Luna e o doamna cruda

noastre organizatii, unde am convocat sedinta Cabinetului de urgenta, unde am pus la cale planul Revolutiei noastre. M-am strecurat la telefon, am lasat casca in jos si am tastat MYCROFTXXX.

Am primit un semnal de numar inexistent. Am mai incercat o data, acelasi semnal. Am ridicat casca si l-am intrebat pe Wolfgang, care era cel mai aproape de mine:

— Nu merg telefoanele?

— Depinde de zone, spuse el. Bombardamentul de ieri le-a cam dat peste cap. Daca vrei un numar interurban, suna centrala.

Ma si vedeam sunand la centrala si cerand un numar inexistent.

— Ce bombardament?

— N-ai auzit? A fost un bombardament concentrat asupra Complexului. Dar baietii lui Brody au doborat nava. Nu sunt pagube importante. Totul poate fi reparat.

Am renuntat sa mai telefonez, eram asteptat in alta parte. Nu stiam ce e de facut, dar Stu si Korsakov erau pregatiti sa actioneze. Lui Sheenie i-am spus sa redacteze stirile pentru Terra si pentru Luna. Eu m-am trezit anuntand o luna de doliu si douazeci si patru de ore de liniste in care sa ne ocupam doar de afacerile cele mai importante. Am dat ordin ca trupul profesorului sa fie inmormantat cu mare pompa. Tot ceea ce spuneam imi venea pe limba fara sa mai rationez, eram amortit, aveam un gol in loc de creier. Bine, reuniti Congresul, dupa cele douazeci si patru de ore. In Novylen? Bine.

Sheenie veni cu telegramele de pe Pamant. Wolfgang scrise ca din partea mea o nota care spunea ca, din cauza mortii profesorului, raspunsurile vor intarzia cu cel putin douazeci si patru de ore.

In sfarsit, am reusit sa plec cu Wyoh. Un paznic stilyagi ii tinu pe oameni departe de noi pana cand am ajuns la ecluza 13. Cum am sosit acasa, m-am furisat in atelier pe motiv ca trebuie sa-mi schimb bratele.

— Mike?

Nici un raspuns.

Am incercat sa tastez combinatia la telefonul casei, acelasi mesaj, numar inexistent. Nu stiam ce sa fac, m-am hotarat sa ma duc a doua zi la Complex. Trebuia sa vorbesc neaparat cu Mike. Acum ca profesorul murise, aveam nevoie de Mike ca de aer.

Dar n-am putut sa ma duc a doua zi. De la ultimul bombardament, se stricase metroul Trans-Crisium. Puteai sa ocolesti prin Torricelli si prin Novylen ca sa ajungi pana la urma in Hong Kong. Dar la Complex, care era chiar alaturi, ajungeai numai cu vagonetul. Nu am avut timp sa merg. Eu reprezentam „guvernul”.

Abia doua zile mai tarziu, m-am eliberat de griji. S-a hotarat ca Purtatorul de cuvant, care era Finn, sa urmeze la presedintie dupa profesor, iar eu am decis ca Wolfgang era solutia cea mai buna pentru postul de prim-ministru. Am hotarat asta cu totii si am devenit membru onorific al Congresului, nu mai participam la sesiuni.

In zilele acelea, se refacusera cateva retele telefonice si puteai suna la Complex. Am tastat MYCROFTXXX. Nimic. N-am mai rezistat si m-am dus pana acolo cu vagonetul. Ultimul kilometru l-am facut pe jos prin tunel, dar subsolul Complexului nu parea afectat.

Nici Mike nu parea atins.

Dar, cand i-am vorbit, nu mi-a raspuns.

N-a mai raspuns niciodata. Si au trecut multi ani de-atunci.

Poti introduce in el intrebari in limbaj Loglan si vei obtine raspunsuri tot in Loglan. Lucreaza foarte bine… ca un computer. Dar nu vrea sa vorbeasca. Sau nu poate.

Wyoh a incercat sa-l convinga. Dupa un timp s-a dat batuta. Apoi, am renuntat si eu.

Nu stiu cum s-a intamplat. La ultimul bombardament i-au fost atinse mai multe piese periferice — invadatorii avusesera intentia, sunt convins, sa ne distruga computerul balistic. Oare a cazut sub „numarul critic” care ii sustinea constiinta de sine? (Daca exista asa ceva. Tot timpul a fost doar o presupunere).

Sau descentralizarea s-a produs inainte ca ultimul bombardament sa-l „ucida”?

