Soarele gol

lumea te banuieste ca ai facut ceva…

— Nu te speria. Si cum a ajuns Leebig prietenul tau?

— Pai, nu stiu. Sta de fapt pe domeniul vecin. Consumul de energie pentru vizionare e aproape nul, asa ca putem foarte usor sa ne vizionam tot timpul, chiar si in miscare. Ne plimbam mereu impreuna. Adica, mai bine zis, ne plimbam.

— Nu stiam ca obisnuiesti sa te plimbi cu cineva.

Gladia rosi.

— Am spus ca ne vizionam. A, da, uit mereu ca esti de pe Pamant. Iata cum se face asta: reglam aparatele asupra noastra si apoi ne putem duce oriunde fara a pierde contactul. Eu ma plimb pe domeniul meu, iar el pe al lui, si totusi suntem impreuna. Apoi, cu indrazneala: E un lucru placut.

Deodata, insa, chicoti:

— Bietul Jothan!

— De ce spui asta?

— Ma gandeam ca ti-ai inchipuit ca ne plimbam impreuna fara vizionare. I-ar veni rau daca ar afla ca se poate gandi cineva la una ca asta.

— De ce, ma rog?

— E un tip foarte categoric. Mi-a spus ca n-a mai vazut pe nimeni de la varsta de cinci ani. Insista sa vizioneze. Asa sunt unii copii. Rikaine… (se opri, incurcata, apoi continua) Rikaine, sotul meu, mi-a spus odata, vorbind despre Jothan, ca tot mai multi copii vor fi asa, cu timpul. Zicea ca e un fel de evolutie sociala care inlesneste supravietuirea celor care se adapteaza mai prompt la vizionare. Tu ce crezi?

— Nu ma pricep deloc, raspunse Baley.

— Jothan nici n-a vrut sa se insoare. Rikaine s-a suparat pe el, i-a spus ca e antisocial si ca are gene necesare pentru fondul comun al planetei, dar Jothan nu voia sa auda.

— Are dreptul sa refuze?

— N-nu, raspunse Gladia sovaind, dar e un robotician exceptional si, stii, roboticienii sunt foarte pretuiti pe Solaria. Presupun ca au trebuit sa i-o tolereze. Dar cred ca Rikaine voia sa puna capat colaborarii lui cu Jothan. Odata mi-a spus ca Jothan e un rau solarian.

— I-a spus asta si lui Jothan?

— Nu stiu. A lucrat cu el pana la sfarsit.

— Dar il considera un rau solarian pentru ca nu voia sa se insoare?

— Rikaine a spus odata ca lucrul cel mai greu din viata este casatoria, dar ca trebuie suportata.

— Si tu ce parere aveai?

— Despre ce, Elijah?

— Despre casatorie. Gandeai si tu ca e lucrul cel mai greu din viata?

Femeia lua o expresie absenta, de parca s-ar fi straduit sa-si stearga de pe fata orice urma de emotie.

— Nu m-am gandit niciodata la asta.

— Ai afirmat ca te plimbi mereu cu Jothan Leebig, apoi te-ai corectat, spunand ca te plimbai. Asadar, acum nu te mai plimbi cu el?

Gladia dadu negativ din cap. Pe figura ei se citea acum o expresie de tristete.

— Nu. Nu ne mai plimbam. L-am vizionat de vreo doua ori. Parea mereu ocupat si n-am vrut sa… Intelegi…

— Asta s-a intamplat dupa moartea sotului tau?

— Nu, chiar mai inainte. Cu cateva luni inainte.

— Presupui cumva ca doctorul Delmarre i-a ordonat sa nu mai fie atent cu tine?

Gladia il privi surprinsa.

— De ce ar fi facut-o? Jothan nu e robot si nici eu nu sunt. Cum ar fi putut Rikaine sa ne dea ordine?

Baley nu se obosi sa-i explice. N-ar fi reusit sa faca asta decat prin raportare la situatia de pe Pamant, ceea ce n-ar fi lamurit-o deloc. Si chiar daca ar fi putut s-o lamureasca, explicatia ar fi dezgustat-o.

