13. SE INFRUNTA UN ROBOTICIAN
— Imposibil! striga Klorissa. O, ceruri! E absolut imposibil!
— Ceruri, neceruri, asta e! Aveti pe-aici vreun animal sacrificabil? Aduceti-l, zgariati-l cu varful sagetii si vedeti ce se intampla.
— Dar de ce ar fi vrut cineva sa…
— Stiu eu de ce, raspunse Baley aspru. Intrebarea e, cine?
— Nimeni.
Baley simti ca-i vine din nou ameteala si se infurie. Arunca sageata la picioarele Klorissei, care ramase privind-o fix.
— Luati-o! striga Baley. Si daca nu vreti s-o controlati, distrugeti-o! Daca o lasati aici si o gaseste vreun copil, nenorocirea e gata.
Femeia o ridica de jos in graba, tinand-o intre degetul mare si aratator.
Baley alerga spre cea mai apropiata intrare a cladirii, iar Klorissa il urma inauntru tinand cu grija sageata in mana.
Odata ajuns sub acoperis, detectivul simti revenindu-i, intr-o anumita masura, stapanirea de sine.
— Cine sa fi otravit sageata? intreba el.
— N-am nici o idee.
— Cred ca n-a facut-o baiatul. Mi-ati putea spune cine-i sunt parintii?
— Putem verifica registrele, raspunse Klorissa, abatuta.
— Deci tineti o evidenta a acestor date?
— Da, ne trebuie pentru analizele genice.
— Baiatul stie cine-i sunt parintii?
— Exclus, raspunse Klorissa cu energie.
— Dar ar putea afla?
— Ar trebui sa patrunda cu forta in incaperea unde pastram aceste documente. Imposibil!
— Dar daca un adult ar vizita crescatoria si ar dori sa stie cinc-i esle copilul…?
— Foarte improbabil, raspunse Klorissa inrosindu-se.
— Sa ne imaginam doar. I s-ar spune, daca ar cere-o?
— Nu stiu. De fapt, n-ar fi un lucru ilegal din partea lui. Dar, fara indoiala, ar fi neobisnuit.
— Dar i-ati spune?
— As incerca sa evit. Stiu ca doctorul Delmarre nu i-ar fi spus. El considera ca aceste daic sunt numai pentru analize geniec. Inaintea lui se poate ca regulile sa fi fost mai putin rigide… Dar de ce ma intrebati toate astea?
— Nu vad ce mobil ar fi putut avea copilul. Doar, eventual, prin parintii lui…
— E ingrozitor! Tulburata, Klorissa se apropie mai mult de el. Ba chiar intinse o mana in directia lui. Cum se pot intampla asemenea lucruri? Seful ucis; dumneavoastra cat pe ce sa fiti omorat. Nu exista nici un motiv de recurgere la violenta pe Solaria. Avem toti tot ce dorim, asa ca nu pot exista ambitii personale. Nu ne cunoastem rudele, deci nu pot fi nici ambitii de familie. Toti suntem sanatosi din punct de vedere genic.
Fata i se lumina brusc.
— Stati. Sageata nu poale fi otravita. Nu trebuia sa ma las convinsa…
— Cum de-ati stabilii asta dintr-o data?
— Pai, robotul era cu Bik… El n-ar fi permis in nici un caz folosirea otravii. E de neconcepul ca el sa tolereze ceva ce ar fi putut vatama o fiinta umana. Prima lege a roboticii e clara in acest sens.
— Chiar asa? Si ce e aceasta Prima lege, in fond? intreba Baley.
— Ce vreti sa spuneti? intreba la randul ei Klorissa, privindu-l nedumerita.
— Nimic. Controlati sageata si veti constata ca e otravila.
Pe Baley aproape ca nu-l mai interesa aceasta chestiune. Stia cu certitudine ca e vorba de otrava. Adauga:
— Mai credeti si acum ca doamna Delmarre e ucigasa sotului ei?
— Dar era singura prezenta.
— Inteleg. Iar dumneavoastra erati singurul adult prezent aici in perioada cand s-a tras in mine cu o sageata otravita.
— Dar nu sunt cu nimic implicata! protesta Klorissa vehement.
— Poate ca nu. Si poate ca nici doamna Delmarre nu este. Imi permiteti sa folosesc aparatul dumneavoastra de vizionare?
— Da, desigur.
Baley stia precis pe cine voia sa vizioneze, in
— Fa legatura cu Gladia Delmarre.
Robotul se supuse fara comentarii, iar Baley ii urmari miscarile cu uimire, mirandu-se de ce a dat acest ordin.
Poate pentru ca tocmai vorbise despre ea? Sau pentru ca sfarsitul ultimei lor vizionari il lasase oarecum tulburat? Sau, pur si simplu, pentru ca vazand-o atata timp pe voinica si foarte energica Klorissa avea acum nevoie, in compensatie, de imaginea Gladiei?
Dar tot el isi raspunse, in chip de justificare:
— La naiba! Uneori mai actioneaza omul intuitiv!
Si iata ca Gladia se ivi imediat, asezata intr-un fotoliu mare si inalt, care o facea sa para si mai marunta si lipsita de aparare. Avea parul dat pe spate si legat intr-o coada rasfirata. In urechi purta niste cercei grei, cu pietre pretioase ce pareau diamante. Era imbracata intr-o rochie simpla, stransa pe talie.
— Ma bucur ca m-ai chemat, Elijah, spuse Gladia cu voce joasa. Te-am cautat, sa stii.
— Buna dimineata, Gladia. (Era oare dupa-amiaza? Sau seara? Nu cunostea ora locala a Gladiei, iar rochia nu-i spunea nimic in aceasta privinta.) De ce m-ai cautat?
— Ca sa-ti spun ca-mi pare rau de iesirea mea de atunci. Domnul Olivaw nu stia unde poti fi gasit.
Baley si-l inchipui o secunda pe Daneel tinut strans de cei trei roboti si-si reprima un zambet.
— E-n ordine, raspunse el. As vrea sa te vad peste cateva ore.
— Desigur, daca… Sa ma
— Da, prezenta personala, preciza detectivul cu gravitate.
Femeia facu ochii mari si-si inclesta degetele in invelisul moale de plastic al bratelor fotoliului.
— Exista vreun motiv special?
— Da. Trebuie.
— Nu cred ca…
— Esti de acord?
Gladia privi intr-o parte.
— E chiar absolut necesar?
— Da. Dar mai intai vreau sa vad pe altcineva. Sotul tau se interesa de roboti. Mi-ai spus chiar tu asta si am aflat si din alte surse, dar el nu era robotician, nu?
— Nu era, ca pregatire, raspunse Gladia, continuand sa-i evite privirea.
— Lucra insa cu un robotician, nu-i asa?
— Cu Jothan Leebig, un bun prieten al meu.
— Un bun prieten? intreba Baley drastic.
Gladia paru alarmata.
— N-ar fi trebuit s-o spun?
— De ce nu, daca acesta e adevarul?
— Totdeauna mi-e frica sa nu spun lucruri care sa ma prezinte intr-o lumina… Nu stii cum e cand toata
