Soarele gol

imaginii aparu, lucind, mica pata violeta. Totusi, adauga femeia, n-o pot termina astfel. Si indata rasari, inchizand totul, un cub gol, mat, de culoare cenusie. Lumina din interior continua sa se vada, dar mai vaga, intemnitata cumva.

Baley simti o unda de tristete, de parca el insusi ar fi fost inchis in ceva care-l tinea departe de un lucru dorit.

— Si asta ce reprezinta? intreba el.

— Pai, peretii din jurul tau. Asta te caracterizeaza cel mai mult, felul in care nu poti iesi afara, felul in care trebuie sa stai inauntru. Aici esti inauntru. Nu intelegi?

Baley intelegea si nu prea era de acord.

— Dar peretii nu sunt permanenti, observa el. Azi am iesit afara.

— Ai iesit? Si te-a deranjat?

Nu rezista sa nu-i riposteze:

— Cam tot atat cat te deranjeaza pe tine faptul ca ma vezi. Nu-ti place, dar poti face fata.

Gladia il privi, gandindu-se la ceva.

— Vrei sa mergi afara acum? Sa ne plimbam impreuna?

Baley voi sa spuna: Dumnezeule, nu!, dar Gladia continua:

— Nu m-am mai plimbat niciodata cu cineva asa, vazandu-ne. Este inca zi si vremea e frumoasa.

Baley isi privi portretul abstractionist si intreba:

— Daca merg, accepti sa scoti cenusiul?

— Sa vedem cum te porti, raspunse Gladia zambind.

Iesira din incapere, lasand acolo constructia de lumina, care tinea sufletul lui Baley intemnitat in cenusiul Oraselor.

Detectivul se infiora usor. Simtea aerul rece deplasandu-se pe langa trupul lui.

— Ti-e frig? intreba Gladia.

— Nu era asa mai devreme.

— E spre seara acum, dar nu e chiar frig. Vrei sa imbraci ceva? Pot chema imediat un robot sa-ti aduca o haina.

— Nu, nu e nevoie.

Paseau pe o poteca ingusta, pavata.

— Pe aici te plimbai cu doctorul Leebig? intreba Baley.

— O, nu! Ne plimbam departe, pe camp, unde nu vezi decat ici-colo cate un robot lucrand si poti auzi zgomotele animalelor. Sa ramanem totusi pe langa casa, pentru orice eventualitate.

— Ce eventualitate?

— Pai, pentru eventualitatea ca ai vrea sa intri.

— Sau ca incepe sa te deranjeze vazutul?

— Mie nu-mi pasa, raspunse Gladia, afectand indiferenta.

Deasupra se auzea fosnetul frunzelor — o masa verde si galbena. Aerul era strapuns de strigate ascutite si bazaituri stridente. Existau, de asemenea, umbre.

Baley era mai ales constient de umbre. Una dintre ele ii statea intinsa in fata, o forma omeneasca ce se misca odata cu el, imitandu-l intr-un fel de pantomima hidoasa. Baley auzise despre umbre, fireste; stia chiar si ce sunt, dar in lumina indirecta, difuza, a Oraselor nu-si daduse niciodata seama de ele.

In spatele lui, desigur, stralucea soarele solarian. Avu grija sa nu se uite la el, dar stia ca e acolo.

Spatiul era intins si nepopulat; totusi, il atragea.

Se inchipui pe sine insusi pasind pe suprafata unei lumi cu mii de mile si ani-lumina de spatiu in jur.

De ce oare se simtea atras de aceasta imagine a singuratatii? Doar nu-i placea singuratatea. Iubea Pamantul, iubea caldura si aglomeratia umana a Oraselor.

Incerca sa-si aminteasca, dar nu reusi. Incerca sa-si imagineze New York-ul, cu toata galagia si inghesuiala lui, dar constata ca era constient numai de linistea racoroasa a atmosferei solariene.

Fara sa-si dea prea bine seama, Baley se apropie tot mai mult de Gladia, ajungand cam la un metru de ea. De-abia atunci sesiza surprinderea de pe fata ei.

— Te rog sa ma ierti, spuse el in graba, retragandu-se.

