Soarele gol

— Hai la el atunci, Daneel.

Hannis Gruer era plesuv de-a binelea. N-avea nici macar o coronita de par pe laturile capului. Era complet chel.

Baley inghiti in sec si incerca, politicos, sa nu se uite la capul lui Gruer, dar nu reusi. Pe Pamant spatienii erau acceptati asa cum ei insisi intelegeau sa se prezinte. Spatienii erau stapanii necontestati ai Galaxiei; erau inalti, cu pielea si parul avand reflexe de bronz, frumosi, masivi, imperturbabili, aristocratici.

Pe scurt, aratau exact ca R. Daneel Olivaw, posedand in plus si elementul uman.

Iar cei trimisi pe Pamant adesea chiar asa se si infatisau; poate ca erau special alesi in acest scop.

Dar iata aici un spatian care, dupa aspect, putea fi socotit pamantean. Era chel, si mai avea si nasul stramb. Nu prea mult desigur, dar la un spatian orice asimetrie era demna de remarcat.

— Buna ziua, spuse Baley. Imi pare rau daca v-am facut sa ne asteptati.

Politetea nu strica niciodata. Doar va trebui sa lucreze cu acesti oameni.

O clipa avu impulsul de a traversa camera (ce caraghios de mare!) ca sa-i intinda mana lui Gruer. Se retinu insa imediat. Unui spatian nu i-ar face placere un asemenea salut: o mana plina de microbi de pe Pamant.

Gruer, sedea cu o mina grava, cat mai departe cu putinta de Baley, cu mainile in niste maneci lungi si, probabil, cu filtre in nari, desi Baley nu le putea vedea.

Detectivului i se paru chiar ca Gruer se uita dezaprobator la Daneel, de parca ar spune: Ce spatian ciudat, sa stea atat de aproape de un pamantean!

Ceea ce ar insemna ca Gruer nu cunostea adevarul. Apoi Baley observa deodata ca Daneel statea la o oarecare distanta, mai departe decat de obicei.

Fireste! Daca s-ar apropia prea mult, Gruer ar putea banui ceva. Daneel era hotarat sa treaca drept om.

Gruer incepu sa vorbeasca pe un ton placut, prietenos, dar privirile i se tot abateau spre Daneel:

— Nu astept de mult. Bun venit pe Solaria, domnilor. V-ati instalat confortabil?

— Da, raspunse Baley. Foarte confortabil. Se intreba daca nu cumva protocolul cerea ca Daneel, ca „spatian”, sa vorbeasca in numele amandorura, dar respinse aceasta idee cu indignare. Dumnezeule! Doar pe el, Baley, il cerusera pentru ancheta, iar Daneel fusese cooptat pe urma. In aceste imprejurari detectivul n-ar fi admis sa fie vioara a doua nici macar pe langa un spatian autentic; cu un robot, chiar si unul ca Daneel, problema nici nu se mai punea.

Dar Daneel nu incerca sa treaca inaintea lui Baley si nici Gruer nu parea surprins sau nemultumit de aceasta. Ba chiar isi concentra imediat atentia asupra pamantului, parand ca uita de Daneel.

— Nu ti s-a comunicat nimic, detectiv Baley, in legatura cu crima pentru care au fost solicitate serviciile dumitale. Imi inchipui ca esti foarte curios sa afli despre ce este vorba. Gruer isi misca bratele, astfel incat isi scoase mainile din maneci si si le incrucisa in poala.

— Dar luati loc, domnilor.

Cei doi se asezara, iar Baley spuse:

— Da, suntem curiosi.

Detectivul observa ca Gruer n-avea mainile protejate de manusi.

— Intentionat am procedat astfel, detectiv Baley, continua acesta. Voiam sa ajungi aici pregatit pentru a aborda problema cu o minte neinfluentata. N-avem nevoie de idei preconcepute. Vei primi in curand un raport complet asupra amanuntelor crimei si asupra cercetarilor pe care le-am putut intreprinde. Ma tem, detectiv Baley, ca aceste cercetari iti vor parea ridicol de incomplete in raport cu experienta dumitalc. N-avem politie pe Solaria.