— A fost doar asa, o intrebare, Gladia. Te voi viziona din nou dupa ce termin de vorbit cu Leebig. Dar spune-mi, ce ora e la tine?

Si regreta imediat intrebarea. Robotii i-ar fi raspuns in echivalentul pamantesc, dar Gladia ii va da ora solariana si pe Baley il agasa sa-si etaleze mereu ignoranta.

Gladia,insa, prefera sa raspunda astfel:

— E pe la mijlocul dupa-amiezii.

— Aceeasi ora si la Leebig, deci?

— Fireste.

— Bun. Te voi viziona din nou indata ce am sa pot si vom stabili intalnirea.

Femeia deveni din nou sovaitoare:

— Este chiar absoluta nevoie?

— Da, este.

— Fie, atunci, accepta ea cu voce slaba.

Se produse o oarecare intarziere in obtinerea legaturii cu Leebig si Baley folosi acest ragaz pentru a mai manca un sandvis, care-i fusese adus in ambalajul original. Devenise, totusi, mai precaut. Controla cu grija plomba de garantie inainte de a o rupe, apoi examina foarte atent continutul.

Accepta si un pahar din plastic, plin cu lapte inca incomplet dezghetat. Ii rupse un colt cu dintii si bau direct din cutie. Isi spuse insa, sumbru, ca exista si otravuri inodore, fara gust si cu actiune lenta, care pot fi introduse discret printr-un ac de seringa sau printr-un jet sub mare presiune, dar gasi asemenea ganduri de-a dreptul copilaresti.

Pana acum toate aceste acte fusesera comise in modul cel mai direct. Nu era nimic rafinat sau subtil in a-i da cuiva in cap, in a pune intr-un pahar destula otrava pentru o duzina de oameni sau in a trage pe fata o sageata otravita in directia victimei.

Apoi isi spuse, aproape la fel de sumbru, ca atat timp cat va continua sa sara de pe un fus orar pe altul nu putea spera sa aiba mese regulate. Si nici somn regulat.

Robotul veni spre el.

— Doctorul Leebig va ordona sa-l chemati in cursul zilei de maine. Acum are ceva important de facut.

Baley sari in picioare, racnind:

— Uite ce e, sa-i spui acestui individ …

Dar se opri. N-avea rost sa se rasteasca la un robot. Adica, poti sa tipi cat vrei, dar acelasi rezultat il obtii si cu o soapta. Continua deci pe un ton domol:

— Spune-i doctorului Leebig, sau robotului cu care ai vorbit, ca anchetez asasinarea unui colaborator al lui, un bun solarian. Spune-i ca nu pot sa astept pana ce-si termina treaba. Si mai spune-i ca daca nu-l vizionez in urmatoarele cinci minute, iau un avion si vin la el acasa intr-o ora, ca sa-l vad. Foloseste chiar acest cuvant, a vedea, ca totul sa fie clar.

Dupa care se intoarse la sandvisul sau.

Nu trecusera inca cele cinci minute cand Leebig sau, in orice caz, un solarian pe care detectivul il considera a fi Leebig, se uita manios la el.

Baley ii intoarse privirile. Leebig era un om zvelt, care se tinea foarte drept. Ochii sai inchisi la culoare si usor bulbucati pareau pierduti in abstractiuni, la care acum se adauga si o nota de enervare. O pleoapa ii era putin lasata.

— Dumneata esti pamanteanul? intreba el.

— Elijah Baley, raspunse Baley, detectiv categoria a 7-a, insarcinat cu anchetarea cazului Rikaine Delmarre. Dumneavoastra cum va numiti?

— Sunt doctorul Jothan Leebig. Cum indraznesti sa ma tulburi in timp ce lucrez?

— E simplu, raspunse Baley, calm. Imi fac meseria.

— Atunci du-te sa ti-o faci in alta parte.

— Am mai intai cateva intrebari de pus, domnule doctor. Dupa cate stiu, ati fost in stranse legaturi profesionale cu doctorul Delmarre. Asa e?

Leebig isi inclesta un pumn si pasi in graba spre o etajera pe care niste mici mecanisme ca de ceasornic