— Nu face nimic, ingaima Gladia. Nu vrei s-o luam pe-aici? Sunt niste flori care au sa-ti placa.

Mergand in directia aratata ramaneau cu spatele la soare, astfel ca detectivul o urma in tacere.

— Mai tarziu in cursul anului o sa fie minunat. Cand se incalzeste vremea pot cobori pana la lac ca sa inot, sau pot alerga pe camp cat ma tin picioarele, pana ce sunt bucuroasa sa ma intind pe jos si sa zac nemiscata.

Spunand aceste cuvinte isi examina imbracamintea.

— Dar astea nu sunt haine pentru asa ceva. Imbracata astfel, trebuie sa merg. Linistit, intelegi?

— Si cum ai prefera sa te imbraci? intreba Baley.

— O, cel mult in bluza si sort! exclama Gladia, ridicandu-si bratele de parca ar fi gustat deja in imaginatie acel sentiment de libertate. Uneori chiar mai putin. Doar sandale, ca sa pot simti aerul pe fiecare centimetru de piele… O, imi pare rau, vad ca te-am socat…

— Nu, nu face nimic, o asigura Baley. Asa erai imbracata cand te plimbai cu doctorul Leebig?

— Depindea de vreme. Uneori eram imbracata foarte sumar, dar stii, era doar o vizionare. Intelegi asta, sper.

— Inteleg. Si doctorul Leebig? Se imbraca si el sumar?

— Jothan sa se imbrace sumar? Gladia surase sarcastic. O, nu! E intotdeauna foarte solemn. Se stramba, luand o mina de pretinsa gravitate, si-si lasa in jos o pleoapa, prinzand perfect trasaturile caracteristice ale roboticianului si obligandu-l pe Baley sa scoata un mormait apreciativ.

— Si iata cum vorbeste, continua solariana: „Draga Gladia, tinand seama de efectul unui potential de prim ordin asupra fluxului de pozitroni… ”

— Asa iti vorbea? Despre robotica?

— Aproape intotdeauna. A, stii, lua lucrurile foarte in serios … Incerca mereu sa ma instruiasca. Nu abandona niciodata.

— Si ai invatat ceva?

— Absolut nimic! Nimic! Toate sunt pentru mine o adevarata babilonie. Uneori se enerva, dar cand incepea sa ma dojeneasca saream in apa, daca ma aflam langa lac, si-l stropeam.

— Il stropeai? Credeam ca va vizionati.

Femeia rase.

— Halal pamantean! Stropeam spre locul unde se afla el, in camera sau pe domeniul lui. Apa nu-l putea atinge, dar el tot se ferea. Priveste aici!

Baley privi. Ocolisera un petec de padure si intrau acum intr-o poienita cu un bazin ornamental in mijloc. Mai multe alei pietruite traversau poiana, fragmentand-o. Pretutindeni se vedeau flori, foarte multe, in straturi ordonate. Baley le cunostea din filmocarti.

Intr-un fel florile semanau cu figurile luminoase pe care le crea Gladia si detectivul isi spuse ca, probabil, solariana Ie crea peacestea tocmai in spiritul florilor. Atinse una cu grija, apoi se uita in jur. Predominau cele rosii si galbene.

Intorcandu-se ca sa dea un ocol cu privirea, Baley zari soarele si spuse, tulburat:

— Ce jos e, langa orizont!

— Este aproape seara, raspunse Gladia. (Alergase spre bazin si acum sedea pe o banca de piatra la marginea lui). Vino incoace! ii striga ea, facandu-i semn cu mana. Poti sta in picioare daca nu vrei sa te asezi pe piatra.

Baley inainta incet.

— Coboara atat de jos in fiecare zi? intreba el si imediat ii paru rau. Daca planeta se roteste, evident ca si soarele e jos, langa orizont, in fiecare dimineata si seara. Numai la amiaza e inalt pe cer.

Dar recunoasterea acestui fapt nu putea schimba o imagine formata timp de atatia ani. Stia de existenta noptii; o cunoscuse chiar direct, cu intreaga masa a planetei interpusa intre om si soare, adapostindu-l. Stia ca