— Deloc? intreba Baley.

Gruer surase si ridica din umeri:

— N-avem delicte, intelegi? Populatia noastra este putin numeroasa si foarte rara. Nu se ivesc ocazii pentru delincventa si, ca atare, n-avem nevoie nici de politie.

— Inteleg. Si totusi, acum aveti un delict.

— Adevarat, dar c primul act de violenta comis in doua secole.

— Din pacate, insa, vad ca incepeti chiar cu un omor.

— Din pacate asa e. Si mai regretabil inca este faptul ca victima era un om a carui moarte constituie o mare pierdere. O victima foarte nepotrivita. Iar imprejurarile in care a fost comisa crima sunt deosebit de brutale.

— Presupun ca ucigasul este total necunoscut, observa Baley. (Altfel de ce ar mai fi adus un detectiv de pe Pamant?)

Gruer paru foarte stingherit. Se uita piezis Ia Daneel, care sedea nemiscat — o masinarie tacuta, avida de informatii. Baley stia ca robotul putea reproduce, integral, oricand in viitor, orice conversatie auzita. Era un magnetofon care umbla si vorbea ca un om.

Oare si Gruer stia aceasta? Oricum, se uitase la Daneel cu un fel de privire furisa.

— Nu, n-as putea spune ca e loial necunoscut. De fapt, exista o singura persoana care ar fi putut comite omorul.

— Nu cumva vreti sa spuneti ca exista o singura persoana care ar fi putut probabil comite omorul? Lui Baley nu-i placeau afirmatiile categorice, dupa cum nu-i placeau nici detectivii de fotoliu care, folosind logica, ajungeau prea repede la certitudini.

Gruer insa clatina din capu-i plesuv.

— Nu. O singura persoana. Nu poate fi altcineva. Absolut imposibil.

— Absolut?

— Te asigur.

— Atunci lucrurile sunt clare.

— Dimpotriva. Exista o problema. Nici persoana in cauza nu putea comite crima.

— Atunci n-a comis-o nimeni, conchise Baley calm.

— Si totusi a fost comisa. Rikaine Delmarre e mort.

Asta e ceva, se gandi Baley. Dumnezeule, asta e ceva. Am numele victimei.

Isi scoase carnetelul si nota numele cu solemnitate, parte din dorinta malitioasa de a arata ca, in fine, obtinuse un element faptic si parte pentru a nu lasa sa se vada prea clar ca avea langa el o masina de inregistrat care facea inutile orice insemnari.

— Cum se scrie numele victimei?

Gruer ii spuse.

— Ce profesie avea?

— Fetolog.

Baley nota cuvantul asa cum il auzise, fara a insista.

— Si cine ar putea sa-mi faca o relatare personala asupra imprejurarilor in care a fost comisa crima? Fara intermediar, daca se poate.

Gruer surase sardonic si din nou arunca o privire spre Daneel.

— Sotia lui, detectiv Baley.

— Sotia lui?

— Da. Se numeste Gladia. Gruer ii pronunta numele in trei silabe, cu accentul pe cea din mijloc.

— Copii? intreba Baley cu ochii atintiti asupra carnetelului. Neprimind nici un raspuns isi ridica privirea si repeta: Copii au?

Gruer insa isi pungise gura de parca ar fi gustat ceva acru. Parea scarbit. In cele din urma raspunse:

— Habar n-am.

— Poftim? intreba Baley.

Gruer se grabi sa adauge:

— Oricum, cred ca e mai bine sa amanam inceperea cercetarilor pe maine. Stiu ca ai avut o calatorie dificila, domnule Baley, ca esti obosit si ca, probabil, ti-e foame.

Baley, gata sa raspunda negativ, constata brusc ca gandul mancarii ii era deosebit de placut in acel moment. Intreba:

— N-ati vrea sa luati masa cu noi?

Dealtfel nu-si inchipuia ca Gruer va accepta o asemenea invitatie. (Si totusi ajunsese sa-i spuna „domnule