— Niciodata?
— Sa vezi… Exista totdeauna cateva filme obscene de vizionat, stii, si uneori, din pura curiozitate… Dar e dezgustator, zau!
— Chiar asa?
Gladia se insufleti brusc.
— Pamantul, insa, e total diferit. Foarte multa lume. Cand circuli, Elijah, cred ca te poti chiar atinge de altii. Accidental, vreau sa zic…
Baley avu un suras vag.
— Uneori ii mai si trantesti pe jos, accidental.
Isi aminti de aglomeratia de pe soselele rulante, de lumea care se inghesuia, trecand de pe o banda pe alta si, o clipa, simti din plin dorul de casa.
— Nu e nevoie sa stai asa departe, spuse Gladia.
— Nu te deranjeaza daca vin mai aproape?
— Cred ca nu. Am sa-ti spun cand e cazul sa te opresti.
Baley inainta cativa pasi. Gladia il urmarea cu ochii larg deschisi. Deodata intreba:
— N-ai vrea sa vezi cateva din energopicturile mele?
Detectivul se afla acum la doi metri de ea. Se opri si o privi. Parea mica si fragila. Incerca sa si-o inchipuie cu ceva in mana (cu ce oare?), lovindu-si furios barbatul in cap. Incerca sa si-o inchipuie innebunita de furie, impinsa la crima de ura si manie.
Trebuia, totusi, sa admita ca faptul era posibil. Chiar si o femeie de cincizeci de kilograme putea zdrobi o teasta daca isi iesea din fire si avea la indemana un obiect potrivit. Iar Baley cunoscuse, pe Pamant, fireste, criminale care, cand erau calme, pareau niste mielusei.
— Ce sunt aceste energopicturi, Gladia? intreba el.
— O forma de arta, raspunse Gladia.
Baley isi aminti cele spuse de Leebig cu privire la arta Gladiei. Dadu apoi din cap:
— Da, as vrea sa le vad.
— Vino dupa mine, atunci.
Detectivul o urma, mentinand cu grija distanta de doi metri dintre ei. De fapt nu era nici o treime din cea impusa de Klorissa.
Intrara intr-o incapere foarte luminoasa. Lumina izbucnea din fiecare coltisor, in tot felul de culori.
Gladia arata multumita; vadea un sentiment de proprietate. Isi ridica ochii spre Baley, anticipand reactia lui.
Aceasta reactie corespundea, probabil, asteptarilor ei, desi detectivul nu rosti nici un cuvant. Dadu incet ocol cu privirea, incercand sa inteleaga ceea ce vedea, caci totul era exclusiv lumina, fara nici un obiect material.
Forme luminoase stateau cuprinse intr-un fel de piedestale. Constituiau o geometrie vie, linii si curbe de culoare, imbinate intr-un intreg complex, dar pastrandu-si identitatile proprii. Printre ele nu existau macar doua cat de vag asemanatoare.
Cautand cuvintele cele mai potrivite, Baley spuse:
— Si au, oare, vreun inteles anume?
Gladia rase cu vocea ei placuta, de contraalto.
— Au intelesul pe care vrei sa li-l dai. Sunt pur si simplu forme luminoase ce-ti pot da un sentiment de iritare, sau de fericire, sau de curiozitate, sau orice alt sentiment incercat de
— Chiar vrei? M-ar interesa foarte mult.
— Perfect, spuse Gladia si se indrepta cu pasi repezi spre o forma luminoasa aflata intr-un colt al incaperii. Trecuse foarte aproape de el, dar nu parea sa fi observat aceasta. Atinse apoi ceva la piedestal si forma luminoasa, ca si nimbul de deasupra ei, se stinse instantaneu.
Surprins, Baley spuse:
— De ce faci asta?
— Nu-i nimic. Tot ma plictisisem de ea. Am sa le estompez si pe celelalte, ca sa nu-mi distraga atentia.
Spunand aceasta, deschise un panou de pe perete si manui un resort. Culorile se atenuara imediat, ramanand abia vizibile.
