— Si totusi, cand Daneel a fost pe Pamant acum trei ani, cu ocazia mortii lui Sarton, am incercat sa nu-l las sa intre in Personala Obsteasca, spunandu-i ca n-are nevoie. Dar el a insistat sa intre.
— Si bine a facut. Cu acel prilej, a fost instruit foarte strict sa nu arate deloc faptul ca nu e om, pentru motive pe care ti le amintesti bine. Aici, pe Aurora, totusi… A, au terminat.
Robotii se indreptau spre usa, iar Daneel le facu semn sa iasa.
Fastolfe intinse o mana ca sa-l opreasca pe Baley:
— Daca nu te superi, domnule Baley, voi iesi primul. Numara incet pana la o suta, apoi vino dupa noi.
21
Dupa ce numara pana la o suta, Baley iesi sigur pe el si se indrepta spre Fastolfe. Chipul ii era incordat, falcile prea inclestate, spatele prea drept.
Privi in jur. Peisajul nu era prea diferit de ceea ce vazuse in Personala. Probabil ca Fastolfe isi folosise drept model propriul fundal. Totul era verde si undeva un izvor se scurgea pe o panta. Poate era artificial, dar nu era o iluzie. Apa era adevarata. Cand trecu pe langa ea ii simti stropii.
Totul parea cumva domesticit. Exteriorul de pe Pamant parea mai salbatic si de o frumusete mai impunatoare, atat cat vazuse Baley din el.
Fastolfe spuse, dand usor din mana si atingandu-l pe Baley pe brat:
— Vino in directia asta. Priveste!
Intre doi copaci se zarea un luminis.
Pentru prima oara, se simtea departarea si la orizont se zarea o locuinta: cu acoperisul jos, intinsa si atat de verde, incat aproape ca se contopea cu peisajul.
— Aceasta e o zona rezidentiala, spuse Fastolfe. S-ar putea sa nu ti se para asa, pentru ca esti obisnuit cu furnicarele ingrozitoare de pe Pamant, dar noi ne aflam in orasul Eos de pe Aurora, care este, de fapt, centrul administrativ al planetei. Aici locuiesc douazeci de mii de fiinte umane, ceea ce inseamna ca e cel mai mare oras, nu numai de pe Aurora, ci din toate Lumile din Spatiu. In Eos se afla oameni cat pe toata Solaria.
Fastolfe vorbise cu mandrie.
— Cati roboti, dr. Fastolfe?
— In zona asta? Poate o suta de mii. Pe toata planeta se afla, in total, cincizeci de roboti pentru fiecare fiinta umana, in medie, nu zece mii de om, ca pe Solaria. Majoritatea robotilor nostri se afla in ferme, in mine, in fabrici, in spatiu. Daca se poate spune asa, suferim de o insuficienta de roboti, mai ales de roboti casnici. Cei mai multi Aurorieni se descurca si cu doi sau trei roboti de acest fel, unii doar cu unul. Totusi, nu vrem sa ajungem ca pe Solaria.
— Cate fiinte umane nu au nici un robot casnic?
— Nici una. Asta nu ar folosi interesului public. Daca, dintr-un motiv oarecare, o fiinta umana nu-si poate permite un robot, lui sau ei i se va oferi unul care, daca trebuie, va fi intretinut pe cheltuiala publica.
— Ce se intampla daca populatia creste ca numar? Mai adaugati roboti?
Fastolfe scutura din cap:
— Populatia nu creste ca numar. Populatia Aurorei este de doua sute de milioane si asa a ramas de trei secole. Este numarul dorit. Cu siguranta ca ai citit asta in cartile pe care le-ai vizionat.
— Da, am citit, recunoscu Baley, dar mi se pare greu de crezut.
— Te asigur ca e adevarat. Asta ne da fiecaruia mult pamant, mult spatiu, multa intimitate si o mare cota din resursele naturale. Nu sunt nici atat de multi oameni ca pe Pamant, nici atat de putini ca pe Solaria.
Ii intinse un brat lui Baley si continuara sa mearga impreuna.
— Ceea ce vezi, spuse Fastolfe, este o Lume imblanzita. Asta am vrut sa vezi, cand te-am adus afara, domnule Baley.
— Nu e nici un pericol in ea?
— Intotdeauna
Fastolfe paru sa chibzuiasca o clipa asupra propriilor cuvinte, apoi ofta si spuse:
— Nici n-as vrea sa fie altfel, dar am unele retineri de ordin intelectual. Noi am adus pe Aurora numai acele plante si animale pe care le-am considerat folositoare, ornamentale sau si una, si alta. Am facut tot ce ne-a stat in putinta ca sa eliminam ce am considerat buruieni, paraziti sau sub nivelul dorit. Am selectionat fiinte umane puternice, sanatoase si frumoase, in conformitate cu parerile noastre, desigur. Am incercat… Dar zambesti, domnule Baley. Baley nu zambise. Gura de-abia i se miscase.
