Soarele gol

solarian ar trebui sa intelegi bine asta.

— Nu sunt detectiv si nu formulez ipoteze.

— Ti-am formulat eu una. Vreau sa stiu doar daca doi roboti nu pot cumva indeplini doua actiuni separate, fiecare nevinovata in sine, dar impreuna ducand la crima. Dumneata esti expertul, domnule Leebig. Asadar, e posibil ?

Hartuit, Leebig admise:

— Da, cu un glas atat de slab, incat Baley de-abia il auzi.

— E clar, deci, spuse detectivul. Cel putin in privinta Primei legi.

Leebig se uita iarasi fix la Baley, clipind de cateva ori din pleoapa lasata, ceea ce era un fel de tic. Isi desfacu mainile, pe care le tinuse impreunate, dar ramase cu degetele indoite in chip de ghiare, de parca fiecare mana ar fi continual sa stranga fantoma celeilalte. Apoi isi puse palmele pe genunchi si de-abia atunci i se destinsera degetele.

Baley privea totul cazut pe ganduri.

— In teorie, da. In teorie! spuse Leebig. Dar nu abandona atat de usor Prima lege, domnule pamantean! Pentru a o ocoli, trebuie sa dai robotilor ordine foarte abil concepute.

— De acord, raspunse Baley. Nu sunt decat un pamantean. Nu stiu mai nimic despre roboti si ordinele imaginate de mine n-au fost decat niste exemple. Un solarian s-ar pricepe mai bine la asa ceva, sunt sigur.

Leebig parea ca nici nu-l asculta. Continua, vorbind tare:

— Daca un robot poate fi manevrat astfel incat sa faca rau unui om, inseamna doar ca trebuie sa marim capacitatea creierului pozitronic. S-ar putea afirma ca e cazul sa imbunatatim specia umana. Cum acest lucru e imposibil, vom face robotii mai inofensivi. Progresam necontenit. Robotii nostri sunt mai variati, mai specializati, mai capabili si mai ncvatamatori decat acum un veac. Peste inca un veac progresul va fi si mai mare. De ce sa punem robotii sa manipuleze panouri de comanda atunci cand fiecare panou poate fi dotat cu propriul lui creier pozitronic? Asta e specializare, desigur, dar putem merge si in sensul generalizarii. De ce n-am produce roboti cu membre intersanjabilc? Ei? De ce nu? Daca am…

— Esti singurul robotician de pe Solaria? il intrerupse Baley.

— Nu fi caraghios!

— Am intrebai doar. Doctorul Delmarre era singurul… cum ii zice… fetolog, cu exceptia unei asistente.

— Sunt peste douazeci de roboticieni pe Solaria.

— Si dumneata esti cel mai bun?

— Sunt, raspunse Leebig, fara modestie.

— Delmarre lucra cu dumneata.

— Da.

— Dupa cate am inteles, in ultima vreme planuia sa renunte la aceasta colaborare.

— Nu stiu nimic. Cine ti-a spus?

— Se parc ca nu era de acord cu celibatul dumitale.

— Se poate. Era un bun solarian. Totusi, asta nu afecta relatiile noastre profesionale.

— Sa schimbam subiectul. Pe langa crearea de noi roboti, produceti, de asemenea, si reparati tipurile existente?

— Productia si repararea lor sunt in mare masura robotizate. Pe domeniul meu se afla o mare fabrica si un atelier de intretinere.

— Apropo, au nevoie de multe reparatii?

— De foarte putine.

— Inseamna deci ca repararea robotilor e o ramura subdezvoltata?

— Nicidecum, raspunse Leebig batos.

— Ce s-a intamplat cu robotul aflat de fata la uciderea lui Delmarre?

Leebig se uita in(r-o parte, incruntandu-si sprancenele de parca ar fi vrut sa alunge un gand suparator.

— Era complet scos din uz.

— Chiar complet? Nu putea raspunde la nici o intrebare?

