Luna e o doamna cruda

Am asteptat.

Echipa de cablare raporta ca o nava, care aparuse la intervale regulate timp de nouasprezece minute, nu mai aparuse din nou. Zece minute mai tarziu, au raportat ca inca o nava lipseste la apel.

Am ascultat mesajul si am asteptat.

Marea China, vorbind in numele puterilor cu drept de veto, accepta armistitiul si declara ca aveam cerul liber. Lenore izbucni in lacrimi de fericire si ii saruta pe cei care erau in preajma.

Dupa momentul emotionant — un barbat nu poate gandi cand este imbratisat de femei, mai ales daca cinci dintre ele nu-i sunt neveste — am revenit la realitate si am spus:

— Stu, vreau sa pleci de urgenta la Luna City. Alege-ti niste oameni. Nu femei, pentru ca aveti de mers pe suprafata ultimii kilometri ai traseului. Afla ce se intampla, dar mai intai pune-i sa indrepte un releu spre releul nostru si da-mi un telefon de cum termini.

— Am inteles, domnule.

L-am echipat pentru o calatorie grea — butelii suplimentare de aer, cort pentru cazuri de urgenta si tot felul de lucruri trebuincioase — cand am primit un mesaj de pe fata Lunii dinspre Pamant, care ma chema… pe frecventa pe care ascultam, pentru ca, de fapt, mesajul era transmis pe toate frecventele care emiteau de pe fata dinspre Pamant. Dar asta am aflat-o mai tarziu.

„Mesaj personal, profesorul catre Mannie -parola: Ziua Bastiliei si fratele lui Sherlock. Vino acasa imediat. Te asteapta vagonetul la noul vostru releu… Mesaj personal, profesorul catre Mannie…”

Si se repeta.

— Harry?

— Da, sefu'.

— Mesaj catre fata dinspre Pamant — inregistreaza si transmite cu viteza, pentru ca inca nu vreau sa ne detecteze. „Mesaj personal, Mannie catre profesor. Parola: tunul de alama. Sunt pe drum!” Cere-le sa confirme primirea mesajului — dar transmite doar o singura data.

29

Stu si Greg conduceau pe drumul de intoarcere, in timp ce eu, Wyoh si cu Lenore stateam inghesuiti pe platforma deschisa, legati cu niste curele ca sa nu cadem, pentru ca platforma era prea mica pentru noi toti. Aveam timp sa ma gandesc in voie. Nici una dintre fete nu avea costum radio si puteam sa conversam numai prin atingerea castilor — ciudat.

Abia dupa ce invinsesem, am inceput sa inteleg unele parti din planul profesorului, care nu-mi fusesera clare atunci cand le elaborase. Atacul asupra catapultei salvase furnicarele — speram sa fie asa. Acesta fusese planul, dar profesorul a fost tot timpul detasat si indiferent cand se referea la distrugerea catapultei. Desigur, mai aveam si o a doua catapulta, dar era departe si era greu de ajuns pana la ea. Ar fi luat niste ani buni sa sapam un nou sistem de metro pentru noua catapulta inconjurata de munti inalti. Ma gandesc ca e mai ieftin s-o reparam pe cea veche, sigur, daca se mai poate repara.

Oricum, in ambele cazuri se sista orice transport de cereale spre Terra, pana ce puneam pe picioare catapulta. Oricare dintre ele.

Si asta a urmarit profesorul! Desi niciodata nu a facut vreo aluzie cum ca planul lui se baza pe distrugerea vechii catapulte — asta era de fapt planul lui pe termen lung, nu doar victoria Revolutiei. S-ar putea sa nu recunoasca daca l-as intreba direct. Dar Mike mi-ar spune daca l-as lua tare: a fost sau nu asta unul din factorii de calculare a sanselor? Prezicerea revoltei pentru mancare si pentru celelalte, nu, Mike? Sunt convins ca Mike mi-ar spune adevarul.

