Robotii de pe Aurora

posesia dumitale la data degajarii mentale?

— De fapt, nu. Se afla in posesia altcuiva.

— De cat timp?

— De vreo opt luni… sau putin peste jumatate dintr-un an de-al vostru.

— Aha. E un aspect interesant. La data distrugerii lui, erai cu el sau langa el? Ai fi putut ajunge la el? Pe scurt, putem demonstra faptul ca erai atat de departe de el — sau in afara zonei lui — incat nu se poate presupune ca ai fost in stare sa comiti fapta la ora la care se crede ca aceasta s-ar fi comis?

Fastolfe spuse:

— Ma tem ca acest lucru e imposibil. Este un interval de timp cam mare in care fapta ar fi putut fi comisa. Dupa distrugere, la roboti nu se petrec schimbari echivalente cu rigiditatea cadaverica sau cu descompunerea la o fiinta umana. Putem spune doar ca, la o anumita ora, se stia ca Jander functioneaza si ca, la o alta ora, se stia ca nu mai functioneaza. Intre cele doua este o distanta de aproape opt ore. Pentru aceasta perioada, nu am alibi.

— Deloc? Ce faceai in acest timp, dr. Fastolfe?

— Ma aflam aici, in locuinta mea.

— Desigur ca robotii dumitale stiau ca esti aici si ar putea depune marturie.

— Sigur ca stiau, dar nu pot sa depuna marturie in nici un sens legal si in acea zi Fanya era plecata cu treburi de-ale ei.

— Apropo, Fanya iti impartaseste cunostintele despre robotica?

Fastolfe zambi stramb:

— Stie mai putin decat dumneata… In afara de asta, nu cunoaste nici una dintre probleme noastre.

— De ce nu?

Era clar ca rabdarea lui Fastolfe se apropia de sfarsit:

— Dragul meu domn Baley, aici n-a fost vorba despre un atac fizic de aproape, cum a fost recentul meu atac simulat asupra dumitale. Ceea ce i s-a intamplat lui Jander nu cerea prezenta mea fizica. Se intampla ca, desi nu se afla departe de locuinta mea din punct de vedere geografic, Jander nu era departe, dar n-ar fi contat daca se afla pe cealalta parte a Aurorei. Oricand as fi putut ajunge la el pe cale electronica si, prin ordinele pe care i le-as fi dat si reactiile pe care le-as fi obtinut, i-as fi putut provoca degajarea mentala. In ceea ce priveste timpul, pasul hotarator nici n-ar fi avut nevoie de prea mult…

Baley spuse brusc:

— Deci este un proces scurt, unul la care oricine ar putea ajunge din intamplare, facand ceva perfect obisnuit?

— Nu! zise Fastolfe. Pentru numele Aurorei, Pamanteanule, lasa-ma sa vorbesc. Ti-am mai spus ca lucrurile nu stau asa. Inducerea degajarii mentale la Jander ar fi fost un proces indelungat, complicat si intortocheat, care ar fi cerut cea mai mare intelegere si desteptaciune, si n-ar fi putut fi realizat de nimeni accidental, fara un lant de coincidente incredibile. Sunt mult mai putine sanse de accidente pe aceasta cale extraordinar de complicata, decat de degajare mentala spontana, daca explicatia mea matematica ar fi acceptata.

Totusi, daca eu as fi dorit sa induc degajarea mentala, as fi provocat modificari si reactii cu grija, putin cate putin, timp de saptamani, luni, chiar ani, pana ce l-as fi adus pe Jander in pragul distrugerii. Si nicicand, in acest timp, n-ar fi aratat ca e in pragul catastrofei, asa cum dumneata te poti apropia tot mai mult de prapastie, pe intuneric, si totusi sa nu simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, nici chiar pe buza ei. Odata adus pe marginea prapastiei, o singura observatie de-a mea l-ar arunca in gol. Acest ultim pas ar dura doar o clipa. Intelegi?

Baley isi stranse buzele. N-avea rost sa incerce sa-si ascunda dezamagirea:

— Deci, pe scurt, aveai ocazia.