— N-ai un robot care sa faca asta? intreba Baley. Sa inchida contactele?
— Liniste, acum, spuse ea nerabdatoare. Nu tin roboti aici. Aici sunt numai
Spunand aceasta, deschise un panou de pe perete si manui un resort. Culorile se atenuara imediat, ramanand abia vizibile.
— N-ai un robot care sa faca asta? intreba Baley. Sa inchida contactele?
— Liniste, acum, spuse ea nerabdatoare. Nu tin roboti aici. Aici sunt numai
Nu se uita la piedestal, dar tinea degetele asezate usor pe suprafata lui neteda. Toate cele zece degete erau curbate, sub tensiune, asteptand.
Apoi misca un deget, descriind cu el o curba domola. Se ivi o fasie luminoasa, de un galben intens, care se deplasa oblic in spatiul de deasupra. Degetul Gladiei se misca imperceptibil inapoi si lumina scazu putin in intensitate.
Solariana o privi o clipa.
— Cred ca e bine. Un fel de forta fara greutate.
— Dumnezeule! exclama Baley.
— Te supara? Gladia isi ridica degetele si bara oblica de lumina ramase pe loc, solitara.
— Nu, deloc. Dar ce inseamna? Cum faci asta?
— E greu de explicat, raspunse Gladia, privind ganditoare la piedestal. Mai ales ca nici eu nu inteleg prea bine… E un fel de iluzie optica, asa mi s-a spus. Cream campuri de forta cu niveluri diferite de energie. Sunt, de fapt, proiectii de hiperspatiu si n-au proprietatile spatiului obisnuit. In functie de nivelul de energie, ochiul omenesc vede lumini de diferite culori. Formele si nuantele sunt comandate prin caldura degetelor mele in contact cu anumite puncte de pe piedestal. In fiecare piedestal se afla tot felul de dispozitive.
— Vrei sa spui ca daca mi-as pune degetul aici… Detectivul inainta si Gladia ii facu loc. Sovaind, Baley puse degetul pe piedestal si simti o usoara pulsatie.
— Asa! Acum misca-ti degetul, il incuraja Gladia.
Baley se conforma si vazu o dara neregulata de lumina cenusie tasnind in sus si umbrind-o pe cea galbena. Se grabi sa-si retraga degetul. Gladia chicoti, dar imediat lua o poza pocaita.
— N-ar trebui sa rad. E intr-adevar un lucru foarte greu de facut, chiar si pentru cei care exerseaza mult.
Apoi isi misca mana repede (Baley nici n-o putu urmari) si monstruozitatea creata de el disparu, lasand din nou libera lumina cea galbena.
— Cum ai invatat sa faci asa ceva? intreba detectivul.
— Am tot incercat. E o noua forma de arta, stii, si suntem doar cativa care intr-adevar ne pricepem…
— Iar tu te pricepi cel mai bine, spuse Baley morocanos. Pe Solaria fiecare este sau singurul, sau cel mai bun, sau amandoua.
— N-ai de ce sa fii ironic. Am si expus niste piedestale. Am avut expozitii. Si femeia isi impinse barbia inainte intr-un evident gest de mandrie. Dar sa continuam portretul, spuse ea, miscandu-si din nou degetele si facand sa apara cateva curbe in forma luminoasa. Totul era in unghiuri ascutite, culoarea dominanta fiind cea albastra. Asta reprezinta, cumva, Pamantul, comenta Gladia, muscandu-si usor buza de jos. Intotdeauna mi l-am inchipuit albastru. Cu toti oamenii de acolo si cu acest vazut permanent. Vizionatul este mai roz. Tu ce parere ai?
— La naiba! Nu-mi pot imagina lucrurile in chip de culori.
— Nu poti? intreba ea, absenta. Spui din cand in cand „Dumnezeule”. Asta-mi sugereaza un soi de pata violeta. O mica pata cu forme ascutite, din cauza felului raspicat cum pronunti cuvantul, asa… Si langa centrul