— La nici una. Era absolut inutil. Creierul pozitronic fusese in intregime scurtcircuitat. Nu ramasese intact nici un singur circuit. Gandeste-te! Asistase la o crima pe care n-o putuse impiedica…

— Dar, apropo, de ce n-o putuse impiedica?

— Cine ar putea sti? Doctorul Delmarre facea experiente cu el. Nu stiu in ce stare mintala il lasase. Poate ii ordonase, de pilda, sa suspende toate operatiile in timp ce el verifica un anumit circuit. Iar daca cineva pe care nici doctorul si nici robotul nu-l banuiau de intentii agresive ar fi lansat brusc un atac, s-ar fi putut scurge un timp apreciabil pana cand robotul sa poata folosi potentialul Primei legi pentru a contracara ordinul de inactivitate dat de Delmarre. Durata acestui interval ar fi depins de natura atacului si de natura ordinului dat. Dar mai pot exista inca vreo alte zece explicatii pentru faptul ca robotul n-a impiedicat crima. Incapacitatea lui de a face aceasta constituia o incalcare a Primei legi si, ca atare, era suficienta pentru a distruge toate circuitele din creierul pozitronic.

— Dar daca robotul a fost fizic incapabil sa impiedice crima, mai era el raspunzator? Oare Prima lege cere imposibilul?

Leebig ridica din umeri.

— In ciuda incercarilor dumitale de a o minimaliza, Prima lege protejeaza fiinta umana cu toate resursele disponibile. Daca e incalcata, robotul iese din uz.

— E o regula universala, domnule Leebig?

— Universala ca si robotii.

— Atunci am aflat ceva interesant, spuse Baley.

— Mai afla si altceva. Teoria dumitale cu privire la o crima ce ar rezulta dintr-o serie de actiuni ale robotilor, fiecare nevinovata in sine, nu te poate ajuta in cazul Delmarre.

— De ce?

— Delmarre n-a fost ucis cu ajutorul otravii, ci printr-o lovitura data in cap cu un obiect contondent. Acest obiect nu putea fi tinut decat de un brat omenesc. Nici un robot n-ar fi putut folosi asa ceva pentru a crapa teasta unui om.

— Dar daca presupunem ca robotul apasa pe un buton nevinovat care lasa sa cada o greutate in capul lui Delmarre?

Leebig zambi acru.

— Domnule pamantean, am vizionat scena crimei si am ascultat toate stirile despre ea. Evenimentul a creat mare valva aici, pe Solaria, intelegi? Stii deci ca la locul omorului nu se gasea nici un fel de dispozitiv si nici o greutate cazuta.

— Si nici vreun obiect contondent?

— Dumneata esti detectivul, facu Leebig cu dispret. Gaseste-l!

— Admitand ca nici un robot nu e vinovat de moartea doctorului Delmarre, atunci cine e vinovatul?

— Toata lumea stie! exclama Leebig. Nevasta-sa! Gladia!

Cel putin exista o opinie unanima, isi spuse Baley. Apoi, cu glas tare:

— Si cine se afla in spatele robotilor care l-au otravit pe Gruer?

— Presupun… incepu Leebig, sovaitor.

— Doar nu crezi ca exista doi ucigasi? Daca Gladia a comis prima crima, atunci tot ea c responsabila si de a doua incercare.

— Da, cred ca ai dreptate, spuse Leebig. Apoi, pe un ton mai ferm: Fara indoiala!

— Fara indoiala?

— Nimeni altul nu se putea apropia de doctorul Delmarre ca sa-l poata omori. Ca si mine, doctorul nu tolera prezenta personala, dar facea o exceptie in favoarea sotiei sale, pe cand cu nu admit nici una. Cu atat mai bine pentru mine! conchise roboticianul, cu un ras strident.

— Cred ca o cunosteai, spuse Baley, brusc.

— Pe cine?

— Pe ea. Aici vorbim despre o singura „ea”. Pe Gladia.

— Si cine ti-a spus ca o cunosteam mai bine decat pe altii? intreba Leebig ritos. Apoi isi duse mana la gat si, cu o usoara miscare a degetelor, isi deschise putin gulerul, ca sa respire mai usor.