putea, intregii Galaxii.
— Esti nebun. Orice argument ai avea, este eronat, le asigur.
— Sa discutam chestiunea?
— Daca nu-mi ia prea mult timp…
— Fata-n fata? Sa ne vedem?
Leebig facu o strambatura:
—
— Adio, doctore Leebig. Altii au sa ma asculte.
— Stai! Pe marea Galaxie, omule, stai!
— Ne vedem?
Roboticianul isi ridica bratele si isi baga incet unul din degetele mari in gura. Dupa care il privi fix pe detectiv.
Regreseaza oare in faza copilariei, se gandi Baley, ca sa ma poata vedea fara retineri?
— Ne vedem? repeta pamanteanul.
Dar Leebig clatina incet din cap.
— Nu pot! Nu pot! gemu el, pronuntand greu cuvintele din cauza degetului varat in gura. Fa cum doresti.
Baley il vazu pe solarian intorcandu-se spre perete, incovoindu-si spatele si ascunzandu-si fata in majnilc tremurande.
— Bine, atunci, ceda detectivul, accept sa ne vizionam.
— Scuza-ma o clipa, spuse Leebig, cu fata tot spre perete. Revin imediat.
In aceasta scurta pauza Baley isi vazu de unele mici treburi personale si, privindu-si in oglinda chipul proaspat barbierit, se intreba daca reusea oare sa inteleaga Solaria si pe solarieni. Cam indoielnic!
Ofta si apasa pe un buton. Imediat se ivi un robot. Fara sa se intoarca spre el, detectivul intreba:
— Mai este vreun aparat de vizionare la crescatorie afara de cel folosit de mine?
— Mai sunt inca trei, stapane.
— Atunci spune-i Klorissei Cantoro… spune-i stapanei tale ca-l voi folosi in continuare pe acesta si ca doresc sa nu fiu deranjat.
— Am inteles, stapane.
Apoi Baley se intoarse la aparat, care ramasese fixat pe centrul camerei in care se aflase Leebig. Era inca goala, asa ca detectivul se instala confortabil si astepta.
Nu dura mult. Leebig intra in camera si din nou obiectele parura sa danseze in raport cu omul. Evident, instalatia se centrase imediat pe robotician.
Baley isi aminti de complexitatea aparaturii si incerca un anumit sentiment de admiratie.
Leebig parea acum complet stapan pe sine. Se pieptanase si isi schimbase costumul. Erau niste haine largi, facute dintr-un material care sclipea si care prindea efectele de lumina. Roboticianul se aseza pe un scaunel care iesise din perete.
— Asadar, ce voiai sa spui despre Prima lege? intreba el.
— Ne poate auzi cineva?
— Nu. Am avut eu grija de asta.
Baley dadu din cap in semn ca a inteles. Apoi spuse:
— Vreau mai intai sa citez Prima lege.
— Nu este cazul.
— Stiu, dar as vrea, totusi, s-o citez: Un robot nu poate sa faca vreun rau unei fiinte umane sau, prin inactiune, sa permita sa se faca vreun rau unei fiinte umane.
— Si?
— Cand am sosit pe Solaria, am fost dus cu un vehicul de suprafata pana la locuinta ce-mi fusese repartizata. Acest vehicul era special construit ca sa ma protejeze de exterior. Ca pamantean…
— Stiu toate astea, il intrerupse Lccbig nerabdator. Ce legatura au cu problema noastra?
— Robotii care conduceau vehiculul
— La ordinul dumitale, spuse Leebig taios.
— Voi cita acum a Doua lege: Un robot trebuie sa execute ordinele primite de la o fiinta umana, afara de cazurile in care aceste ordine ar contraveni Primei legi. Vezi deci ca ordinul meu trebuia ignorat.
— Prostii. Robotul nu stia…
Baley se apleca inainte pe scaun.
— Aha! Asta e! Sa enuntam acum Prima lege asa cum trebuie: Un robot nu poate savarsi nici o actiune care,
— Toate acestea se inteleg de la sine.
— Da, dar nu de catre toata lumea. Altfel toata lumea ar sesiza ca robotii pot comite crime.
Leebig pali.
— Nebunie curata!
Baley isi privi calm varfurile degetelor.
— Un robot poate, cred, sa execute o sarcina nevinovata, nu-i asa? O sarcina care sa nu provoace nici un rau unei fiinte umane.
— Daca i se ordona…, raspunse Leebig.
— Da, bineinteles, daca i se ordona s-o faca. Si un al doilea robot poate, cred, sa execute o alta sarcina nevinovata, nu-i asa? O alta sarcina nevatamatoare pentru o fiinta umana. Daca i se ordona, fireste…
— Da, poate.
— Si ce se intampla atunci cand cele doua sarcini, total nevinovate daca le luam separat, echivaleaza, luate impreuna, cu o crima?
— Cum? Fata lui Leebig se pungi intr-o strambatura de manie.
— Vreau sa aud parerea dumitale, ca specialist, asupra acestei probleme, spuse Baley. Iti voi prezenta un caz ipotetic. Sa presupunem ca un om ordona unui robot: — Toarna putin din acest lichid intr-un pahar cu lapte pe carc-l vei gasi in cutare loc. Lichidul e inofensiv. Vreau doar sa-i aflu efectul asupra laptelui. Dupa ce-l aflu, amestecul va fi aruncat. Iar dupa ce executi sarcina, uiti ca ai executat-o.
Leebig, inca incruntat, nu spuse nimic.
— Daca i s-ar fi spus robotului sa toarne un lichid misterios in lapte si apoi sa ofere amestecul rezultat unui om, Prima lege l-ar fi obligat pe robot sa intrebe: „Care este natura lichidului? Este el vatamator pentru om?” Si chiar daca ar fi primit asigurari ca lichidul e inofensiv, Prima lege ar fi trebuit sa-l faca sa sovaie si sa refuze sa ofere laptele. Dar lui i se spune ca laptele va fi aruncat. Prima lege nu e implicata. Nu va actiona robotul asa cum i s-a spus?
Leebig il privi fix.
Baley continua:
— Un alt robot, care a pus acolo initial laptele si care nu stie ca s-a turnat ceva in el, il ofera, de buna credinta, unui om, si acesta moare.
—
— De ce? in sine, ambele actiuni sunt nevinovate. Dar impreuna inseamna crima. Negi ca se poate petrece asa ceva?
— Ucigasul ar fi atunci omul care da ordinele, spuse Leebig.
— Daca vrei sa filozofezi, da. Si, totusi, uneltele imediate ale crimei sunt robotii.
— Dar nici un om n-ar da asemenea ordine.
— Ba da! A si dat! Astfel trebuie sa fi fost incercata asasinarea lui Gruer. Ai auzit despre ea, presupun?
— Pe Solaria, mormai Leebig, auzi despre toate.
— Atunci stii ca Gruer a fost otravit la masa, in fata ochilor mei si ai colegului meu, domnul Olivaw de pe Aurora. Poti sugera o alta cale pe care ar fi putut ajunge otrava la el? Pe domeniu nu se mai afla nici un alt om. Ca