Targul „tona pentru tona”, pe care profesorul il expusese pe Pamant, fusese un argument pentru o catapulta terestra. Dar, intre patru ochi, nu era entuziasmat de ea. Odata, pe cand ne aflam in America de Nord, imi spusese:, „Da, Manuel, sunt sigur c-o sa mearga. Dar, daca se va construi, va fi ceva temporar. A fost o vreme, acum doua secole, cand rufele murdare erau trimise din California in Hawaii — cu nave maritime, gandeste-te, care aduceau inapoi rufele curate. Erau imprejurari speciale. Daca vom vedea vreodata apa si ingrasaminte transportate pe Luna, iar apoi cereale cu destinatia Pamant, va fi de scurta durata. Viitorul Lunii consta in pozitia ei unica de a fi in varful unui flux gravitational deasupra unei planete bogate, in energia ei ieftina si in terenurile ei fertile. Daca noi, lunarii, vom fi destul de destepti in secolele care vor veni, ca sa ramanem un port liber, in afara unor aliante care mai mult ne-ar incurca decat ne-ar ajuta, atunci vom deveni rascrucea drumurilor a doua planete, a trei, a intregului sistem solar. Nu vom ramane toata viata fermieri”.

Eram asteptati la Statia de Est si abia am avut timp sa ne scoatem costumele de presiune — la fel ca la intoarcerea de pe Pamant — ca multimea, care urla de bucurie, ne ridica pe umeri. Chiar si pe fete, pentru ca Slim o intreba pe Lenore:

— Putem sa va ducem si pe voi?

— Da, de ce nu? raspunse Wyoh.

Iar stilyagii se batura pentru acest privilegiu.

Majoritatea erau in costume de presiune si am fost surprins sa vad cat de multi aveau arme. Nu erau armele noastre, ci erau capturate. Dar usurarea cea mai mare a fost cand am vazut ca L-City era intreg!

M-as fi descurcat mai bine fara procesiunea triumfala. Eram nerabdator sa ajung la un telefon si sa aflu de la Mike ce se intamplase — ce distrugeri aveam, cati morti, cat ne costase, de fapt, victoria asta.

Ne-au impins pe o platforma, unde erau profesorul si restul Cabinetului, personalitati ale orasului si altii, iar fetele s-au aruncat plangand de gatul profesorului, apoi el ma imbratisa cu putere si ma saruta pe amandoi obrajii, iar cineva imi indesa pe cap o sapca a libertatii. Am zarit-o in multime pe micuta Hazel si i-am trimis un sarut.

In cele din urma, multimea se linisti suficient pentru ca profesorul sa poata vorbi.

— Prieteni, spuse si astepta sa se faca liniste. Prieteni, repeta plin de insufletire. Iubiti camarazi. Ne vedem, in sfarsit, in libertate si ii avem printre noi pe eroii care au dus singuri ultima batalie pentru Luna noastra.

Multimea ne ovationa, iar profesorul astepta sa se faca din nou liniste. Imi dadeam seama ca era foarte obosit, ii tremurau mainile in timp ce se sprijinea de tribuna.

— As dori sa vorbeasca ei, pentru ca vreau sa auzim cu totii cum a fost. Dar, mai intai, am un mesaj fericit pentru voi. Marea China tocmai a anuntat ca incepe in Muntii Himalaya construirea unei catapulte uriase pentru ca transportul dinspre Terra spre Luna sa fie la fel de usor si ieftin cum este transportul de la noi spre Pamant.

Se opri pentru urale si apoi zise:

— Dar asta este un proiect de viitor. Ce zi fericita! In sfarsit, lumea intreaga recunoaste suveranitatea Lunii. Suntem liberi! Liberi! Lunari, v-ati castigat libertatea…

Se opri, parand surprins. Nu era speriat, ci nedumerit. Se inclina usor.

Dupa care, muri.

30

L-am dus intr-un magazin din spatele platformei. Medicii, pe care-i chemasem, nu mai puteau face nimic. Batrana lui inima, incordata de nenumarate ori, cedase. L-au scos afara prin spate, iar eu m-am luat dupa ei.

Stu ma apuca de brat.

— Domnule Prim-Ministru…

— Ei, si tu! Stu, pentru numele lui Bog, termina cu prostiile!

— Domnule Prim-Ministru, nu se lasa el, trebuie sa vorbiti multimii, sa-i trimiteti pe oameni acasa. Avem lucruri importante de facut, spuse el ferm.

Vorbea calm, dar ii curgeau lacrimi de durere.

M-am intors pe platforma, am confirmat ceea ce ei banuiau doar si le-am spus sa se duca acasa. Apoi, m- am dus in camera L de la hotelul Raffles, scena inceputului, unde dainuiau toate amintirile primelor zile ale noii