Baley” in loc de „detectiv Baley”, ceea ce era, desigur, ceva.)
Asa cum se asteptase, Gruer refuza:
— Imi este imposibil din cauza unei intalniri de serviciu. Va trebui sa plec. Regret.
Baley se ridica. Politetea ar fi cerut sa-l conduca pe Gruer pana la usa, dar, pe de o parte, n-avea nici un chef sa se apropie de usa si de exteriorul neprotejat, iar pe de alta, nu prea stia unde se afla usa.
Ramase, sovaind, in picioare. Gruer zambi si dadu din cap.
— Ne vom revedea. Robotii dumitale cunosc combinatia, daca vrei sa vorbesti cu mine.
Si disparu.
Baley scoase un strigat de surpriza.
Gruer si scaunul pe care sezuse nu se mai aflau acolo! Peretele din spatele lui Gruer si podeaua de sub picioarele lui isi schimbasera brusc infatisarea.
Daneel observa calm:
— Nu se gasea fizic in aceasta camera. Era doar o imagine tridimensionala. Credeam ca stii. Doar aveti asa ceva si pe Pamant.
— Nu chiar asa, murmura Baley.
Pe Pamant o imagine tridimensionala era incadrata intr-un camp de forta cubic care stralucea pe fundal. Iar imaginea insasi nu era decat o licarire slaba. Pe Pamant n-ai putea confunda o imagine cu relitatea. Pe cand aici…
Iata de ce n-avea Gruer manusi. Si nu-i trebuiau nici filtre nazale.
— N-ai vrea sa mancam acum, colege Elijah? intreba Daneel.
Cina se dovedi un calvar nebanuit. Aparura mai multi roboti. Unul puse masa. Altul aduse mancarea.
— Cati sunt in toata casa, Daneel? intreba Baley.
— Vreo cincizeci, colege Elijah.
— Vor ramane aici in timp ce mancam? (Unul se retrasese intr-un colt, cu fata, pe care ochii luceau sticlos, intoarsa spre Baley).
— Asa se obisnuieste, raspunse Daneel, sa ramana unul pentru cazul cand ar fi nevoie de el. Daca nu vrei, ii poti ordona sa plece.
Baley dadu din umeri:
— Lasa-l sa stea.
In conditii normale Baley ar fi gasit, probabil, acea hrana foarte gustoasa. Acum insa o mesteca mecanic. Observa in treacat ca Daneel manca si el, cu un fel de eficienta calma. Mai tarziu, fireste, va goli punga de plastic in care se depunea acum hrana „mancata” de el. Intre timp, Daneel continua sa-si joace rolul.
— E noapte afara, Daneel?
— Da, raspunse robotul.
Baley se uita sumbru la pat. Era prea mare. Intregul dormitor era prea mare. Si n-avea paturi sub care sa te vari, ci numai cearceafuri. Cam subtire acoperamant!
Totul se dovedea dificil. Trecuse deja prin greaua incercare de a face dus, intr-o boxa aflata practic langa dormitor. Era, intr-un fel, o culme a luxului, dar, pe de alta parte, parea neigienica.
Spuse deodata:
— Cum se stinge lumina?
Tablia patului imprastia o lumina difuza. Poate pentru a inlesni vizionarea unei carti inainte de culcare, dar Baley n-avea chef de asa ceva.
— Se stinge imediat ce te bagi in pat si te pregatesti de culcare.
— Au grija robotii, nu?
— E sarcina lor.
— Dumenezeule! Dar ce fac solarienii
Fara urma de umor, Daneel raspunse:
— Te-ar fi frecat, daca ai fi vrut. Cat despre solarieni, fac ceea ce le place. Nici un robot nu-si executa sarcina daca i se ordona sa n-o faca, afara de cazul cand, fireste, indeplinirea ei este necesara pentru bunastarea omului.
— Ei, noapte buna, Daneel.
— Voi dormi in alta incapere, colege Elijah. Daca in timpul noptii ai nevoie de ceva…
— Stiu, au sa vina robotii.
