— La dracu'. Din partea Marii Chine n-a venit nimic?
— Nu, Mannie. Sunt doar comentarii de peste tot. Dar nimic din partea Marii Chine.
— Of!
M-am dus la usa.
— Greg! Hei, amice, vezi daca poti sa-l gasesti pe Greg Davis. Am nevoie de el.
Am inchis usa.
— Stu, nu putem sa evitam Marea China.
— Nu?
— Nu. Ar fi dragut daca Marea China ar nimici alianta impotriva noastra, ne-ar putea salva de la unele pierderi. Dar am ajuns prea departe aratandu-ne capabili sa-i lovim cand vrem si sa distrugem orice nava pe care o trimit impotriva noastra. Cel putin trag speranta ca am ars-o pe ultima si ca in total sunt opt nave distruse, din noua. Nu ajungem nicaieri daca ne aratam slabi, nu atat timp cat N. F. pretinde ca de fapt nu suntem slabi, ci terminati cu totul. Trebuie sa-i luam prin surprindere. Incepand cu Marea China, iar daca asta il face nefericit pe doctorul Chan, ii dam si o batista cu care sa-si stearga lacrimile. Daca continuam sa ne prefacem puternici, in timp ce N. F. o da inainte ca suntem zdrobiti, atunci in cele din urma trebuie sa existe o putere statala cu drept de veto care sa cedeze pana la urma. Daca nu e Marea China, va fi alta.
Stu se inclina fara sa se ridice.
— Foarte bine, domnule.
— Eu…
A intrat Greg.
— M-ai cautat, Mannie?
— Ce se aude cu transmitatorul pentru Pamant?
— Harry zice ca va fi gata pana maine. E un mecanism improvizat, dar daca bagi curent in el, merge.
— Avem curent. Iar daca el spune maine, asta e parerea lui. Vreau sa fie gata azi — sa zicem in sase ore. Am sa lucrez si eu sub comanda lui Harry. Wyoh, scumpo, vrei sa-mi aduci bratele? Vreau numarul 6 si 3, dar adu-l si pe numarul 5. Ramai cu mine, te rog, ca sa ma ajuti sa-mi schimb bratele. Stu, vreau sa scrii niste mesaje dure, eu iti dau ideea si tu le condimentezi. Greg, nu o sa trimitem stancile imediat. Una dintre cele pe care le avem deja in spatiu va lovi peste optsprezece-nouasprezece ore. Apoi, cand N. F. vor anunta ca toate stancile au cazut, iar amenintarea lunara a incetat… vom patrunde pe canalele lor de stiri si ii vom avertiza despre noul bombardament care va fi programat pe orbitele cele mai scurte, in mai putin de zece ore, asa ca te rog, Greg, verifica totul la catapulta, la aparatura nucleara si la aparatura de control. Cu acest ajutor suplimentar, totul trebuie sa mearga drept la tinta.
Wyoh se intoarse cu bratele. I-am cerut numarul 6 si apoi am zis:
— Greg, lasa-ma pe mine sa vorbesc cu Harry.
Sase ore mai tarziu, transmitatorul era pregatit sa emita pe Terra. Era o chestie urata, pe care o facusem distrugand aproape in intregime un prospector de rezonanta folosit in stadiile de inceput ale proiectului. Dar puteam trimite un semnal audio puternic pe frecventa radio. Textele scrise de Stu, cuprinzand avertismentele mele, au fost inregistrate, iar Harry era pregatit sa le emita — toti satelitii terestri puteau receptiona cu mare viteza — de saizeci de ori mai repede decat viteza normala — si nu doream ca transmitatorul nostru sa se incinga mai mult decat era necesar. Observarea vizuala imi confirmase temerile: in jurul Lunii, pe orbite, se invarteau doua nave.
I-am transmis Marii Chine ca principalele ei orase de pe coasta vor primi un cadou de pe Luna, cu tinta la zece kilometri in ocean — Pusan, Tsingtao, Shanghai, Saigon, Bangkok, Singapore, Djakarta, Darwin — in afara de vechiul Hong Kong, care va primi o lovitura chiar peste birourile N. F. din Extremul Orient si le-am spus sa evacueze toti oamenii departe de zona respectiva. Stu adaugase ca vorbind de oameni nu se referea la personalul N. F. Ei erau rugati sa ramana la birou.
India a primit avertismente asemanatoare cu privire la orasele maritime, dar i s-a comunicat ca birourile N. F. vor fi iertate inca o rotatie, din respect pentru monumentele culturale din Agra si pentru a se permite evacuarea oamenilor. (Aveam de gand sa mai aman lovitura cu inca o rotatie, din respect pentru profesor. Si apoi cu inca una, la nesfarsit. La naiba, isi construisera birourile langa cel mai impodobit si impunator mormant cladit vreodata, pe care profesorul il indragea ca pe ochii din cap).
