Soarele gol

— Gladia insasi. Va plimbati impreuna.

— Zau? Eram doar vecini si intre vecini se obisnuieste. Parea o fiinta placuta, simpatica.

— O agreai, deci?

Leebig dadu din umeri.

— Era odihnitor sa stai de vorba cu ea.

— Si despre ce ii vorbeai?

— Despre robotica, raspunse Leebig cu o nota de surpriza in glas, de parca s-ar fi mirat de intrebare.

— Vorbea si ca despre robotica?

— Nu stia nimic in domeniul asta. O ignoranta! Dar ma asculta. Si are un fel de ocupatie, cu campuri de forta. Numeste asta energocoloristica. Nu-mi prea placea, insa ascultam.

— Totul fara prezenta personala?

Leebig paru revoltat si nici nu raspunse.

Baley incerca din nou:

— Te simteai atras de ea?

— Ce?!?

— O gaseai atragatoare? Din punct de vedere fizic?

Leebig isi ridica pleoapa lasata si spuse, cu buzele tremurandu-i:

— Bruta infecta, mormai el.

— Sa ma exprim altfel, atunci. Cand ai incetat s-o mai gasesti pe Gladia simpatica? Chiar dumneata ai folosit cuvantul, iti amintesti.

— Ce vrei sa spui?

— Ai afirmat ca e o fiinta simpatica. Acum crezi ca l-a ucis pe barbatul ei. Nu asa se manifesta fiintele simpatice.

— M-am inselat in privinta ei.

— Dar ai inteles asta inainte ca ea sa-si fi ucis sotul, daca intr-adevar l-a ucis. Ai incetat sa te mai plimbi cu ea inca inainte de crima. De ce?

— E chiar atat de important? intreba Leebig.

— Totul e important, pana la proba contrara.

— Uite ce e: daca vrei informatii de la mine ca robotician, intreaba-ma. Nu raspund insa la intrebari de ordin personal.

— Erai in legaturi stranse atat cu victima cat si cu principalul suspect. Nu intelegi ca intrebarile de ordin personal sunt inevitabile? De ce ai incetat sa le mai plimbi cu Gladia?

— A venit o zi cand n-am mai avut ce sa-i spun, raspunse Leebig rastit. Cand am fost prea ocupat si n-am mai gasit nici un motiv de a continua plimbarile.

— Cu alte cuvinte, cand nu ti-a mai fost simpatica.

— Fie, daca vrei.

— Si de ce nu-ti mai era simpatica?

— Fara nici un motiv! striga Leebig.

Detectivul nu dadu atentie iritarii lui Leebig.

— Si totusi ai cunoscut-o bine pe aceasta femeie. Ce mobil ar fi putut avea?

— Ce mobil?

— Nimeni n-a formulat vreun mobil pentru crima. Desigur, Gladia n-ar fi ucis fara un mobil.

— O, mare Galaxie! (Leebig isi dadu capul pe spate, gata sa izbucneasca in ras, dar nu rase.) Nu ti-a spus nimeni? Ei da, poate nu stie nimeni. Dar cu stiu. Mi-a spus chiar ea. Deseori.

— Ce ti-a spus, doctore Leebig?

— Pai, ca se certa cu sotul ei. Se certau des, cu inversunare. Il ura, domnule pamantean. Nu ti-a spus nimeni asta? Nu ti-a spus-o ea?

15. SE COLOREAZA UN PORTRET

Baley primi lovitura in plin si incerca sa ascunda acest lucru. Dupa cate putea presupune, tinand scama de modul de trai al solarienilor, vietile lor particulare erau sacrosancte. Intrebarile despre casatorie si copii dovedeau prost gust. Ca atare, isi inchipuise ca intre sot si sotie pot exista dispute cronice, pentru care de asemenea nu puteai manifesta curiozitate.

Nici macar cand se comite o crima? Nici atunci nu se poate savarsi gafa sociala de a o intreba pe suspecta daca se certa cu soiul ei? Sau de a pomeni acest lucru, daca tot se cunoaste?

Ei bine, Leebig o facuse.

— Si de ce se certau? intreba Baley.

— Intreab-o mai bine pe ea, raspunse solarianul.

Da, mai bine, isi spuse Baley si se ridica batos.

— Multumesc, doctore, pentru colaborare. S-ar putea sa te mai solicit in viitor. Sper sa te mentii accesibil.

— Incheiat vizionarea, spuse Leebig si imaginea disparu brusc din fata detectivului.

Pentru prima oara pe Baley nu-l mai deranja zborul cu un avion prin spatiul liber. Nu-l mai deranja deloc. Parca ar fi fost in elementul sau.

Nici nu se mai gandea macar la Pamant sau la Jessie. Plecase de acolo doar de cateva saptamani, dar parca ar fi trecut ani. Pe Solaria nu se afla decat de vreo trei zile, dar parca era acolo de cand lumea.

Cat de repede se poate adapta omul unui cosmar?

Sau, poate, era la mijloc Gladia? Faptul ca o va vedea curand, o va vedea, nu viziona. Poate tocmai acest lucru ii dadea increderea in sine si un sentiment ciudat de teama si nerabdare.

Va rezista ea oare? se intreba detectivul. Sau se va retrage dupa cateva clipe de vedere, asa cum facuse Quemot?

La intrarea lui, Gladia se afla in capatul celalalt al unei incaperi lungi. Parea un fel de reprezentare impresionista a propriei sale persoane. Totul se redusese la trasaturile esentiale. Avea buzele usor date cu ruj, sprancenele usor creionate si urechile usor date cu albastru. Cu aceste exceptii, fata ii era neatinsa de fard. Parea palida, putin speriata si foarte tanara.

Isi purta parul blond strans la spate. Ochii, albastri-cenusii, tradau o anumita timiditate. Era imbracata intr-o rochie bleumarin, aproape neagra, cu maneci lungi si cu un tiv subtire alb. Isi pusese manusi albe si pantofi eu tocul jos. In afara de fata nu lasase libera nici o portiune de piele. Chiar si gatul ii era acoperit cu un guler discret.

Baley se opri unde se gasea.

— E destul de aproape, Gladia? intreba el.

Femeia respira repede, putin sacadat.

— Uitasem, de fapt, la ce trebuia sa ma astept. E ca un fel de vizionare, nu? Adica, daca nu ma gandesc neaparat ca e vorba de vazut…

— Pentru mine e perfect normal, raspunse detectivul.

— Da, ca pe Pamant. (Gladia inchise ochii.) Uneori incerc sa-mi imaginez. Lume multa pretutindeni. Mergi pe o strada, altii merg pe langa tine, in acelasi sens sau invers. Zeci de oameni…

— Sute, o corecta Baley. N-ai vazut niciodata, in filmocarti, scene de pe Pamant? N-ai vizionat nici un roman a carui actiune se desfasoara pe Pamant?

— N-avem prea multe din astea, dar am vizionat romane cu actiuni ce se petreceau in alte Lumi exterioare, unde oamenii se vad tot timpul. Dar un roman e cu totul altceva. E ca un fel de vizionare multipla.

— Personajele din romane se saruta vreodata?

Gladia rosi, vadit jenata.

— Nu vizionez asemenea carti.