— Nu, nu, spuse. N-am de ce sa zambesc.
— Ai, pentru ca stiu tot atat de bine ca si dumneata ca eu insumi nu sunt frumos, dupa canoanele de pe Aurora. Necazul e ca nu putem controla combinatiile genelor si influentele intrauterine. In zilele noastre, sigur, cand ectogeneza este din ce in ce mai raspandita — desi sper ca nu va fi niciodata la fel de raspandita ca pe Solaria — eu as fi fost eliminat in stadiul de fat.
— In acest caz, dr. Fastolfe, Lumile ar fi pierdut un mare teoretician al roboticii.
— Absolut corect, spuse Fastolfe, fara sa se fastaceasca, dar Lumile nu vor sti niciodata, asa-i? In orice caz, am reusit sa stabilim un echilibru ecologic simplu, dar perfect realizabil, o clima temperata, un sol fertil si resurse distribuite cat mai uniform posibil. Rezultatul este o Lume care produce tot ce ne trebuie si noi consideram ca astea sunt — daca-mi dai voie sa spun — pretentiile noastre. Sa-ti spun pentru ce ideal am luptat?
— Te rog, zise Baley.
— Ne-am straduit sa obtinem o planeta care, luata in ansamblu, sa respecte cele Trei Legi ale Roboticii. Nu face nici un rau fiintelor umane, nici cu voie, nici fara voie. Se comporta cum vrem noi, atata timp cat nu-i cerem sa faca rau fiintelor umane. Si se protejeaza pe sine, cu exceptia cazurilor cand trebuie sa ne fie de folos ori sa ne salveze cu pretul vatamarii proprii. Nicaieri in alta parte, nici macar pe Pamant sau in alta Lume din Spatiu, acest lucru nu este atat de real ca aici, pe Aurora.
Baley spuse cu tristete:
— Si Pamantenii au tanjit dupa asa ceva, dar ne-am inmultit prea mult intre timp si am facut prea mult rau planetei noastre pe vremea cand eram nestiutori, ca sa mai putem indrepta ceva acum… Dar formele de viata originare de pe Aurora? Cu siguranta ca n-ati venit pe o planeta moarta.
— Stii ca n-am venit, zise Fastolfe, daca ai vizionat carti despre istoria noastra. Cand am sosit noi, Aurora avea viata animala si vegetala si o atmosfera cu azot si oxigen. Acest lucru era valabil pentru toate cele cincizeci de Lumi din Spatiu. In fiecare caz, formele de viata caracteristice erau rare si nu foarte diverse. Nu erau nici deosebit de tenace ca sa reziste pe propria lor planeta. Am preluat totul, ca sa spun asa, fara lupta si ceea ce a ramas din formele indigene de viata se afla in acvariile noastre, in gradinile zoologice si in cateva zone virgine, intretinute cu grija. Nu intelegem prea bine de ce planetele cu forme de viata pe care le-au intalnit fiintele umane aveau aceste forme de viata atat de slab dezvoltate, de ce numai Pamantul este inundat cu specii atat de rezistente, cu vietati care traiesc in fiecare cotlon din mediul inconjurator si de ce numai pe Pamant s-au dezvoltat fiinte rationale.
Baley zise:
— Poate e o coincidenta, din cauza explorarii incomplete. Pana acum cunoastem atat de putine planete.
— Recunosc, spuse Fastolfe, ca e explicatia cea mai plauzibila. Poate ca undeva se afla un echilibru ecologic la fel de complex ca si cel de pe Pamant. Poate ca undeva exista fiinte rationale si o civilizatie tehnologica. Totusi, viata si ratiunea de pe Pamant s-au raspandit in exterior pe distanta de parseci, in toate directiile. Daca exista viata si ratiune in alta parte, de ce nu s-au extins si in exterior… si de ce nu ne-am intalnit cu ele?
— Din cate stim, asta s-ar putea intampla si maine.
— S-ar putea. si daca o asemenea intalnire este iminenta, avem cu atat mai multe motive sa nu asteptam cu mainile in san. Pentru ca incepem sa fim pasivi, domnule Baley. Nici o Lume noua din Spatiu n-a fost colonizata in doua secole si jumatate. Lumile noastre sunt prea imblanzite, prea incantatoare, nu vrem sa le parasim. Vezi, la
