exista nori cenusii, care te apara de ce e mai rau in exterior. Si totusi, gandindu-se la suprafetele planetare, nu si le putea imagina altfel decat ca o revarsare de lumina, cu un soare inalt pe cer.
Privi inapoi, peste umar, numai atat cat sa poata zari stralucirea soarelui, si se intreba cat de departe e oare casa, pentru eventualitatea ca s-ar hotari sa se intoarca.
Gladia ii arata celalalt capat al bancii de piatra.
— E cam aproape de tine, nu? observa Baley.
Gladia isi intinse spre el mainile ei mici, cu palmele in sus.
— Incep sa ma obisnuiesc. Zau!
Detectivul se aseza cu fata spre ea, ca sa evite soarele.
Gladia se apleca spre apa si culese o floricica in forma de cupa, galbena pe dinafara si vargata cu alb pe dinauntru, dealtfel nu prea aratoasa.
— E o floare de aici, explica ea. Majoritatea celorlalte se trag de pe Pamant.
I-o intinse gingas lui Baley, cu apa picurand de pe lujerul rupt. Baley o lua tot atat de gingas.
— Ai ucis-o, spuse el.
— Nu e decat o floare. Mai sunt mii. Apoi brusc, inainte chiar ca el sa poata atinge cupa galbena, i-o smulse, fulgerandu-l cu privirea.
— Sau vrei sa spui ca daca am rupt o floare as putea ucide si un om?
Baley cauta s-o impace:
— N-am vrut sa spun nimic. Ma lasi s-o vad?
De fapt nu tinea s-o atinga. Floarea crescuse in pamant jilav si mai avea inca iz de mal. Oare cum puteau acesti oameni, foarte grijulii in contactele lor reciproce sau cu pamantenii, sa fie atat de nepasatori in privinta contactului cu pamantul murdar?
Lua totusi floarea, tinandu-i tulpina intre degetul mare si aratator, si se uita la ea. Caliciul era format din cateva foi subtiri si curbe de tesut vegetal, reunite in acelasi punct. In interior se vedea o umflatura alba, convexa, umeda si purtand niste perisori negriciosi care tremurau usor in bataia vantului.
— Ii simti mirosul? intreba Gladia.
De-abia atunci sesiza Baley mireasma ce se degaja din floare. Se apleca spre ea si o mirosi.
— Miroase ca un parfum de femeie.
Gladia batu din palme, amuzata.
— Pamantean, pamantean! Vrei de fapt sa spui ca parfumul miroase ca
Baley incuviinta dand din cap cu amaraciune. Incepea sa-l oboseasca statul afara. Umbrele se alungau si locul devenea sumbru. Totusi, era decis sa nu se dea batut. Voia sa indeparteze acei pereti de lumina cenusie care-i intunecau portretul. Era o atitudine donchisotesca, dar asa stateau lucrurile.
Gladia lua floarea de la Baley, care i-o inapoie fara regrete. Incet, solariana smulse petalele rand pe rand.
— Cred ca fiecare femeie are un miros aparte.
— Depinde de parfum, spuse Baley cu indiferenta.
— Imi inchipui ce inseamna sa fii atat de aproape incat sa-ti dai seama. Eu nu folosesc parfum deoarece nimeni nu sta vreodata aproape de mine. Doar acum, in mod exceptional. Dar tu cred ca mirosi adesea parfumuri, tot timpul. Pe Pamant sotia ta e mereu cu tine, nu-i asa? (Gladia era foarte concentrata asupra florii, incurcandu- se in timp ce o desfacea in bucati.)
— Nu e mereu cu mine. Nu tot timpul.
— Dar cea mai mare parte a timpului. Si oricand doresti sa…
Baley o intrerupse:
— De ce crezi ca incerca Leebig atat de asiduu sa te invete robotica?
Din floare nu mai ramasese decat lujerul si umflatura din interior. Gladia o rasuci intre degete si o arunca in apa, unde mai pluti cateva clipe.
— Cred ca voia sa fiu asistenta lui.
— Ti-a spus el asa ceva?