Celorlalte natiuni le-am transmis sa nu faca nici o miscare, meciul continua in afara terenului lor. Dar sa nu se apropie de nici un sediu al N. F., pentru ca eram suparati si nici un, birou nu era in siguranta. Mai mult, era bine daca plecau din orasele care aveau cartiere generale ale N. F. — in afara conducatorilor si spionilor lor, care erau somati sa ramana pe loc.
Apoi am petrecut urmatoarele douazeci si patru de ore invatandu-l pe Junior sa arunce priviri prin radar cand cerul era liber sau cand credea el ca este liber. Atipeam cand puteam, iar Lenore era langa mine ca sa ma trezeasca la timp pentru urmatoarea lectie. Cand se terminara stancile lui Mike, am intrat cu totii in alerta, nerabdatori sa vedem prima piatra a lui Junior, care porni sus cu viteza. Am asteptat pana cand ne-am convins ca merge cum trebuie — dupa care am facut un anunt Terrei spunandu-i unde sa se uite dupa ea si cand sa o astepte, ca sa stie toata lumea ca pretentiile de victorie ale N. F. aveau aceeasi valoare ca baloanele de sapun — totul era prezentat in frazele cele mai literare, mai jignitoare si mai dispretuitoare ale lui Stu, spuse cu accentul lui plin de stil si eleganta.
Prima lovitura ar fi trebuit sa fie pentru Marea China, dar exista o zona din Directoratul Americii de Nord la care puteam ajunge cu bomba noastra — cea mai de pret bijuterie a lor, insulele Hawaii. Junior o plasa in triunghiul format de Maui, Molokai si Lanai. N-am facut eu programarea, Mike prevazuse totul. Apoi, repede, am mai trimis zece stanci la intervale scurte (a trebuit sa sarim peste un program, aparuse o nava pe cer) si i-am spus si Marii Chine cand si unde sa le astepte. Era vorba despre orasele maritime pe care le neglijasem cu o zi mai inainte.
Ajunsesem la a douasprezecea piatra, dar m-am gandit ca era mai sigur sa punem la bataie toata munitia decat s-o folosim cu economie si sa dam impresia ca suntem pe terminate. Am programat sapte stanci pentru orasele indiene de pe coasta, alegand noi tinte — iar Stu ii intreba suav pe pamanteni daca fusese evacuata Agra. Daca nu, spuneti-ne, va rog,
Egiptului i s-a spus sa-si ia navele din Canalul de Suez -era o cacealma, aveam o rezerva de cinci proiectile. Ultimele.
Apoi am asteptat.
Impact la Lahaina Road — tinta din Hawaii. Arata bine vazut prin amplificare. Mike putea fi mandru de Junior.
Am asteptat din nou.
Cu treizeci si sapte de minute inainte de impactul primei bombe pe coasta chineza, Marea China denunta actiunile Natiunilor Federative, ne recunoscu independenta si se oferi sa negocieze cerintele noastre — iar eu mi- am scrantit un deget tot apasand butoanele de deviere.
Apoi am tot apasat la butoane, cu tot degetul meu bolnav. India sarise si ea sa ne recunoasca, urmand China.
Ne recunoscu si Egiptul. Si alte natiuni au inceput sa bata la usa negocierilor.
Stu informa Terra ca am oprit bombardamentele, doar le-am oprit, nu le-am anulat. Si luati-va imediat navele de pe cerul nostru — ACUM! — si apoi putem sta de vorba. Daca nu pot ajunge acasa din lipsa de combustibil, atunci le lasam sa aterizeze la o distanta mai mare de cincizeci de kilometri de orice oras de pe harta si sa astepte ca sa li se accepte predarea. Dar eliberati-ne cerul,
Am intarziat acest ultimatum cateva minute pentru a permite unei nave sa treaca dincolo de orizont. Nu vroiam sa riscam — o singura racheta si s-ar fi ales praful de Luna.
Dar am asteptat.
Se intoarse echipa de cablare. Fusesera pana in Luna City si gasisera spartura, dar deasupra locului cu pricina erau mii de tone de piatra sfaramata care i-au impiedicat sa repare ceva. Au facut cum s-au priceput mai bine, s-au intors la suprafata, au ridicat un releu provizoriu si l-au orientat in directia in care credeau ca este Luna City. Lansasera rachete de semnalizare la intervale de zece minute, sperand ca vor fi vazute de cineva din oras, care va intelege si va indrepta un releu in directia respectiva. S-a stabilit vreo comunicatie?
Nu.