— Oricine ar fi avut ocazia. Oricine de pe Aurora, cu conditia ca el sau ea sa fi avut priceperea necesara.

— Si numai dumneata aveai priceperea necesara.

— Ma tem ca da.

— Ceea ce ne duce la motiv, dr. Fastolfe.

— Ah.

— Din asta am putea dovedi nevinovatia. Acesti robotii cu aspect uman sunt, toti, ai dumitale. Se bazeaza pe teoria dumitale si ai fost implicat in construirea lor in fiecare clipa, chiar daca dr. Sarton a supravegheat aceasta construire. Ei exista datorita dumitale si numai datorita dumitale. Ai vorbit despre Daneel ca despre „primul nascut” al dumitale. Ei sunt creatiile dumitale, copiii dumitale, dobandirea nemuririi dumitale.

(Baley simtea ca devine tot mai convingator si se imagina, pentru o clipa, adresandu-se unui Consiliu de Ancheta.)

— Pentru numele Pamantului — sau al Aurorei, mai degraba — pentru numele Aurorei, de ce ti-ai distruge aceasta munca? De ce ai nimici o viata pe care ai faurit-o printr-un miracol al efortului intelectual?

Fastolfe paru amuzat si trist, in acelasi timp:

— Pai, domnule Baley, nu stii chiar nimic. De unde ai scos-o ca teoria mea a fost rezultatul unui miracol al efortului intelectual? Ar fi putut fi prelungirea plictisitoare a unei ecuatii, pe care oricine era in stare s-o faca, dar pe care nimeni nu s-a deranjat s-o termine pana la mine.

— Nu cred, zise Baley, cautand sa se linisteasca. Daca nimeni in afara de dumneata nu poate intelege creierul unui robot cu aspect uman destul de bine ca sa-l distruga, cred ca e posibil ca nimeni in afara dumitale sa nu-l inteleaga destul de bine ca sa-l creeze. Poti nega asta?

— Nu, nu neg asta, dadu Fastolfe din cap. Si totusi, domnule Baley — chipul i se posomori mai mult ca niciodata de cand se intalnisera — analiza dumitale minutioasa nu reuseste decat sa inrautateasca si mai mult lucrurile. Am hotarat deja ca numai eu am mijloacele si ocazia. Din intamplare, am si un motiv — cel mai bun motiv din lume — si dusmanii mei stiu asta. Pentru numele Pamantului deci, ca sa te citez, sau al Aurorei sau al oricui, avem de gand sa dovedim ca n-am facut-o eu?

19

Baley se incrunta furios. Pasi grabit inspre coltul incaperii, de parca ar fi cautat adapost. Apoi se intoarse brusc si spuse taios:

— Dr. Fastolfe, mi se pare mie ca iti cam place sa ma incurci.

Fastolfe dadu din umeri:

— Nu-mi place. Iti prezint doar problema asa cum este. Bietul Jander a murit de moarte robotica din cauza unui simplu accident pozitronic. Deoarece stiu ca n-am avut nici un amestec, stiu ca asta trebuie sa fie. Totusi, nimeni altcineva nu poate fi sigur ca sunt nevinovat si toate dovezile indirecte duc la mine, asa ca trebuie sa infruntam acest lucru direct atunci cand vom hotari, daca se poate spune asa ceva, ce putem face.

Baley zise:

— Pai, hai atunci sa cercetam motivul dumitale. Ceea ce dumitale ti se pare un motiv nemaipomenit s-ar putea sa nu fie deloc asa ceva.

— Ma indoiesc. Nu sunt prost, domnule Baley.

— Poate ca nici nu esti in masura sa fii judecatorul dumitale si al motivelor dumitale. Uneori oamenii nu sunt. Poate ca o iei in tragic cine stie de ce.

— Nu cred.

— Atunci, spune-mi motivul dumitale. Care este? Spune-mi!

— Nu ma lua asa de repede, domnule Baley. Nu e deloc usor de explicat… Poti veni pana afara cu mine?

Baley privi iute spre fereastra. Afara?

Soarele coborase pe cer si, din cauza asta, camera era mai insorita. Ezita, apoi vorbi mai tare decat trebuia:

— Da, pot!