— Spre sfarsit, Elijah. Presupun ca devenise nerabdator. In orice caz, m-a intrebat daca nu mi-ar placea sa lucrez in domeniul roboticii. I-am raspuns, fireste, ca pentru mine ar fi cel mai plicticos lucru din lume. S-a suparat rau.
— Si dupa aceea nu s-a mai plimbat cu tine.
— Ai dreptate… Se prea poate ca tocmai asta sa fi fost cauza. Dar, zau, ce puteam sa-i raspund?
— Despre certurile tale cu doctorul Delmarre ii vorbisei mai inainte, nu?
Femeia isi inclesta brusc pumnii, cu corpul teapan in pozitia in care se afla si cu capul inclinat putin inainte lateral.
— Ce certuri? intreaba ea cu voce nefiresc de inalta.
— Certurile pe care le aveai cu sotul tau. Presupun ca-l urai.
Gladia il privi furioasa. Fata i se crispase si sangele ii fugise din obraji.
— Cine ti-a spus asta? Jothan?
— Da, Leebig mi-a spus. Si cred ca e adevarat.
Gladia era profund tulburata.
— Tot mai incerci sa dovedesti ca eu l-am ucis. Te credeam prieten si cand colo esti doar un… doar un politai!
Spunand acestea il ameninta cu pumnii. Baley astepta.
— Stii doar ca nu ma poti atinge.
Femeia isi lasa mainile sa-i cada si izbucni intr-un plans tacut, intorcandu-si fata intr-o parte.
Baley isi inclina capul si inchise ochii, evitand umbrele lungi care-l nelinisteau.
— Doctorul Delmarre nu era un om prea tandru, nu-i asa?
— Era foarte ocupat, raspunse femeia, cu glas gatuit.
— Dar tu
— Nu ma pot impiedica. Stiu ca e dezgustator, dar n-am ce face. E dezgustator chiar si numai sa vorbim despre asta.
— Dar cu doctorul Leebig ai vorbit, nu?
— N-am avut incotro, si cum Jothan era la indemana si nu parea sa-l deranjeze, am vorbit ca sa-mi usurez sufletul.
— Asta era motivul pentru care te certai cu sotul tau? Fiindca el era rece si lipsit de tandrete, ceea ce tie-ti displacea?
— Uneori il uram, recunoscu Gladia, ridicand, neajutorata, din umeri. Era un bun solarian, dar noi nu fuseseram planificati sa avem co… Si din nou izbucni in lacrimi.
Baley astepta, rabdator. Simtea el insusi un gol in stomac, iar aerul deschis il apasa puternic. Cand femeia se mai linisti, o intreba, cat mai gingas cu putinta:
— Tu l-ai ucis, Gladia?
— N-nu. Apoi deodata, de parca orice rezistenta interioara ar fi cedat, adauga: Nu ti-am spus inca totul.
— Atunci, te rog, spune-mi acum.
— Tocmai ne certam cand a murit. Vechea noastra cearta. Tipam la el, dar el nu tipa la mine niciodata. Ba uneori nu spunea nimic, ceea ce ma enerva si mai rau. Eram tare, tare furioasa. Dupa asta nu-mi mai amintesc nimic.
— La naiba! Baley sovai putin, privind tinta la piatra cenusie a bancii. Cum adica nu-ti mai amintesti?
— Vreau sa spun ca el zacea mort, eu tipam si au venit robotii…
— L-ai omorat tu?
— Nu-mi amintesc, Elijah, si mi-as aminti daca as fi facut-o, nu-i asa? Numai ca nu-mi amintesc nimic altceva. Si mi-a fost frica. Ajuta-ma, Elijah!
— Nu te teme, Gladia. Am sa te ajut. Mintea naucita a detectivului se fixase asupra armei cu care s-a savarsit crima. Ce se intamplase cu ea? Desigur, fusese luata de-acolo. Atunci, insa, numai ucigasul putuse face asta. Gladia fusese gasita la fata locului imediat dupa crima, asa ca ea n-o putuse indeparta. Altcineva era deci asasinul. Indiferent de parerea unanima a solarienilor, trebuia sa fi fost altcineva.