— Pe noptiera e un buton de comanda. E de ajuns sa-l atingi. Voi veni si eu.
Baley nu putea sa adoarma. Se gandea mereu la casa in care se gasea, intr-un echilibru precar, la marginea lumii, cu spatiul gol pandindu-l afara ca un monstru.
Pe Pamant, apartamentul sau — placut, confortabil, intesat de lume — se afla la adapost, sub nenumarate alte apartamente. Erau zeci de Niveluri si mii de oameni intre el si marginea Pamantului.
Dar chiar si acolo, incerca sa rationeze, se gaseau oameni la ultimul Nivel, adica imediat langa exterior. Sigur ca da! Dar tocmai de aceea asemenea apartamente se inchiriau ieftin.
Se gandi apoi la Jessie, aflata acum la mii de ani-lumina.
Tare ar mai fi vrut sa se dea jos din pat, sa se imbrace si sa plece la ea. Gandurile incepeau sa i se incetoseze. Daca ar exista un tunel, un tunel frumos si sigur care sa ajunga, prin roca si metal solid, din Solaria pana pe Pamant, s-ar duce tot prin el…
S-ar duce inapoi pe Pamant, inapoi la Jessie, inapoi la confort si securitate…
Baley deschise ochii. Cu bratele intepenite se sprijini intr-un cot, abia dandu-si seama ce face.
Securitate! Omul asta, Hannis Gruer, era seful securitatii so-lariene. Asa spusese Daneel. Dar ce insemna „securitate”? Daca insemna acelasi lucru ca si pe Pamant, si fara indoiala ca asta insemna, acest Gruer raspundea de apararea Solariei impotriva invaziilor din afara si subversiunii dinauntru.
De ce il interesa pe Gruer crima? Oare pentru ca pe Solaria nu exista politie si serviciul de securitate era astfel cel mai indicat pentru a se ocupa de un omor?
Gruer paruse degajat fata de Baley, dar aruncase de mai multe ori priviri furise in directia lui Daneel.
Oare Gruer il suspecta pe Daneel? Baley insusi fusese instruit sa tina ochii bine deschisi si se prea putea ca si Daneel sa fi primit ordine asemanatoare.
Ar fi fost foarte natural ca Gruer sa se gandeasca la unele posibilitati de spionaj. Slujba sa il obliga sa aiba asemenea banuieli oridecateori era cazul. Si nu de Baley s-ar fi temut Gruer prea mult, de un pamantean, reprezentantul celei mai putin puternice lumi din Galaxie.
Daneel insa venea din Aurora, cea mai veche, mai mare si mai puternica dintre Lumile exterioare. Era cu totul altceva.
Gruer, isi aminti detectivul, nu-i adresase nici un cuvant lui Daneel.
La urma urmelor, de ce oare trebuia Daneel sa joace atat de perfect rolul unui om? Explicatia pe care si-o oferise Baley mai inainte, anume ca era o chestiune de vanitate a proiectantilor aurorani, ii paru ridicola. Acum devenea limpede ca in spatele acestui joc se ascundea ceva mult mai serios.
Un om se putea astepta sa se bucure de imunitate diplomatica, sa fie tratat cu o anumita curtoazie si amabilitate. Un robot, nu. Dar atunci de ce n-a trimis Aurora un om adevarat? De ce sa riste atat de mult cu o inselatorie? Raspunsul ii veni pe data lui Baley. Un om adevarat de pe Aurora, un spatian autentic, n-ar fi fost dispus sa colaboreze prea strans sau prea mult timp cu un pamantean.
Dar daca toate astea erau adevarate, de ce ar fi aceasta crima atat de importanta pentru solarieni incat sa-i determine sa permita venirea unui pamantean si a unui auroran pe planeta lor?
Baley se simtea ca prins intr-o cursa.
Prins pe Solaria de obligatiile misiunii sale. Prins de primejdia ce pandea Pamantul, prins intr-un mediu pe care de-abia il putea suporta, prins de o raspundere pe care n-o putea evita. Si, peste toate acestea, prins cumva in mijlocul unui conflict spatian a carei natura n-o putea intelege.