Nu stiu. Daca a fost o problema de numar critic, ei bine, asta s-a reparat de mult. Ar fi trebuit sa-si revina. De ce nu se trezeste?

Poate fi o masina atat de speriata si ranita, incat sa intre in catatonie si sa refuze sa raspunda? Ego-ul sa se ghemuiasca inauntrul ei, constient, dar refuzand sa mai riste? Nu, nu poate fi asta. Mike era curajos — la fel de cutezator si de voios cand era vorba de actiune ca si profesorul.

Au trecut anii. S-au produs schimbari. Mimi s-a retras de la conducerea familiei. Acum Mami este Anna, iar Mimi sta la video si viseaza. Slim a convins-o pe Hazel sa-si schimbe numele in Stone, au doi copii, iar ea a studiat ingineria. Au sosit medicamente noi, impotriva efectelor gravitatiei scazute si acum pamantenii pot sa stea pe Luna trei sau patru ani, si se pot duce acasa neschimbati. Medicamentele ne-au ajutat tot atat de mult si pe noi. Acum unii copii isi fac studiile pe Pamant. Constructia catapultei din Tibet a durat saptesprezece ani, si nu zece. Cea de pe Kilimanjaro s-a terminat mai repede.

O surpriza care era de asteptat. La timpul cuvenit, Stu a fost numit pentru cooptare in familia noastra de catre Lenore, nu de Wyoh. Nu era nici o diferenta, am votat cu totii „Da!” Cooptarea lui Stu nu a fost un lucru nou pentru familie, pentru ca eu si Wyoh am tot insistat pentru el in perioada cand amandoi ne zbateam sa ridicam un monument guvernului, un tun de alama pe un piedestal, in mijlocul Domului vechi, iar deasupra lui, un steag fluturand mandru in briza ventilatoarelor — fond negru instelat taiat de o dunga sinistra, rosie ca sangele, un tun de alama inzorzonat peste tot. Dedesubt, motto-ul nostru: „TANSTAAFL!” Acolo ne aniversam ziua de 4 iulie.

Totul pe lumea asta se plateste. Profesorul a stiut asta si a platit cu sufletul impacat.

Dar profesorul i-a subestimat pe palavragii, pentru ca ei n-au adoptat nici una din ideile lui. Cred ca exista un instinct primar al fiintelor umane de a face obligatoriu tot ceea ce nu este interzis. Profesorul fusese fascinat de posibilitatile modelarii unui viitor cu ajutorul unui computer mare, ultra-performant, dar a pierdut din vedere lucrurile mai aproape de casa. E adevarat, l-am sustinut! Dar acum stau si ma intreb, razmeritele pentru mancare sunt un pret prea mare de platit ca sa-i lasi pe oameni sa faca ce vor? N-am gasit raspunsul corect.

Nu stiu sa raspund la nici o intrebare.

As vrea sa-l intreb pe Mike.

Uneori, ma trezesc noaptea si mi se pare ca aud ca o soapta: „Man… prietenul meu cel mai bun” — dar cand spun „Mike?”, nu-mi raspunde. Oare se invarte pe undeva, cautand o aparatura de care sa se agate? Sau este ingropat in subsolul Complexului, incercand sa gaseasca drumul spre iesire? Memoriile lui speciale se afla toate acolo, undeva, asteptand sa fie chemate. Dar eu nu pot sa le regasesc, erau codate vocal.

O, Mike a murit, ca si profesorul, stiu asta. (Dar profesorul e oare mort de-adevaratelea?) Daca mai tastez o data si. spun: „Buna, Mike!” imi va raspunde oare: „Buna, Man! Ai mai auzit vreo gluma nostima in ultima vreme?” A trecut mult timp de cand n-am mai facut asta. Nu cred ca este mort de-a binelea, pentru ca nu s-a distrus nimic, ci e numai pierdut.

Bog, ma auzi? Poate fi un computer una din creaturile Tale?

S-au intamplat prea multe schimbari. Am sa ma duc la discutia de diseara si am sa introduc niste numere aleatoare.

Sau poate nu. De cand a inceput explorarea spatiului, operatiunea „Boom”, mai multi tineri au plecat pe Asteroizi. Am auzit ca sunt acolo cateva locuri frumoase, linistite, fara prea multa lume…

Pe onoarea mea, pot s-o iau de la capat, inca n-am implinit o suta de ani.

,

Notele

1

Adevarul lunar.