infatisare aspra care, dupa cum aratau, pareau sa fie marinari comerciali. In stanga lui Sam era o vitrina iluminata din sticla turnata. Arunca o privire inauntru. O tanara robusta, cu o pereche de chiloti stramti si un sutien pe ea, statea intr?un fotoliu.

— Iisuse, Quinn, asta?i cartierul felinarelor rosii, protesta ea.

— Stiu, ii raspunse el. Eu i?am cerut soferului sa ne aduca aici.

Quinn continua sa mearga, uitandu?se la firmele de deasupra magazinelor. In afara de barurile si vitrinele luminate in care stateau curvele facand semne imbietoare, alte magazine nu prea se vedeau. Dar gasi trei dintre acelea pe care le cauta, toate pe o raza de doua sute de metri.

— Specialisti in tatuaje? se interesa ea.

— Docuri, ii raspunse el cu simplitate. Docurile inseamna marinari; marina­rii inseamna tatuaje. Mai inseamna si baruri si fete si scursorile care traiesc de pe urma lor. O sa ne intoarcem diseara.

La ora stabilita, senatorul se ridica din sala Senatului si o porni spre tribu­na. A doua zi dupa inmormantarea lui Simon Cormack, ambele camere ale Con­gresului isi manifestara inca o data indignarea si repulsia fata de cele petrecute cu trei saptamani in urma pe drumul singuratic de tara din indepartata An­glie.

Rind pe rind, vorbitorii cerura sa se actioneze energic pentru a?i depista pe vinovati si a?i aduce in fata justitiei, cu orice pret. Presedintele pro?Cormack al Senatului batu cu ciocanelul.

— Senatorul cu primul mandat de Oklahoma are cuvantul.

Bennett Hapgood n?avea reputatia de bun vorbitor in cadrul Senatului. Sesiunea ar fi avut prea putini participanti daca nu ar fi fost vorba de problema la ordinea zilei. Nu isi inchipuia nimeni ca senatorul de Oklahoma ar mai fi avut prea multe de adaugat. Se inselau. Acesta incepu cu obisnuitele cuvinte de condoleante pentru